Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă – Sherman Alexie


My rating: 4 of 5 stars 

Am întrebat un prieten care-i treaba cu Jurnalul complet adevărat când am văzut că e în pregătire la Editura Arthur, iar acesta mi-a răspuns: măi, e interesant, e amuzant și e cu prostii.

Cum se putea să rezist unei astfel de prezentări?

Motto-ul cărții: Există o altă lume, dar înăuntrul acesteia – W.B. Yeats

Cum începe cartea:

M-am născut cu apă în creier.

Bine, n-a fost chiar așa. De fapt, m-am născut cu prea mult lichid cefalorahidian în craniu. Dar lichid cefalorahidian e doar o denumire pe care au găsit-o doctorii, ca să se dea ei deștepți, pentru grăsimea din creier. Și grăsimea din creier face același lucru pe care îl face vaselina într-un motor, doar că între lobi. Face lucrurile să funcționeze repede și bine. În schimb, ciudatul de mine m-am născut cu prea multă grăsime în craniu și s-a făcut toată densă și noroioasă și dezgustătoare și tot ce făcea era să dea peste cap lucrurile. Motorașul rațiunii și al respirației și al vieții mele lucra încet și era inundat.

Creierul meu se îneca în grăsime.

Dar dac-o zic așa sună ciudat și amuzant , ca și când creierul meu ar fi fost un cartof prăjit gigantic, așa că e mai serios și mai poetic și mai corect să zic:

  • M-am născut cu apă în creier.

Arnold Spirit este un indian care s-a născut în rezervația de indieni Spokane și care are apă-n creier. E slăbănog și ia mai tot timpul bătaie de la bătăușii rezervației atunci când prietenul său ușor nebun, Rowdy, nu este în preajmă. Așa cum îi este și numele, Arnold este un indian spiritual care încă nu și-a uitat rădăcinile nomade și care vrea să plece din rezervație pentru a face ceva cu viața lui. Prin urmare decide să urmeze cursurile școlii din Reardan – un oraș învecinat cu rezervația unde sunt numai albi, un oraș sperietoare de ciori pentru indieni care sunt siguri că acolo nu se află decât albi rasiști care mănâncă la mic-dejun indieni alcoolici. Arnold se va lupta din răsputeri să se impună, să nu-și facă tribul de rușine și să reușească să-și facă o altă viață față de cea pe care i-o oferea rezervația.

DSCF7108

DSCF7109

Arnold Spirit poate fi considerat unul dintre puștii reprezentativi ai literaturii contemporane, un adevărat model de urmat pentru adolescenții debusolați și cu probleme de încredere în sine. Curajos până la inconștiență, inteligent și prietenos, ambițios așa cum mai toți ar trebui să fim, puternic și hotărât, Arnold Spirit este tot ce aș fi vrut să fiu pe când eram ca el. Nu este un super-erou pentru că nu are puteri speciale, nu poartă colanți sau chiloții peste pantaloni sau mască, dar este un super băiat care poate inspira nu doar tineri adolescenți, ci chiar oameni maturi care au uitat ce înseamnă toate calitățile care l-au ajutat pe Arnold să devină Sherman Alexie.

Sherman Alexie are o auto-ironie care te face să-l apreciezi și să-l îndrăgești automat pe Arnold Spirit, alter-ego-ul său. Nici familia sa nu o să te lase indiferent. De fapt, nu cred că este personaj din toată cartea care să nu-ți placă, care să nu te facă să zâmbești când îl descoperi sau când te gândești la el peste ceva timp după ce ai citit volumul. Scriitura lui Alexie este alertă, rapidă, propozițiile scurte și bine închegate sunt alegerea perfectă ca să ajute cititorul la vizualizarea evenimentelor și aprecierea personajelor. Amuzant și inteligent, scriitorul nu oferă varianta de a lăsa cartea din mână, de a se întrerupe din lectură, drept dovadă  am devorat cartea într-o singură noapte și m-am culcat abia după ce am terminat-o, undeva în jurul orei patru dimineața.

DSCF7113

Romanul este foarte amuzant. Umorul este inteligent ș i bine dozat. Sarcasmul și ironia se găsesc  la tot pasul și probabil că tocmai asta m-a făcut să apreciez foarte mult scriitura lui Alexie. Sunt sigur că volumul poate să fie savurat în mod egal de adolescenți și adulți, dar ceva îmi spune că adulții vor reuși să guste și să savureze cu adevărat anumite pasaje și trăiri ale lui Arnold Spirit.

O chestiune foarte importantă care ar trebui tratată cu maximum de seriozitate pe care Alexie o supune atenției publicului este situația în care se regăsesc indienii din rezervații. Nu am de ce să mă feresc de cuvântul genocid când mă refer la comportamentul pe care guvernul american îl are față de amerindienii blocați în rezervații și condamnați la o viață înecată în alcool. Programele educaționale sunt praf în ochi. Un profesor de-al lui Arnold Spirit, cel care-l îndeamnă să părăsească rezervația, recunoaște că nu i-a păsat nici cât negru sub unghie de copii indieni. Cu alte cuvinte, nu mă interesează să reușiți, nu mă interesează viitorul vostru, sunteți inferiori, îmi vreau banii și sănătate la neamuri. Problema alcoolului nu apare doar la amerindienii închiși în rezervații. Chiar și Dostoievski avea o reacție, ușor asemănătoare cu a sa este și a lui Alexie, care deplângea preferința pentru alcool a poporului rus în dauna unei vieți mai sănătoase și organizate. Faptul că alcoolul este o problemă și autoritățile nu încearcă să facă nimic în acest sens astfel încât comunitatea să nu dispară din acest motiv, este o fațetă a monedei. Cealaltă este că amerindienii nu au nicio șansă de supraviețuire. Nu au nicio șansă la mai bine, la o viață și educație decente, la un nivel de trai care să le permită să se compare cu albii care sunt la doi pași distanță de rezervațiile lor. Totuși, nu are cum să nu răsară o astfel de întrebare, de unde și de ce nevoia de astfel de ghetto-uri deschise în sec XXI într-o țară care de declară drept una dintre cele mai libere din lume? De unde și de ce această nevoie agresiv-pasivă de segregaționism rasial?

DSCF7118

V-am povestit și despre carte, am făcut și puțină politică, m-am întins din nou puțin cam prea mult și mai, mai că era să uit să vă spun că volumul prezentat în acest articol va face subiect de concurs. Încă nu știu subiectul concursului dar trebuie să vă atrag atenția că Jurnalul complet merită toată atenția voastră, dragi cititori, indiferent de ce vârstă aveți.

De ce 4 stele: pentru că este teribil de amuzant, sarcasmul și ironia sunt la ele acasă sub penița lui Alexie, iar personajele pe care le întâlnești sunt de-a dreptul memorabile. Un roman care trebuie neapărat citit datorită problemelor sensibile pe care le ridică și pe care le supune atenției.

Alte recenzii:

Filme-Carti

Cosmin Lazar 2000

Anunțuri

3 gânduri despre „Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă – Sherman Alexie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s