Numărul zero – Umberto Eco


 

My rating: 3 of 5 stars

Se pare că Umberto Eco a devenit, mai nou, pasionat de teoriile conspirației pentru că după Cimitirul din Praga semioticianul revine cu Numărul zero, o altă teorie a conspirației, de data asta legată de o eventuală supraviețuire a lui Mussolini.

 

Un individ dubios, Simei, îl contactează pe Colonna ca să-i fie scriitor fantomă al memoriilor din vremea pe când era redactor-șef la revista Mâine, revistă care încă nu există, de fapt. Publicația este patronată de un șef din umbră, Comandorul, care vrea să scoată pe piață o revistă cu ajutorul căreia să-și șantajeze rivali de afaceri. Colonna acceptă fără să stea pe gânduri pentru că este falit, iar mica avere promisă de Simei sună cât se poate de bine. Redacția este formată din șase jurnaliști, toți ratați și fără niciun viitor, disperați și deprimați de joburile avute anterior. Ședințele de redacție sunt ușor absurde și se fac tot felul de planuri care aduc mai mult a mânăreli de duzină și găinării decât a muncă serioasă de jurnalist. Colonna începe o poveste de iubire cu Maia și o relație de ciudată amiciție cu un alt jurnalist, Braggadocio care are o teorie extrem de interesantă cu privire la cadavrul tumefiat al lui Mussolini. Teoriile lui Braggadocio încep să-i dea de gândit lui Colonna care se trezește că devine la fel de paranoic ca și amicul său, deși nu credea deloc în ideile sale paranoice cu privire la lovituri de stat orchestrate de Mussolini la 25 de ani de la presupusa sa moarte pentru a reprelua puterea în Italia.

 

Umberto Eco știe cum să scrie și cum să te prindă, cum să facă o povestire să fie captivantă și să o citești pe îndelete ca să o savurezi. La fel face și în Numărul Zero.

 

Romanul este structurat pe două planuri: unul al ședințelor din redacția revistei Mâine și al poveștii de dragoste dintre Maia și Colonna și al doilea al teoriei lui Braggadocio cu privire la sosia lui Mussolini care a fost asasinată în locul Ducelui.

 

Ședințele de redacție sunt foarte amuzante, simțindu-se sarcasmul ascuțit al lui Eco la adresa presei italiene din anii 90 în spatele discuțiilor dintre jurnaliștii care-și planifică un număr fantomă al revistei. Jurnaliștii sunt cu toții figuri parcă rupte din piese caragialești. Cam slabi de minte, autiști, paranoici, ratați și deprimați, cu toții sunt adunați pentru a face o revistă care are unic scop dezinformarea publicului și discreditarea rivalilor Comandorului. Nimeni nu-și găsește locul cu adevărat dar toți intră-n jocul lui Simei datorită banilor promiși și al modului în care au fost învățați să facă presă de la fosturile locuri de muncă.

 

Teoria conspiraționistă a lui Braggadocio sună cât se poate de interesant, iar implicațiile pe care acesta le acuză ar cam zgudui din temelii societatea italiană. Complexitatea teorieieste captivantă și nu m-ar mira dacă ar naște prozeliți. Nu știu dacă Eco s-a inspirat de undeva în scrierea acestei teorii de sună atât de convingător sau știe el ceva adevăruri extrem de supărătoare pe care a decis să le exprime într-un roman mai degrabă decât să scrie un eseu istorico-politic. 

 

Ceva se întâmplă clar cu Eco. Se întoarce la o altă teorie a conspirației care are în mijlocul ei politicieni italieni de dată recentă, organizații și evenimente istorice de anvergură care, dacă teoria s-a dovedi adevărată, ar cam zdruncina din temelii statul italian.

 

Deși captivant, Eco nu m-a vrăjit de data asta. Personajele sunt multe prea erudite și au adeseori un limbaj mult prea pretențios și cunoștințe mult prea vaste ca să se potrivească cu imaginea pe care Eco vrea să le-o dea în cadrul romanului. Deși scriitura este una de foarte bună calitate, cam aici se opresc laudele la adresa ultimului roman al lui Eco.

De ce 3 stele: după ce i-am spus Elenei la cald impresia despre roman m-a întrebat câte stele îi dau și i-am spus că trei. A replicat că dacă nu era Eco probabil că i-aș fi dat doar două. Foarte posibil. Numele lui Eco atârnă greu alături de exercițiul de erudiție pe care-l pune în scenă e greu să-i dai doar două stele. Cel puțin mie mi-ar fi foarte greu.

Anunțuri

5 gânduri despre „Numărul zero – Umberto Eco

    • Le-am citit pe cand eram in facultate si am ramas impresionat. Trebuie sa le recitesc pentru ca nu ma prea bazez pe entuziasmul de atunci. 🙂

  1. Ei, eu cred că îl pasionează de mult teoriile conspiraţiei, personal am observat că e o temă recurentă în opera lui, am tot întâlnit-o de când am citit Pendulul lui Foucault. La fel şi ironia şi personajele.caricatură, se regăsesc în multe din operele sale.

  2. Pingback: Bookfest 2015: Plan de lectură | Colț Firesc de refugiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s