Încheiat! Concurs! Câştigă Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă


Am spus acum ceva timp că am să fac un concurs cu volumul lui Sherman Alexie pentru că tare mi-a plăcut cartea.

Prin urmare, dragii mei, iaca şi concursul!

Ce trebuie să faci ca să câştigi un exemplar din Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă:

– să ne spui o poveste despre cum te-ai certat cu cel mai bun prieten/ă al tău/ta și cum v-ați împăcat înapoi sau să ne spui despre un lucru la care ai visat și pentru care ai luptat să se întâmple.

Poți să comentezi aici pe blog sau pe pagina de facebook, unde îți este mai comod, până pe 15 mai 2015. Poți să răspunzi la oricare dintre cele două întrebări sau chiar la amândouă, noi nu te oprim, doar ne vom bucura.

Nu uita că nu ai voie să pui mai mult de un comentariu de pe aceeași adresă de mail și același IP.

Dacă-ți place de noi poți să ne dai un like aici și Editurii Arthur un like aici.

Abia așteptăm să-ți citim pățaniile!

Arthur

Anunțuri

8 gânduri despre „Încheiat! Concurs! Câştigă Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă

  1. Am visat mereu sa am un copil,chiar daca sanatatea nu imi permitea.Mi-am dorit indeajuns de mult pentru a reusi,am o fetita minunata de 6 ani.:)

  2. Ei bine, întotdeauna mi-am dorit fraţi, de când eram extrem de mică. Fraţi, nu surori (cam misogin, ştiu, dar nu e ceva ce pot corecta). Când aveam doi ani şi ceva am visat că am un frate şi m-am trezit extrem de entuziasmată şi am început să îmi bat la cap părinţii că vreau un frate. Pe la trei ani am primit o soră, dar ce, am fost mulţumită? Nici vorbă! Aşa că am continuat să îmi bat părinţii la cap în cele mai năstruşnice feluri. Făceam fel de fel de planuri, îmi inventam frăţiori imaginari, scriam scrisori către Moş Crăciun, Moş Nicolae, Iepuraşul de Paşti (cred că doar pe zâna măseluţă am ratat-o). Când colegii sau prietenii mei de vârste apropiate „primeau” (ăsta a fost termenul pe care l-am folosit, a primi un frate) câte un frate făceam crize de gelozie. Cel mai rău a fost când vărul meu s-a născut de sfântul Nicolae, verişoara mea nu numai că nu scrisese nici o scrisoare, dar ea voia ca cineva să îi ia sora şi să rămână sngură la părinţi, nu să mai aibă un frate. Aşa că am plâns, la modul cel mai serios, timp de o săptămână. La un moment dat am simţit intuitiv că dacă voi creşte cererea o să crească posibilitatea de a primi ceva, aşa că voiam 100 de fraţi şi 98 de surori, să fim cu pereche. Până la urmă, când am crescut puţin mai mult, m-am limitat la doi fraţi, ca să am şi eu frate şi să aibă şi ei pe cineva de vârstă apropiată. Binenţeles că mi-am atras şi sora în toată povestea asta, e mai uşor să obţi ce vrei când pun presiune două persoane.
    Cel mai mare dintre fraţii mei s-a născut când aveam 13 ani şi a fost un vis devenit realitate. Cel de-al doilea frate s-a născut când aveam 17 ani. Atunci m-am oprit din pus presiune pe părinţi şi am început să schimb dorinţele pe care mi le pun când suflu în lumânări. Cel puţin momentan. :)) Deci dacă îţi doreşti destul de mult şi chiar te lupţi pentru ce vrei o să primeşti, chiar dacă durează mai mult 😀

    • :)) Se pare ca visele, daca crezi suficient de tare in ele, pot deveni adevarate. Dar nu prea adevarate ca sa nu devina cosmaruri 😛
      Ne bucuram pentru fratii tai si le dorim foarte multa sanatate!
      🙂

  3. Mi-am dorit foarte mult să am copii și pentru că acest lucru întârzia să se întâmple, la vârsta de 29 de ani am avut un moment în care mi-am analizat viața de până atunci și m-am împăcat, oarecum, cu gândul că probabil acesta e destinul meu și că viața merge înainte. La scurt timp după aceea am rămas însărcinată iar acum sunt fericita mămică a doi băieți năzdrăvani.Fără îndoială, copiii mei sunt cea mai mare realizare pe care o puteam avea vreodată!

  4. Mi-am cunoscut sotul la varsta de 13 ani pe internet. Nu eram din acelasi oras, la vremea aceea fiind copii, asa ca nu ne-am intalnit fata in fata decat de 5 ori in decurs de 3 ani. Dar stateam de vorba in fiecare zi, incercand sa cunoastem cat mai mult unul despre celalalt: pareri, muzica, filme si carti, ce ne place si ce nu, familie si prieteni, vise si sperante. Eram foarte indragostiti, sincera sa fiu, pana nu au trecut anii, nu am realizat ce insemnau sentimentele mele la vremea aceea. Planuiam cum o sa ne fie viata, ce casa o sa avem, unde o sa locuim, daca o sa avem un caine sau pisica, eeh. La varsta de 15 ani a trebuit sa plec in Italia, impreuna cu mama mea, care muncea acolo. Am trecut prin situatii dificile, incercand sa ma integrez in noua mea scoala, sa-mi fac prieteni, sa invat sa vorbesc si sa scriu limba, sa trec cu bine peste acest ”episod” (il chemam eu) din viata mea. Relatia se racea, anii treceau si nu stiu unde ar fi dus acel drum daca nu aflam ca imi pot petrece vacanta de vara acasa. Implinisem 18 ani iar restul nu e greu de ghicit. Intr-o noapte mi-am facut bagajelul si ne-am intalnit la jumatatea drumului intr-o gara de tren. Din acea noapte au trecut 3 ani de cand suntem fericiti impreuna, iar parintii mei, foarte suparati la inceput, si-au acceptat ginerele cu bratele deschise.
    Nu incepe sa-ti faci planuri, soarte le are deja facute pentru tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s