Babbit de Sinclair Lewis

Babbit de Sinclair Lewis

My rating:  5 of 5 stars 

La câteva zile după ce am citit Babbit-ul lui Sinclair Lewis am citit Compania scrisă de John Micklethwait și Adrian Wooldridge, întâmplare care m-a ajutat și mai mult să înțeleg ce a făcut Lewis în volumul tradus la Editura Litera:

Omul Companiei n-a avut o presă bună. Sinclair Lewis l-a pus la stâlpul infamiei (pe Omul Companiei – nota mea) sub forma lui Babbit (1922), reprezentarea filistinismului suficient.

În doar câteva cuvinte autorii cărții au reușit să surprindă perfect mesajul cărții lui Lewis, mesaj pe care eu aveam de gând să-l dezvolt în câteva paragrafe consistente. În momentul la care scriu articolul nu știu sincer cum să procedez: să spun cât de bună e scriitura lui Lewis sau cât de bine a surprins spiritul epocii și al societății americane? Sper să reușesc să le surprind succint pe amândouă.

Pentru a înțelege cât de cât impactul romanului lui Sinclair Lewis în societatea de la începutul secolului XX sunt necesare câteva informații despre America respectivilor ani.

În primul rând companiile private începeau din ce în ce mai mult să-și lase amprenta asupra vieții politice și sociale. Acestea au devenit din ce în ce mai puternice și promovau un anumit tip de angajat care nu făcea neapărat cinste ideilor pe care le aveau intelectualii despre cultură și libertate. În aceeași perioadă George Orwell în romanul O gură de aer îl înfățișează pe Omul Companiei drept un sclav salariat: niciodată liber, cu excepția momentului în care adoarme repede și visează că și-a aruncat șeful în fundul unui puț și aruncă în el cu bucăți de cărbune. Mary Parker Follet, unul dintre teoriticienii din domeniul managementului avea o opinie foarte clară cu privire la Omul Companiei: Managementul, nu bancherii, nici acționarii, reprezintă elementul fundamental în industrie. Un bun management este acela care atrage credite, atrage muncitori, atrage clienți. Orice schimbări ar urma, fie că industria este deținută de capitaliști, de stat sau de muncitori, ea va trebui întotdeauna condusă. Managementul este funcția permanentă a activității economice. Omul Companiei era caracterizat de două elemente foarte clare: standardele profesionale și loialitatea față de companie. Din punct de vedere economic, această nouă castă era necesară și definitorie pentru evoluția statelor capitaliste care au trecut prin revoluția industrială și au realizat că este nevoie de oameni pregătiți care să poată gestiona în interesul patronatului o companie astfel încât această să crească constant și să facă cât mai mulți bani. Tendințele erau atât de a lega managerul de glie, companiile acuzau reminiscențe de tip feudal în organizarea lor, cât și de a-l face pe acesta părtaș direct la câștigurile afacerii, managerii având opțiunea de a deveni acționari.

Teoretic, aceasta este evoluția naturală a lucrurilor. Managerii și companiile care răsăreau ca ciupercile după ploaie aveau nevoie unii de alții deoarece acestea erau elementele necesare pentru a supraviețui într-un câmp de luptă accerb în care banii se făceau destul de greu și se puteau pierde foarte ușor. Thomas Watson a avut angajați în momentul în care a făcut IBM-ul în 1924 doar Oameni ai Companiei. O nouă revoluție socială, economică și politică se reliefa în umbra acestor noi personaje, acestei noi caste care era profesionistul dedicat intereselor companiei care-l angaja.

Bineînțeles că intelectualitatea nu vedea cu ochi buni acest personaj și pe bună dreptate îl acuza de filistinism suficient – aș corecta puțin exprimarea în spiritul managementului de înaltă calitatea și aș spune filistinism eficient. 

Sinclair Lewis a reușit cu romanul său să introducă un nou cuvânt în vocabularul american: babbit înseamnă o persoană supusă conformității fără a-și raționa prea mult poziția și care se complace din punct de vedere material. 

