Întreab-o pe Alice cum stă treaba cu drogurile. Burkeviț a refuzat… orice contact


 

Întreab-o pe Alice  de Anonim/Beatrice Sparks

Notă: 1 din 5 stele

Sunt pasionat de literatura junkie. De la contemporanii Frey, Thompson, Cocteau, K. Dick, Burrroughs și Welsh la mai bătrâiorii de Quincey, Apollinaire, Beaudelaire, Agheev etc.

 

Întreab-o pe Alice prezenta o poveste interesantă, dat fiind titlul care se inspiră din piesa White Rabbit, alături de autorul așa zis Anonim care ar fi o puștoaică de 15 ani ce o ia pe drumul infernal al drogurilor.

 

Ei bine, autorul nu este deloc anonim – numele ei este Beatrice Sparks și este mormoancă (sic!) -,  iar cartea este, de fapt, unul dintre volumele cu iz de propagandă care ar trebui să înspăimânte tinerii cu privire la pericolul pe care sexul și drogurile îl prezintă pentru cei cu mintea și corpul încă verde (pun intended).

 

Întreab-o pe Alice face parte din acel gen de literatură propus de biserica catolică, în cazul de față secta mormonilor, pentru descurajarea masturbării la adolescenți. Orbești, îți pică mâna sau îți crește păr în palmă, invenții din astea pe care doar o minte bolnavă le poate născoci ca să-și țină turma în frâu sădind frică și nevricale printre oițele care au fugit în mărăciniș. Atenție, nu spun că drogurile nu sunt periculoase sau că o viață sexuală începută la o vârstă fragedă este de dorit, în niciun caz, însă nu prin astfel de subterfugii penibile îl faci pe tânăr mai conștient de pericolul pe care-l presupune drogul. Ca să nu mai spun că odată ce află că a fost înșelat și că, de fapt, jurnalul nu este deloc adevărat și că a fost scris de o tanti tocmai pentru a-i face să se comporte așa cum crede ea că-i corect (până la urmă asta fac adulții, nu? ascund adevărul tinerilor și le împuie capul cu povești înfiorătoare pentru a-i păcăli ca să facă ce cred ei că-i mai bine și să nu se trezească că trebuie să vorbească despre adevăruri deranjante pentru că e mai ușor să afle pe cont propriu când au deja vârsta la care părinții nu mai pot să fie trași la răspundere pentru prostiile odraslei) pentru că, nu-i așa, ea știe mai bine că doar are o vârstă și adolescenții sunt recunoscuți drept animale care trebuie să fie dresate cu grijă.

 

Dincolo de stupiditatea intenției autoarei, punerea în scenă a jurnalului este cu adevărat spectaculoasă. Copila care cică ar fi scris jurnalul este o scrântită totală. E genul ăla de om/personaj care este sortit eșecului și care nu are nicio șansă în viață decât să se autodistrugă. Un fel de Vadim Maslennikov doar că absolut deloc credibil. Păi, cum vine asta că ia droguri pe nașpa, adică din greșeală la un chef, e conștientă că e mega nasol – își face autocritică cum se cuvine – dar se duce ca tuta să-și mai dea o dată cum apare iar ocazia. Ok, curiozitate, hai să o mai fac o dată, pot să înțeleg asta, am făcut parte dintre adolescenții curioși care vor să-și testeze limitele fiind convinși că nu le au, dar eu nu am avut niciodată o filosofie de viață atât de fermă, presupus fermă, precum domnița din jurnal. Păi, ori vrei o viață cu dragul de Roger – nu știu ce viață de cuplu în vederea căsătoriei ai putea avea la 15 ani, dar să zicem -, ori te ții de prostii. Familia o iubește, Roger îi dă semne că s-ar angaja la o relație cu ea, dar Alice – să-i zicem Alice deși nu o cheamă Alice pentru că e mai comod – o dă în gard de fiecare dată când are ocazia. În nici trei luni, Alice e varză. De la o doză accidentală de LSD ajunge dealer, își dă în venă, face sex pentru droguri, ce să mai, un personaj demn de intrat în istoria decadenței – Huysmans, où es-tu ? Nu-mi aduc aminte, sincer să fiu, un alt personaj care să se fi prăbușit atât de repede, nu de alta dar nu-i chiar atât de ușor să te duci la vale, îți trebuie puțină voință și ambiție.

