Serie de autor: Vremuri second-hand de Svetlana Aleksievici

Vremuri second-hand de Svetlana Aleksievici

Nota mea: 5 din 5 stele

Cărțile Svetlanei Aleksievici sunt oricum numai comode nu pentru vechii sau noii comuniști. De data aceasta, autoarea (a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2015) alege să intervieveze poporul rus, popor obligat să se obișnuiască cu ideea că ideologia comunistă a fost un fiasco total, fiind forțați să se adapteze capitalismului și democrației.

Patria mea e Octombrie. Lenin… socialismul… Am iubit revoluția! Partidul a fost tot ce-am avut mai de preț. Am fost în partid șaptezeci de ani. Carnetul de partid este Biblia mea. (…) Am atâtea aminitiri… Și pentru ce? Pentru ce? Ce să fac acum cu ele? Iubeam viitorul. Oamenii viitorului. Aveam discuții despre când va veni acest viitor. Exact peste o sută de ani. Dar ni se părea prea departe… (…) Vreau să mor comunist. E ultima mea dorință…

Nimeni nu ne-a învățat ce este liberatea. Am fost învățați doar cum să murim pentru libertate.

Am lucrat într-o fabrică care făcea parfumuri. În loc de salariu, eram plătită în parufumuri și produse cosmetice.

 „Tuturor băieților le place să se joace de-a războiul.” Sigur, dar lui Igor îi place doar să fie împușcat ca să poată cădea. Vrea să moară! Mă sperie fericirea de pe fața lui când cade. Strigă la prietenii lui: Trage și eu mor! Niciodată altfel…

Colectivizarea, deschiaburirea, deportările în masă… Ăsta era socialismul, dar și viața de zi cu zi.

Nu cred că este vreun interviu pe care să-l citești și din care să nu merite să citezi. Toți oamenii intervievați de Aleksievici au ceva de spus demn de luat în seamă. 

Intervievații sunt de diferite vârste și naționalități însă niciunul dintre ei nu și-a găsit încă locul în ceea ce înseamnă Rusia capitalistă și toți detestă noul regim sub o formă sau alta.

O tânără manager spune că nu-și dorește altceva decât să facă cât mai mulți bani, indiferent de câți bărbați ar trebui să-i treacă prin așternut pentru că este o femeie puternică. Vrea avere, putere, influență pentru că asta înseamnă capitalismul. Nu ai bani, nu ai putere, nu ai influență, ești nimeni și te poți trezi mort în scara unui bloc și nimănui să nu-i mai pese de tine.

Alți tineri se laudă cu afacerile pe care le fac prin piețe sau la colț de stradă. Ilegal, bineînțeles, dar fac atât de mulți bani cât părinții lor nu au făcut toată viața. Sunt infractori dar le este dor de Stalin. Duc dorul unei autorități pe care să o respecte sau de care să le fie frică.

Unii visează la Stalin fiind convinși că democrația și capitalismul este o luptă continuă din care doar hoții ies câștigători. Libertatea nu înseamnă altceva decât găști care împușcă oameni pe stradă, mafioți, bișnițari, iar oamenii corecți cu frică de Dumnezeu mor de foame. Stalin oferea șanse egale tuturor…

Oameni de diferite nații se ascund prin Moscova. Prin blocuri părăsite, prin canale, pe unde apucă. Ieri erau frați cu rușii. Astăzi sunt vânați și uciși pe stradă pentru că fură locurile de muncă și pâinea rușilor. A căzut imperiul sovietic, s-a destrămat și frăția între popoare. 

Foștii membri de partid privesc în gol pe ferestre și nu înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă. Au ucis pentru construirea socialismului. Au trădat membri din familie. Au schinguit și torturat pentru și în numele viitorului promis de comuniști. Acum sunt priviți cu ură. Viitorul promis, glorios, auriu în care ei trebuiau să fie noii oameni, homo sovieticus, este o mâzgă care curge uleios peste ei alături de amintirile lor. Nu mai știu cine sunt, ce au fost, de ce au făcut ce au făcut și pentru ce. Credința lor a murit, imperiul s-a prăbușit de parcă nici nu a fost, iar poporul rus pe care l-au subjugat pentru a-l reinventa trăiește într-o realitatea de neconceput. 

