Medicii nazisti. Exterminarea medicala si psihologia genocidului de Robert Jay Lifton


Medicii nazisti. Exterminarea medicala si psihologia genocidului de Robert Jay Lifton

My rating:  4 of 5 stars 

Nu există carte despre nazism care să nu fie înfiorătoare, însă studiul lui Robert Jay Lifton trece dincolo de limita ororii, în primul rând prin subiectul pe care-l accesează. Să vezi cum medicii renunță la jurământul de a salva vieți și încep să ucidă pe considerente nu doar politice ci chiar științifice conform normelor naziste, depășește orice capacitatea de înțelegere. 

Robert Jay Lifton recunoaște că motivul pentru care a început să lucreze la acest volum a fost obsesia sa legată de medicii naziști și de dedicația cu care aceștia au aplicat principiul uciderii în numele vindecării. I-a cunoscut personal. I-a căutat și intervievat încercând să înțeleagă ce a fost în mințile luminate care trebuiau să ofere viață, nu să o curme. A căutat cu disperare explicații și, mai ales, păreri de rău. Nu mică i-a fost mirarea când a observat că unii medici nu prezentau nici o urmă de remușcare. Sistemul le-a intrat mult prea mult în suflet, sistem bolnav care i-a format, organizat, adunat sub o singură mână criminală și le-a schimbat modul de a vedea și aplica ce au învățat și studiat în școală.

Studiul lui Lifton este structurat în trei părți:

1 – Viața nedemnă de viață: Tratamentul genetic

Principiul nazist viața nedemnă de viață a fost cel care a dat curs mai întâi programul de sterilizare și cel de etuanasiere a bolnavilor mintal. Ulteriori s-a recurs la uciderea copiilor care erau considerați nedemni de viață deoarece prezentau malformații sau posibile boli incurabile. Mai târziu dacă nou-născuții nu păreau să fie suficient de puternici, erau condamnați la moarte. Metodele de ucidere s-au perfecționat. Sistemul pus la punct în vederea eutanasierii a început să funcționeze la cote maxime datorită medicilor care îngroșau rândurile criminalilor în halat alb. Crimele organizate nu au început în lagăre, ci în spitale, ulterior fiind introduse în lagăre sub forma acțiunii tratament special 14f13.

2 – Auschwitz: Tratamentul rasial

Nu se poate vorbi despre medicii naziști fără a studia în detaliu fenomenul Auschwitz. Josef Mengele, Ernst B. și Eduard Wirths au parte de o complexă și detaliată analiză. Lifton discută direct cu supraviețuitorii, dar se și documentează cercetând diferite declarații care să-l ajute să pătrundă dincolo de masca medicilor măcelari de la Auschwitz. Unele observații sunt surprinzătoare, mai ales că-l prezintă pe Mengele ca fiind văzut de unii deținuți drept un gentleman, nicidecum un criminal. Ernst B. este și el o figură aparte în iadul lagărului de exterminare din Polonia, fiind considerat unul dintre medicii care nu doar că a salvat deținuți de la moarte, ba chiar a ignorat ordine directe precum cel de a participa selecțiile de la peron. 

Lifton nu ezită să se dedice studiului instituției Auschwitz, o instituție în adevăratul sens al cuvântului, o instituție dedicată exterminării rasiale. De la selecțiile la peron și cele din lagăr, până la calvarul prin care treceau medicii deținuți care erau obligați să trimită la moarte conaționali, cunoscuți sau chiar rude, până la descrierea inimaginabilelor torturi pe care le presupunea sterilizarea pe viu sau ultimele chinuri în care se zbăteau pacienții condamnați în urma injecțiilor cu fenol, Lifton nu ignoră nimic. Iadul din Auschwitz se conturează dureros de clar în volumul lui Lifton tocmai datorită acestui studiu extrem de obiectiv și capacității de analiză ale autorului.