 

Bun, stupiditatea nu se oprește aici. După ce Alice și prietena ei realizează că-s vai de capul lor și după ce-și văd iubiții care le procură droguri și le trimit pe străzi ca să le plaseze, că-și chinuie reciproc anusurile cu elementele din dotare, se hotărăsc să plece de acasă în San Francisco, după ce-i denunță pe poponauții care nu le respectă pentru ceea ce sunt și pentru sacrificiile făcute pentru ei (LOL!), pentru că acolo (San Francisco), necunoscând pe nimeni sigur nu vor putea face rost de droguri și vor scăpa de dependență. Da, se poate râde. Toată lumea știe că atunci când ai probleme, de orice fel nu doar cu drogurile, schimbi orașul. Că doar problemele rămân în locul unde au apărut, nu e ca și cum ar veni cu tine, plus că e clar că sursa tuturor problemelor tale sunt strict ceilalți, tu nu ești niciodată vinovat sau responsabil pentru ceea ce ți se întâmplă. Alice dă de droguri, cum altfel, are parte de un viol în grup, se întoarce acasă, părinții o primesc, dragoste, vină, nu o să mai facă așa ceva în viața ei, ea care e o fată atât de bună și de cuminte, cum se face că toată lumea îi vrea răul, universul conspiră etc. Deși părinții o susțin din toate puterile și vor să o ajute să-și revină, Alice știe ea mai bine și nu le cere ajutorul pentru că… habar nu am, nu am reușit să înțeleg cum de se poate să-ți conștientizezi problemele și să-ți dai seama că singur nu le poți rezolva dar să nu apelezi tocmai la cei care-ți sunt aproape. În fine. Alice o ia din nou pe arătură, pleacă de acasă, se face și mai praf, ajunge o vagaboantă, sex pentru droguri, viață faină și distracție, își sună iar părinții, oamenii o primesc din nou, cum altfel, se oprește din droguri, are probleme cu drogații din școală, nu-i dă în primire pentru că le este frică de ei (de cei doi dealeri nu le-a fost, ca să vezi chestie), se trezește drogată pe nașpa, ajunge la nebuni, îl descoperă pe dumnezeu, iese de la nebuni, continuă relația cu dumnezeu și pare că treaba cu Joel merge spre bine, tot îi fain, doar că în momentul în care ești atât de distrus precum Alice și ai făcut cele interzise de sfânta carte cu toate orificiile pe care le ai la dispoziție în afara căsătoriei singura opțiune este sinuciderea pentru că nici dumnezeu nu te mai vrea.

 

Probleme de logică sunt multe. La fel și exagerări stupide care se întâlnesc aproape la fiecare pagină și nu am să mă apuc să le scriu pe toate pentru că aș ajunge să scriu și eu o carte la fel de groasă. O altă chestie deosebit de amuzantă este cea legată de relația cu Joel. Îl iubește, vrea să se căsătorească cu el și să-i poarte copii, îi spune aproape tot adevărul, băiatul o acceptă pentru că o iubește, tocmai ce scrie asta în jurnal pentru ca următoarea intrare să fie despre faptul că nu mai are curajul să iasă cu vreun băiat care o cheamă în oraș și că mama ei îi spune că o să dureze puțin până să aibă din nou încredere în băieți. Păi, stai așa, cum vine asta? Și Joel? Marea iubire? Logodnicul? Ăla cu inelul pe care și-l dau tinerii evangheliști în semn de aceptare a unei invizibile centuri de castitate?