Personajul lui Lewis nu este doar un modus-vivendi al anumitor persoane din epoca cărții cât un modus-operandi al unui stil de viață pe care societatea în plin având capitalist l-a adoptat. Lewis exagerează pe alocuri anumite trăsături ale lui Babbit în mod voit dorind tocmai ca prin aceste exagerări să atragă atenția asupra pericolului pe care astfel de personalități le pot avea asupra societății, însă dincolo de tușele groase se poate observa cu ușurintă aspecte ale tinerilor manageri din clasa de mijloc ale căror orizonturi erau îngustate de poziția pe care o ocupau în companiile angajatoare.

Babbit poate să fie și un personaj de vodevil, până la urmă. Aventurie sale în Zenith, umorul facil dar și cel de situație m-au dus cu gândul la personajele lui Caragiale însă și la păpușile care adunau oameni prin târgurile din evul mediu și care spuneau povești scandaloase și violente despre aristocrați și stăpâni. Orașul imaginar Zenith, oraș pe care Lewis îl imaginează ca să-și dea frâu liber imaginației, este genul de oraș cu care America era obișnuită în acea perioadă. Mici și mari întreprinzători făceau tot posibilul să-și crească influența și puterea cu ajutorul afacerilor pe care le aveau. Nu neapărat banii cât contactul cu populația îi ajutau pe aceștia să devină influenți pe lângă oamenii politici. De asemenea, abilitățile lor de oameni de afaceri de succes erau de dorit de aceiași politicieni care doreau să aibă acces la acea privie de ansamblu pe care doar managerii se presupune că o pot avea pentru a avea câștig de cauză în alegeri.

Babbit decade brusc. Prăbușirea lui este una morală și sufletească în momentul în care realizează că lumea din jurul său este una făcută după chipul și asemănarea sa și a prietenilor săi. Problemele reale, personale și de familie păreau adevărate note de subsol care nu aveau cum să intervină în viața sa atât de bine organizată. Însă atacul prietenului Paul la nevasta sa cicălitoare îl zguduie și-l face să-și pună întrebări cu privire la conformismul și suficiența pe care brusc a conștientizat-o.

Scriitura lui Lewis este excelentă. Umorul bine dozat, un sarcasm fin care se simte adeseori în momente cheie și săgeți usturătoare care se trimit către clasa de mijloc care suferă de babbit-ism sunt câteva dintre cheile romanului care-l fac atât de savuros. Lewis construiește cu migală atât un personaj cât și un univers care se vrea fantezist însă extrem de apropiat de realitate. După ce citești volumul lui Lewis îți dai seama că Babbit de fapt nu a murit ci chiar s-a transferat în viața reală în tinerii de pe Wall Street, iar în ficțiune a luat fața lui Patrick Bateman din American Psycho a lui Bret Easton Ellis.

Recomand ca volumul lui Lewis să se citească alături de Compania de la Humanitas pentru a înțelege mai bine această capodoperă literară.

De ce 4 stele: pentru că este pur și simplu o capodoperă a literaturii moderne.

Prezentarea editurii:

„Nu cunosc nici un alt roman american care să prezinte cu mai multă acurateţe adevărata Americă. [Babbitt] este un document social de prim rang.“       (H.L. Mencken, cronică la apariţia romanului, 1922)

 

„Mi-aş dori să fi scris eu Babbitt.“       (H.G. Wells)

 

„Babbitt este un om de afaceri modest, nu îndeajuns de important pentru a lupta cu instituţiile sacre cărora americanul de rând şi-a vândut sufletul ca să se poată bucura de pace şi prosperitate. Înfrângerea sa, descrisă cu forţa, admirabila înţelepciune şi umorul unui mare scriitor, este înfrângerea unei întregi naţiuni. De aceea cartea a provocat o atât de profundă tulburare în America şi a avut un succes atât de durabil. În spiritul acesta trebuie să o citim dacă vrem s-o înţelegem şi să fim impresionaţi de ceea ce are ea să ne transmită.“       (Paul Morand)

 

„[Lewis …] a administrat Statelor Unite un pumn drept în plexul solar, a imortalizat un personaj tipic american şi a adăugat limbii noastre câteva cuvinte care au devenit monedă curentă.“       (The Times)