3 – Psihologia genocidului

În partea a treia Robert Jay Lifton reia elementele pe care le-a detaliat anterior pentru a încerca să înțeleagă și să explice cititorului cum a fost posibil ca medicii să ucidă în loc să salveze. Dedublarea, așa numește Lifton capacitatea doctorilor de a renunța la principiile medicale și îndreptarea spre crimă. Practic, unui medic i-ar fi imposibil să ucidă datorită educației sale, inclusiv al jurământului lui Hippocrate pe care-l depune, însă medicii naziști au făcut exact opusul. De ce? În primul rând datorită privilegiilor pe care le primeau dacă participau în acest tip de program. Însă participarea la crime însemna anularea eu-lui, fiind astfel necesară crearea unui alter ego care să nu fie în contradicție cu ceea ce presupune a fi viața de medic. Acceptarea pactului faustic nu se putea fără această dedublare, observă Lifton.

Volumul nu este deloc ușor de citit. Am simțit adeseori nevoia de a lua o pauză și de a citi altceva. Pur și simplu au ajuns să mă bântuie imaginile din carte. Însă cred că este un studiu care trebuie citit, care merită citit, cu atât mai mult cu cât medicii naziști nu sunt singurii medici care au ales să ucidă în loc să salveze vieți. Medicii japonezi din timpul celui de-al doilea război mondial au făcut vivisecții și experimente medicale, psihiatrii sovietici au diagnosticat disidenții drept bolnavi mintal și i-au închis în sanatorii, medicii din Chile care au jucat activ rolul de torționari, doctorii sud-africani albi care au falsificat rapoarte medicale ale negrilor care au fost uciși sau torturați sau psihologii și medicii din cadrul CIA care recent au făcut experimente medicale și psihologice în afara eticii pe prizonieri. Concluzia tristă a studiului este că medicina poate să fie o armă extrem de fiabilă într-un sistem fără respect față de condiția umană, medicii fiind dispuși să-și încalce jurămintele pentru o serie de privilegii, de dragul experimentelor care în condiții normale nu ar fi acceptate și pentru a-și testa teorii pe care altfel le-ar ignora din fașă.

De ce 4 stele: pentru că este un studiu fenomenal, greu, foarte dificil de citit care oferă omenirii șansa de a privi în interiorul medicilor care s-au transformat peste noapte în criminali. Un document care scrie cu litere groase în istoria umanității CRIMĂ în dreptul cuvântului MEDIC.

Prezentarea editurii:

„O realizare monumentala, o relatare de exceptie a celei mai mari violari a juramantului lui Hipocrate, o contributie formidabila la studiile despre Holocaust.”

– Francine Du Plessix Gray

Medicii nazisti este cea mai patrunzatoare si mai importanta carte a renumitului profesor american de psihiatrie si psihologie, una dintre cele mai importante lucrari despre etica medicala care au fost scrise pana acum. Lucrarea trece dincolo de frontierele istoriografiei si ofera o interpretare psihologica convingatoare a celui de-al Treilea Reich si a crimelor national-socialismului.

Crimele in masa ale nazistilor au fost menite sa ramana secrete pentru lumea din exterior. Nazistii isi puteau controla suficient de bine mediile pentru ca tainuirea lor sa fie cel putin partial eficienta. Desi au existat de la bun început, dovezile de genocid au putut fi suficient de diluate simanipulate pentru a le permite germanilor si altora sa-si mobilizeze tendintele de negare si detasare emotionala; sa stie si in acelasi timp sa nu stie, cum ar putea spune unii, despre crimele in masa.

 

Influenta mediului social in actele de genocid nu diminueaza in niciun fel responsabilitatea individuala pentru actiunile personale, dar, din cauza ei, genocidul devine o problema deosebit de grava, un proiect individual si colectiv care s-a putut realiza, cu urmari incalculabile pentru soarta omenirii. Constientizarea acestui lucru ne poate ajuta în mare masura in eforturile permanente de a combate crimele în masa.

Anunțuri

3 gânduri despre „Medicii nazisti. Exterminarea medicala si psihologia genocidului de Robert Jay Lifton

  1. Nu am citit-o, am auzit despre ea, am citit în schimb „Thought Reform and the Psychology of Totalism: A Study of brainwashing in China” şi m-a cutremurat, mai ales prin similitudinea cu Experimentul Piteşti.

  2. Pingback: Retrospectivă 2016! | Colț Firesc de refugiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s