 

Una peste alta, Beatrice Sparks scrie o aberație de carte care-ți întoarce stomacul pe dos. Are atâtea lucruri de denunțat încât nu mai contează ordinea nici sensul lucrurilor care se întâmplă pentru că prioritară este descoperirea răului care-i pândește pe tineri. Nu, dragi părinți, nu o astfel de carte trebuie să citiți pentru a vă feri copiii de droguri. Nu, dragi adolescenți, nu o astfel de înfiorătoare carte care vă bagă în cap ideea că cei care se droghează și fac sex vor ajunge sinucigași. Drogurile nu sunt deloc cool și asta puteți afla din absolut orice carte despre ele. Drogurile distrug și asta o spun cei care au încercat droguri pe bune, nu doar și-au imaginat cum ar fi dacă… Hubert Selby Jr. scrie o carte, Requiem pentru un vis, care-ți arată ce poate să facă drogul din om fără să exagereze nimic și fără să arunce vini asupra cuiva. M. Agheev în Romanul cocainei (am scris o recenzie la carte acum foarte mult timp) arată cititorului iadul dependentului de droguri. Pe mine acel Burkeviț a refuzat din finalul cărții lui Agheev m-a marcat profund și nu am să uit niciodată camera lui Vadim și delirul acestuia. Da, astfel de cărți ar trebui citite și recomandate pentru că nu mai trăim în evul mediu ca să-i speriem pe puștani cu prostii. Cred că ar trebui să avem mai multă încredere în ei.

 

De ce 1 stea: pentru că jignește adolescenții, pentru că-i minte, pentru că este o carte care urlă și bălește stupidități. Din punctul meu de vedere, Beatrice Sparks nu se deosebește aproape deloc de islamistul care a declarat în fața elevilor că dacă te masturbezi îți vei lăsa mâinile gravide.

Anunțuri

12 gânduri despre „Întreab-o pe Alice cum stă treaba cu drogurile. Burkeviț a refuzat… orice contact

  1. Ha! Asta este prima recenzie de 1 stea pe care vad ca o dai. Am citit Go Ask Alice pe vremea cand nu se stia cine o scrisese si nu imi aduc aminte sa fi fost chiar de 1 stea. Am carti pe care nici macar nu le-am putut citi mai departe de prima pagina – macar asta am terminat-o. A ajutat, cred, si faptul ca era un mister despre cine anume o scrisese, haha. Imi aduc aminte si ca am citit-o ca pe o carte de fictiune, nu non-fiction. Nu stiu cum este traducerea de la Arthur dar am sa o citesc probabil intr-o zi.

    Seara faina sa aveti, acolo, la voi, in castelul van Firestilor 🙂

    • E a doua recenzie la carte de 1 stea. Prima a fost Hotul de carti 😀
      Am citit-o siderat, sincer iti spun. Citeam și nu-mi venea sa cred ce citesc. Mi s-a parut atat de absurda si ilogica incat mi-a fost clar ca este ceva putred rau de tot la mijloc si asta m-a facut sa fac cercetari. Si astfel am dat de doamna Sparks.
      Traducerea sigur e ok pentru ca nu sunt greseli de exprimare ci greseli de constructie in dezvoltarea povestii. Cat despre personaj, cred ca am fost suficient de clar cu privire la cat de haotic este construit. Rar se intampla sa-mi iau foc atat de rau, dar si cand se intampla… 🙂

      Salutari de aici, de sus, catre Biroul de Plus! 🙂

  2. Cât de trist… Şi eu chiar mă gândeam s-o cumpăr când am fost la Bookfest. Dar mai bine că m-am orientat spre „Culoarea purpurie” în schimb! 😀
    Dar lăsând gluma la o parte, sunt perfect de acord cu tine. Mai ales referitor la faptul că ai nevoie de mai mult timp pentru a te duce la vale cu totul, aşa cum face Alice asta. Trei luni de zile e puţin. Plus că, din câte înţeleg eu, fata asta avea nişte părinţi destul de iubitori şi înţelegători. Ei, în viaţa reală, când ai astfel de părinţi, îţi vine greu, foarte greu, să te laşi dus de val şi s-o iei pe calea pierzaniei, ca să folosesc un termen pompos. Nu ştiu, eu aşa văd lucrurile… Dac-o s-o găsesc vreodată la biblio, poate o s-o iau s-o citesc. Dar altfel, nu dau eu banii pe aşa ceva.