Rușii erau obișnuiți să fie temuți. Erau obișnuiți să fie singurul popor în stare să schimbe lumea. Crescuți în umbra marii revoluții mondiale, rușii nu luptau și trăiau doar pentru ei, ei sufereau pentru ca întreaga lume să aibă șansa de a trăi mai bine la un moment dat, copiii lor alături de restul umanității care încă nu se putea bucura de beneficiile socialismului. Au câștigat un război mondial, au fost eroi, au salvat lumea de la dezastru. Acum popoarele pe care le-au salvat de nazism le râd în nas… Eliberații trăiesc mai bine decât eliberatorii… Sunt mai bogați, mai fericiți… și nu sunt comuniști… Erau un imperiu! Acum sunt un stat destrămat de care nu-i mai este frică nimănui… Unde este Stalin? De ce nu mai există autoritatea supremă, dictatorială care era în stare să pună lucrurile la punct? De ce nu mai este imperiul sovietic? De ce să nu mai fie mândri că bunicii lor comuniști au câștigat un război mondial și că socialismul este singura șansă viabilă a omenirii de a trăi mai bine? De ce să trăiască în capitalismul pe care l-au detestat zeci de ani, în lupta împotriva căruia s-au ucis milioane de oameni? Măcar pentru atât Rusia trebuie să-și făurească urgent un nou Stalin! Nu se poate să fi greșit atât de rău, atât de mult timp… Lenin, Stalin și URSS-ul – singurul drum pe care poporul rus l-a știut și l-a urmat bine… Încă nu e prea târziu să se întoarcă pe el. Iar Putin pare să simtă și să știe și el același lucru…

Sunt unele cărți care oferă șansa omenirii de vedea ce se petrece în sufletul unui popor forțat de împrejurări să-și schimbe radical modul de observație și înțelegere a realității. Schimbarea de paradigmă pare a fi un concept filosofic arareori posibil de înțeles pe deplin. Poporul rus a trăit pe propria-i piele ce înseamnă acest concept. Peste noapte tot ceea ce au fost învățați, tot ce li s-a spus despre propria țară, neam și istorie s-a dus pe apa sâmbetei. Trebuie să se reinventeze  și să învețe cum să-și reclădească o nouă viață, într-o nouă ordine socială, națională și mondială. Drama celor care nu mai știu cine sunt și ce au fost este scrisă de Svetlana Aleksievici în Vremuri second-hand.

De ce 5 stele: pentru că este o carte fără de care Rusia de azi nu poate să fie înțeleasă.

Am mai citit și scris despre Svetlana Aleksievici:

Războiul nu are chip de femeie

Soldații de zinc

Ultimii martori

Dezastrul de la Cernobîl

Vremuri second-hand

Prezentare editurii:

Premiul Nobel pentru literatură 2015; Premiul Médicis 2013

„În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic… Învie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mâna de fier», despre «specificul căii ruseşti»… Au readus la suprafaţă imnul sovietic, există Comsomol, doar că se cheamă «Ai noştri», există partidul puterii, copie a partidului comunist.
Preşedintele are aceeaşi putere ca secretarul general. Absolută.
În locul marxism-leninismului e ortodoxia… Am întâlnit pe stradă nişte băieţi în tricouri cu secera şi ciocanul şi cu portretul lui Lenin. Ştiu ei oare ce este comunismul?“ (Svetlana ALEKSIEVICI)

„Homo sovieticus există – Svetlana Aleksievici l-a întâlnit. În această lucrare polifonică, în care se amestecă voci ale străzii, conversaţii relatate şi decupaje din presă, fiecare mărturie este adevărată. Ceea ce rezultă are un farmec hipnotic… Vremuri second-hand este o carte densă şi puternică asemenea unui râu.“ (Le Figaro)

„În ultimii 30-40 de ani, Svetlana Aleksievici a creat portretul individului sovietic şi postsovietic. Cărţile ei nu prezintă însă o istorie a evenimentelor, ci o istorie a emoţiilor – o istorie a sufletului omenesc.“ (Sara DANIUS, secretar permanent al Academiei Suedeze)

„Vremuri second-hand este un mausoleu literar închinat cetăţenilor unui imperiu care a dispărut în trei zile, la fel de fulgerător cum Rusia ţaristă a devenit, în 1917, Uniunea Sovietică. Dar este, mai presus de toate, un monument dedicat celor care, în cursul Istoriei, s-au simţit la un moment dat străini de vremurile pe care le trăiau. Acest exil interior nu poate fi mărturisit decât la persoana întâi, de la suflet la suflet.” (Julie CLARINI, Le Monde)

„Am căutat o metodă literară care să-mi permită o aproximare cât se poate de fidelă a vieții reale. Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat și m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hârtie. Astfel că mi-am însușit imediat acest gen cu voci omenești și mărturii, probe și documente reale. Așa aud și văd eu lumea – ca pe un cor de voci individuale și un colaj de detalii cotidiene… În acest fel, pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog și preot.“ (Svetlana ALEKSIEVICI)