Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident de Joao Paulo Cuenca


Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident de Joao Paulo Cuenca
Nota mea: 4 of 5 stars

Cărțile dubioase mă atrag așa cum magnetul atrage pilitura de fier, cum crâșmele atrag bețivii și cum Voiculescu atrage condamnările. Îmi place genul de lectură precum cea propusă de Cuenca. Total ieșit din spațiul său de confort, Cuenca se avântă într-o lume complet opusă, cel puțin cultural și literar din câte știu eu, celei în care s-a născut și în care trăiește, și se apucă să croiască o poveste neobișnuită, parcă scrisă cot la cot cu Ryu Murakami.

Shunsuke Okude e un afemeiat. Agață gagică după gagică și servește fiecărei femei pe care o seduce o altă poveste sub un alt nume. Atsuo Okuda este tatăl lui Shunsuke, renumit poet care-și duce traiul alături de o păpușă sexuală făcută după capriciile acestuia și care nu ezită să-și spioneze fiul cu ajutorul lui Suguro Shibata, profesor al Asociației de Fugu Armonios din Tsukiji. Vorbitor în haikuri, Atsuo nu mai respectă nici o intimitate, nu mai are nici o raportare la realitate, el vânând viața lui Shunsuke pentru a-și trăi ultimele clipe filosofând alături de păpușa inteligentă despre viață, moarte, sexualitate și plictis. Shunsuke caută iubirea, însă nu știe cum. Și nici cum să se comporte față de ea când o cunoaște pe frumoasa Iulana, o chelneriță ajunsă în Tokio de pe malurile Mării Negre, fostă studentă în București, actualmente poloneză. Din fericire, un accident aduce finalul fericit pentru orice poveste de dragoste.

Foarte fain ce face Cuenca. Foarte fain pentru mine, deoarece romanul brazilianului nu este unul care să fie savurat de foarte mulți cititori. O poveste ciudată, complicată, violentă, plină de ascunzișuri și de mesaje subliminale, o narațiune rapidă și agresivă care surprinde constant prin evenimentele care se petrec și giumbușlucurile narative la care Cuenca se pare că se pricepe de minune.

Se pare că autorul brazilian chiar știe să-și facă temele cu privire la personajele sale și la originea acestora. Așa cum observa și Jovi pe filme-cărți, la un moment dat ne trezim cu un poem în care Cuenca dă dovadă că ar cunoaște câte ceva despre România, tânăra Iulana fiind româncă de origine poloneză:

”Întreabă-te, Shunsuke, pacostea mea,
Ce ar spune ei în română
Prima limbă neolatină
Apărută pe malurile Dunării
După ce romanii au uitat-o acolo,
Latina care s-a amestecat cu daca,
Lexicul slav și verbele balcanice?”

Cu alte cuvinte, Cuenca poate să ajungă la sufletul cititorului mioritic datorită personajului cu influențe românești pe care l-a inserat în paginile romanului său. Însă Cuenca nu de asta mi-a plăcut. Scenele aproape suprarealiste pe care le construiește mi-au forțat imaginația. Relația pe care Shunsuke o are cu el însuși, cu tatăl său și cu Iulana este una dintre cele care șochează. Scriitura deosebit de alertă în ciuda momentelor de aparentă acalmie în care Shunsuke ori stă alături de iubita sa și o contemplă, or iese cu ea în oraș la un ceai. Frizând absurdul, Cuenca se joacă cu ipostazele oarecum banale ale vieții de cuplu sau ale vieții de celibatar transformându-le în momente criptice care duc invariabil către o relație bolnavă, ieșită din comun dintre un bărbat și tatăl său, relația străjuită din umbră de fantoma unei mame care s-a întors la viață și sălășluiește prin voia soțului într-o păpușă.

Da, Cuenca e bun. E subtil, e arțăgos, a atent la detalii, nu îi este frică să-și asume riscuri, știe cum să-și gestioneze personajele astfel încât să-și prindă cititorul în ițele încurcate ale poveștii pe care o are de spus.

De ce 4 stele: pentru că este o experiență literară faină și interesantă.

Alte recenzii:

filme-cărți

bookishstyle

Constantin Piștea

Postmodern

Prezentarea editurii:

Traducere din limba portugheza si note de Iolanda Vasile
 
„J.P. Cuenca este steaua in ascensiune a literaturii braziliene contemporane.” (L’Express)
 
Shunsuke Okuda, un cuceritor incurabil, isi creeaza o alta identitate pentru fiecare noua iubita pe care o cunoaste prin barurile Cartierului Rosu din Tokyo. Asta pina in noaptea cind o intilneste pe Iulana, chelnerita sosita dintr-un oras romanesc aflat pe malul Marii Negre, imposibil de blonda si de inalta si de straina de orasul lui, in care toti vin sa fie uitati si sa devina invizibili. Insa cei doi nu se vor putea face niciodata nevazuti, pentru ca hobby-ul legendarului poet Atsuo Okuda, tatal lui Shunsuke, este sa-si spioneze fiul si sa tot incurce itele deja complicate si bolnavicioase ale vietii lor.
O culme a fanteziei in literatura contemporana, romanul lui Cuenca vorbeste despre viata fragmentata a metropolelor, despre perversiunea care intuneca spectrul iubirii si al puritatii in acest infern de otel si electricitate.
 
„Cuenca evita riscul de a transforma particularitatile culturale ale Japoniei intr-un miraj exotic facil, menit doar sa fascineze cititorii. Singurul final fericit… nu e un roman al mirarii, al nesigurantei, ci un edificiu narativ la fel de solid ca zgirie-norii care impinzesc Tokyo.” (Os Meus Livros)
 
„Joao Paulo Cuenca a eliberat literatura braziliana de tendintele ei atavice si a indreptat-o spre lumi noi, in care alti scriitori n-au indraznit sa se aventureze.” (L’Express)
 
„Patrunzator si neinduplecat: un roman care aminteste de maiestria lui Haruki Murakami.” (Deutschlandradio Kultur)

 

Un gând despre „Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident de Joao Paulo Cuenca

  1. Pingback: Prin blogosfera literară (9 – 15 mai 2016) | Recenzii filme si carti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s