    • Si eu cred ca e mai bine ca te-ai orientat spre Culoarea purpurie 🙂
      Am subliniat doar anumite probleme legate de constructia personajului si a povestii, daca ar fi fost sa le scot pe toate, as fi egalat cartea in numarul de pagini.
      Ce m-a deranjat foarte tare, pe langa faptul ca e scrisa prost, a fost faptul ca personajul a fost de la bun inceput damnat, aruncat in fata maniei divine care o va pedepsi chiar daca va incerca sa se indrepte. Cu alte cuvinte, o data facut un astfel de pas gresit, nu mai ai nicio sansa sa te intorci la suprafata.
      Acest mod apocaliptic de a prezenta lucrurile m-a facut sa ma enervez in halul asta si am ajuns sa scriu un articol atat de crizat. Toata lumea are dreptul la o a doua sansa si, cu atat mai mult, cineva care se zbate in a se redresa si reintegra in societate. Pentru Alice totul a fost pierdut din momentul in care a luat prima data droguri si a facut sex. De atunci destinul ei a fost clar si batut in cuie. Ah, inca ceva, nici macar un singur drogat nu a avut parte de salvare, nu s-a putut salva si nu si-a putut reveni si intoarce in societatea dupa care tanjeau. Beatrice Sparks este foarte ferma cu aceasta chestiune: pasul o data facut, nu mai permite intoarcere. Asta m-a deranjat foarte, foarte tare.

      • Da… înțeleg ce vrei să spui. Omului i-a fost lăsat liberul arbitru, așa că oricând o poți lua la vale sau, dacă ești deja acolo, te poți îndrepta. Nu e imposibil. Și e stupid ce a încercat tantea asta să facă în Go Ask Alice… Tsk tsk. Când am auzit prima oară de carte, am crezut că e o revelație tocmai fiindcă îți prezintă un caz care a reușit să iasă din mocirlă, într-un mod realist. Dar se pare că nu. :/

      • Sincer, eu nu ma asteptam sa fie un exemplu de „uite ca se poate iesi din mocirla” pentru ca mocirla drogurilor e deasa si te-nghite si te trage in adancuri. E greu de iesit. Drogurile distrug si ucid. E un fapt. Se poate scapa foarte greu de ele, dar se poate scapa, pana la urma. Nu faptul ca moare este problema, ci faptul ca personajul este primitiv manevrat in interesul unei perspective religioase usor extremiste si nepasatoare fata de chinul si singuratatea si durerea unui adolescent prabusit in ghearele narcoticelor.

  3. Pingback: Bookfest 2015: Plan de lectură | Colț Firesc de refugiu

  4. E o carte din care adolescentii pot invata ceva.”Cazul lui Alice a fost unul dintre miile de morti in acel an ”,autoarea a vrut sa demonstreze ca drogurile nu sunt ceva extraordinari si ea a vrut sa.i convinga pe adolescenti sa nu mai consume asa ceva.Mie mi se pare o carte atractiva si educativa intr-un fel sau altul .

    • Nu mi se pare absolut deloc educativ faptul ca se incearca manipularea grosolana a unor minti tinere prin faptul ca se ascunde ca acest jurnal este de fapt un jurnal fictiv scris de un adult. Sa-l prezinti drept un jurnalul adevarat al unui tanar/tinere este un act de manipulare de cea mai joasa speta din punctul meu de vedere. Ca sa nu mai spun ca singura solutie insiniata pentru a scapa de dependenta de droguri este religia/credinta, or daca respectivul tanar nu are nici o relatie cu dumnezeu, biserica, nu este o persoana religioasa sa inteleg ca nu are nici o sansa sa se salveze? Nu mi se pare absolut deloc fair-play din nici un punct de vedere cartile care incearca sa se insinueze in mintile tinere nelasandu-le spatiu pentru interpretare personala. E mai usor sa convingi pe cineva de faptul ca tu detii adevarul in momentul in care nu oferi toate informatiile, iar persoanele de genul autoarei respectivei carti stie ca doar asa poate face prozeliti….

    • Plus ca nu au ce sa invete. Foarte multe lucruri din carte sunt pure fantasmagorii. Daca chiar vrei sa afli ce inseamna un adolescent dependent de droguri iti recomand Noi, copiii din Bahnhof Zoo. O marturie a unei tinere narcomane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s