Și acum ce facem, micuțule? – Hans Fallada


My rating: 4 of 5 stars

Pe Hans Fallada l-am descoperit cu Singur în Berlin – recenzia se poate citi cu click pe titlu – o carte extraordinară care mă mir că nu a prins la publicul românesc așa cum au prins recent Stoner și Laur.

Am așteptat Și acum ce facem, micuțule? așa cum aștept traducerile din Rushdie, Pynchon sau Alasdair Gray. Adică cu sufletul la gură. Și cum a apărut, cum am luat-o acasă și m-am apucat de ea.

Fallada nu m-a dezamăgit nici de data asta.

„E patru și cinci minute. Pinneberg tocmai constată asta. Stă așa, un bărbat tânăr, blond și arătos, în fața casei de pe Rothenbaumstrasse, nr. 24, și așteaptă.

E, deci, patru și cinci minute și la patru fără un sfert trebuia să se întâlnească cu Mielușica. Pinneberg bagă ceasul înapoi în buzunar și se uită la o firmă montată la intrarea în casa de pe Rothenbaumstrasse, nr. 24. Citește:

Dr. Sesam

Ginecolog

Consultații:

9-12 și 4-6

Corect! Totuși e deja patru și cinci minute. Dacă-mi aprind o țigară, sigur apare Mielușica imediat de după colț. Mai bine nu. Și-așa ziua de azi va fi una destul de scumpă.”

Nu întâmplător am dat citatul de mai sus, citat scos din primul capitol al cărții. Fragmentul de deschidere are un rol foarte important în întreaga construcție a romanului întrucât întreaga viață a tinerei familii Pinneberg este sub spectrul calcului, a cifrelor mărunțite și răsucite până când vor părea acceptabile. Până când le va lăsa impresia celor doi tineri că viața poate să meargă mai departe. Că se vor descurca. Că totul va fi bine.

Povestea:

E 1932. Pe străzi se încaieră forțele de ordine cu naziștii și comuniștii , comuniștii și naziștii între ei, forțele de ordine cu șomerii care bântuie precum fantomele parcurile lipsite de orice veselie. Naziștii își consolidează puterea cu un Adolf Hitler încruntat din umbră. Germania e în criză, oameni mor de foame, locurile de muncă sunt puține, iar angajații țin cu dinții de ele chiar dacă patronii îi calcă în picioare.

Johannes Pinneberg (Băiatul) o lasă gravidă pe iubita lui, Emma Mörschel (Mieluşica). Cum află vestea cea mare Johannes se și hotărăște să o ceară în căsătorie. Emma, Mielușica, acceptă cu lacrimi de fericire în ochi și prezintă părinților decizia luată. Chiar dacă entuziasmul părinților nu este la fel de mare precum cel al tinerilor, aceștia își dau acordul. Planuri sunt multe și extrem de complicate pentru că trebuie luat în calcul fiecare bănuț câștigat de Johannes, Băiatul, și toate ajutoarele pe care statul le acordă mamelor. Tinerilor li se pare că se pot descurca și se vor descurca cel puțin onorabil pentru că toate calculele lor arată că pot să ducă o viață decentă, cu destul de multe limite și abțineri, dar decentă. Iar fericirea, totuși, nu este dată de bani ci de faptul că se au unul pe celălalt și că se iubesc. Și vor face astfel încât totul va fi bine. Totul va fi bine, micuțule. Oare?

