Anul zero. 1945, o istorie de Ian Buruma

Anul zero. 1945, o istorie de Ian Buruma

My rating:  4 of 5 stars 

Cu excepția cărții excepționale a lui Tony Judt, Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945, pe care nici până-n ziua de azi nu terminat-o pentru că am reușit să o rătăcesc pe undeva, volumul lui Buruma este următorul pe care-l știu și care este dedicat perioadei imediat următoare sfârșitului celui de-al doilea război mondial. Spre deosebire de Judt, Buruma se axează strict pe anul 1945 și ce înseamnat acesta pentru umanitate. 

Da, sunt perfect de acord cu observațiile autorului care concluzionează că anul 1945 a fost un an care a schimbat dramatic soarta omenirii. Diferența de clasă a dispărut, drepturile egale și-au intrat în drepturi, femeile fiind printre primele care au primit în sfârșit drept de vot în foarte multe țări și au ajuns să fie considerate egalele bărbaților, s-au format organizații care încă funcționează pentru și în interesul umanității, s-au trasat granițe care dăinuie, s-a dorit o pace îndelungată pe continentul european, pace care încă durează și se apropie de recordul de 100 de ani fără conflicte continentale majore de acum câteva secole.

Anul 1945 înseamnă sfârșitul unei ere. Viața pe care o avem acum nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost acest an 1945 și victoria Aliaților. Lumea trebuia reinventată. Vechile reguli și legi nu mai funcționau, s-a văzut asta suficient de clar. Pentru a se schimba decisiv, mapamondul a trebuit să treacă prin haos, prin sânge și teroare și a făcut-o pentru a ajuta umanitatea să renască precum pasărea Phoenix.

Studiul lui Buruma este extraordinar de complex și de aici și singurul motiv care m-a făcut să nu-i dau 5 stele pe goodreads. Buruma își propune multe prea multe și nu reușește să le ducă pe toate la bun sfârșit. Dacă nu ai cunoștințe despre ce înseamnă diferite reacții ale unor demnitari, dacăn nu cunoști detalii despre relațiile lui de Gaulle cu Churchill și Truman, despre MacArthur și economia japoneză, despre intențiile, planurile și jocurile lui Stalin și Molotov, despre rolul și jocul făcut de liderii evrei după marea victorie asupra nazismului, despre ceea ce a însemnat din punct de vedere juridic procesul de la Nurnberg dincolo de execuția unor nume importante ale conducerii naziste, atunci s-ar putea ca volumul lui Buruma să te bage rău în ceață. 

Majoritatea capitolelor sunt la îdemâna oricărui cititor pentru că Buruma își ține în frâu elanul academic și încearcă să construiască un bestseller aruncând în joc tot felul de întâmplări banale, unele picante, care sunte menite să atragă atenția și să impresioneze la nivel emoțional. Povestea cu rujurile pe care și Laura Câlțea a sesizat-o este una dintre ele. O altă parte care m-a făcut să mă îndepărtez puțin de carte a fost atenția exagerată acordată sexului în perioada imediată după debarcarea din Normandia și eliberarea statelor de sub conducerea nazistă. Violul și sexul consimțit este prezent pe mai bine de cinzeci de pagini, concluzia autorului fiind că femeile au ajuns să-și descopere libertatea, că bărbații și-au pierdut bărbăția pentru că au fost cuceriți și eliberați de alții sau pentru că au pierdut, pur și simplu, războiul. În fine, deși picant, capitolul dedicat copulării frenetice care a cuprins Europa nu-l consider drept unul de o importanță majoră și cred că a fost scris doar pentru a atrage atenția asupra cărții.

Deosebit de interesante mi s-au părut următoarele capitole și, de fapt, restul cărții. În momentul în care factorul politică și ideile de remodelare și reconstrucție a societății și a lumii în general au intrat în vizorul lui Buruma, atunci m-a prins și pe mine cartea. Și m-a prins atât de bine încât am devorat-o în mai puțin de 24 de ore.

Da, pentru ultimele 200 de pagini recomand studiul lui Buruma care reușește să surprindă destul de bine în foarte puține pagini momentul politic critic care a însemnat înfrângerea Germaniei și a Japoniei. 

Buruma a făcut o observație care mi-a rămas în memorie, observație cu care nu am cum să nu fiu de acord: autorul spune la un moment dat că al doilea război mondial s-a sfârșit abia în 1989 când Zidul Berlinului s-a prăbușit și când URSS s-a destrămat, țările de sub jugul comunist recâștigându-și liberatea. O remarcă profundă cu implicații și însemnătăți multiple. 

De ce 4 stele: pentru că a cincea stea s-a pierdut alături de celelalte sute de pagini pe care Buruma nu a mai reușit sau putut sau vrut să le mai scrie pentru a-și construi un studiu mult mai complex și care să lase impresia de finitudine. Plus că anumite aluzii și idei vehiculate în volum sunt ușor naive, iar opțiunile politice ale autorului sar în ochi și deranjează pe alocuri. Vezi opiniile vehiculate cu privire la procesul de la Nurnberg pe care-l compară cu procesul oarecum similar care a fost în Japonia. 

Prezentarea editurii:

„O carte monumentală, copleşitoare prin măreţie şi realism.“ (Wall Street Journal)

A pleca de la zero înseamnă a lua totul de la capăt. Dar oare poţi să iei totul de la capăt după un război care a schimonosit planeta? Poţi să ceri doar dreptate, nu şi răzbunare? Poţi să ierţi? Poţi să ieşi teafăr din cel mai negru coşmar? Sunt câteva dintre întrebările pe care şi le pune Ian Buruma într-o carte fundamentală pentru înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pornind de la experienţa prin care a trecut tatăl său, Ian Buruma scrie despre câteva dintre lucrurile care au marcat anul 1945: reinserţia supravieţuitorilor, violenţa anarhică sau sistematizată, răzbunarea sălbatică, fanatismul, concesiile, cedările şi complicităţile fără de care nu se putea pune problema revirimentului.
1945 a fost un an tulbure şi însângerat („Iar sângele cere sânge“, după cum spune Macbeth). A fost anul în care unii vinovaţi pentru oroarea războiului au plătit, iar alţii au scăpat. A fost anul în care s-au descoperit ororile din lagărele de exterminare naziste. A fost anul în care torţionarii au cumpărat de pe piaţa neagră certificate de supravieţuitori ai lagărelor. A fost anul în care, întorşi acasă mai mult morţi decât vii, unora dintre supravieţuitori li s-a spus: „Şi la noi a fost rău. Ne-au furat bicicleta“.
1945 sau Anul Zero a fost şi punctul de plecare al ideii şi construcţiei europene, animate de idealurile generoase, deşi utopice, ale păcii eterne şi unităţii creştine. Şi chiar dacă, aşa cum scrie undeva Monica Lovinescu, „în rău, specia umană ne va surprinde mereu“, 1945 a fost anul în care lumea s-a redeprins cu un adevăr esenţial: că temperatura naturală a existenţei noastre e temperatura libertăţii