În 1932 a fost publicat romanul și s-a bucurat de un imens succes la nivel continental. A devenit bestseller și a fost chiar și ecranizat. Era apreciat și discutat. În 1933 Hitler a ajuns la putere. I s-a propus lui Fallada să intre în partid. A refuzat. Iar umbra grea și groasă a zvasticii l-a acoperit și făcut uitat pe Hans Fallada…

Hans Fallada nu este un povestitor. Fallada îngheață timpul și oameni după care le insuflă viață și le-o oferă cititorului. Fallada nu este scriitorul care să umble la cutia cu metafore, la scriitura stilizată care să te facă să trăiești melancolia, suferința, chinul personajelor. Fallada nu face apel la jonglerii care să te manipuleze subtil și să-ți înfigă pe sub piele povestea care va crește ca o tumoare în interiorul tău până când vei izbucni în lacrimi. Fallada creionează portrete ca un desenator ambulant din piețele centrale ale orașelor. Stă lângă oamenii despre care scrie și îi ascultă, îi urmărește, îi înțelege, îi iubește și fură bucăți din ei pentru a le așterne pe hârtie. La asta să te aștepți, cititorule, când vei lua cartea în mână. La descrierea vieții grele dintr-o țară înecată în criză economică, într-o țară în care luptele de stradă sunt extrem de violente și la ordinea zilei, într-o țară în care mai ai speranță că o să fie totul bine la un moment dat doar dacă ai pe cineva care te iubește lângă tine.

Chinul prin care trec cei doi tineri căsătoriți este mai mult decât înduioșător. Ajungi să speri alături de ei că lucrurile se vor rezolva, cumva, că totul va fi bine. Două lait-motive conduc viața familiel Pinneberg: „ne vom descurca noi” și eternele calcule a banilor care le intră în casă. Totul este calculat la familia Pinneberg. Orice marcă are rostul ei prestabilit chiar înainte de a le ajunge în buzunar. Nimic nu este cumpărat fără a fi trecut în prealabil printr-o atentă și grijulie analiză. Mâncarea se calculează în grame, căldura în brațe de lemne, hainele în bucățile de pânză care încă nu au cedat și dispărut în neant. Și totuși familia Pinneberg speră. Și se bucură de copil, chiar dacă lumea care-i vede le spune că sunt nebuni pentru că au făcut un copil în vremurile grele de acum. Ei nu cedează și soarta nu ezită să le dea impresia că le surâde. Și le și surâde câte puțin. Cu un colț al gurii. Apartamentele în care vor locui le oferă exact ce le trebuie pentru că ei se mulțumesc cu puțin. Cu un acoperiș deasupra capului, mai exact. Doar că locurile de muncă se păstrează greu, iar presiunile din partea angajatorului sunt infernale. Johannes va ceda nervos și va cădea în plasa jocurilor de culise pentru că el este un om corect care vrea doar să muncească și să-și întrețină familia. Însă Johannes este și foarte mândru. Or, mândria într-o astfel de perioadă este ultimul lucru la care ar mai trebui să te gândești…

Promit sa schimb pozele imediat cum voi avea incarcati acumulatorii pentru aparat :)

Promit sa schimb pozele imediat cum voi avea incarcati acumulatorii pentru aparat 🙂

IMG-20150224-00411

Familia Pinneberg supraviețuiește pentru că se iubesc. E singura hrană care nu trebuie măsurată și raționalizată. Par ușor ireali în lumea anilor 1930 care se luptă pentru supraviețuire. Și asta se vede și din sfaturile prietenești și bătrânești pe care Johannes le primește. Lumea nu mai are timp, răbdare, chef, energie pentru iubire.

„-De când ești căsătorit?

-De mai bine de patru săptămâni.

-De mai bine de patru săptămâni. Încă socotești în săptămâni. O să fii un soț bun, se vede. Nu trebuie să-ți fie rușine că rogi pe cineva pentru un lucru, nu-i nimic rău în asta. Numai să fiți drăguți unul cu altul. Să fii mereu drăguț cu soția dumitale. Să te gândești mereu că e numai o femeie și nu are minte. Îmi pare rău, domnul Pinneberg.”

Toți sunt dușmani, cu toții trebuie să trăiești pentru a încerca să mai prinzi câteva luni, poate un an de viață.  Speranța? E moartă de mult. Dar se poate trăi și fără ea.

Am depășit cu mult ținta de o pagină de word pe care îmi propun să o dedic fiecărui articol pe care-l scriu și încă mai am atâtea de scris. Probabil că mi-ar trebui încă cel puțin zece pagini, deși am deja trei, ca să vă povestesc tot ce a trezit în mine scriitorul german și ce extraordinară este cartea. Nu v-am spus nici despre sumbrul film pe care Johannes l-a văzut cu Mielușica și care-l va bântui, nici despre greutățile întâmpinate în Berlin și necazurile pe care le-au avut din cauza mamei Băiatului, nu v-am spus despre cum Micuțul îngheța în fața unei porți în timp ce tatăl său cerea plata Mielușicii pentru șosetele cârpite, nici despre talentul extraordinar de vânzător al lui Pinneberg. Nu v-am spus despre o mulțime de lucruri pentru că trebuie și vreau și-mi doresc să le descoperiți singuri. Credeți-mă că Hans Fallada și ale sale două cărți traduse la Polirom sunt cel puțin la fel de bune ca Laur și Stoner. Ar fi păcat, nu doar pentru memoria scriitorului cât și a personajelor sale, să nu aruncați un ochi peste aceste sensibile și apăsătoare volume. Eu cred că vă vor plăcea.

De ce 4 stele: pentru că nu am mai citit de foarte mult o carte care să reușească să arate cât de frumoase şi hrănitoare pot fi dragostea și respectul pe care-l primești de la persoana iubită. De mult nu am mai citit despre iubire exact așa cum este ea. De mult nu am mai văzut iubirea suprinsă în fascinanta sa simplitate. Hans Fallada nu creează povești și nici personaje. Hansa Fallada redă ochilor noștri, ai celor care trăiesc în secolul XXI, nu o frântură din zbuciumatul secol XX, ci chiar esența fricii trăite în perioada crepuscului care precedă noapte și coșmarul care a fost cel de-al doilea război mondial.

Anunțuri

9 gânduri despre „Și acum ce facem, micuțule? – Hans Fallada

  1. Cum mereu am fost de parere ca „dragostea invinge orice” (reversul fiind „peste unele lucruri nu se poate trece”), cartea asta intra pe lista de must read. 🙂

    • Ha! Cat ma bucur ca am un prim feedback pozitiv si este deja pe lista unui cititor! M-a dezamagit ca Fallada cu Singur in Berlin nu a avut parte de o primire mai calduroasa din partea publicului roman.
      Cine stie, poate acum, cu ocazia acestui volum, va avea parte de atentia pe care o merita si cealalta carte a sa: Singur in Berlin.

  2. O, ce rupta sint de traducerile din .ro, nici nu stiam ca s-a tradus Alone in Berlin. Vreau de ceva vreme s-o citesc. Dintre astea doua care ti-a placut mai mult?

    • Amandoua sunt foarte faine. Diferenta este data de tema si de scriitura adoptata in Singur in Berlin (vezi ca e posibil sa nu gasesti Alone in Berlin ca circula si sub traducerea Every Man dies alone – aceasta fiind si traducerea cea mai apropiata de titlul original Jeder stirbt für sich allein). Daca in Singur in Berlin scriitura este mai densa, mai lirica, cu tuse mai groase pe psihologia si personalitatea personajelor, alaturi de o intriga mai complexa datorita faptului ca sunt dezvoltate mai multe povestiri in paralel, Si acum ce facem este mai simplista. Si acum… este simplu, direct, frust, crud si se axeaza in principal pe doar doua personaje.
      Ambele carti mi-au placut la fel de mult (cu un mic plus pentru Singur in Berlin) si entuziasmul acelasi. Hans Fallada este un scriitor fenomenal care, zic eu, merita mult mai multa atentie.
      Este adevarat ca scriitura realista specifica inceputului de secol XX nu mai este atat de indragita astazi dar are calitati pe care orice cititor le poate gusta din plin. 🙂

    • Foarte bine! 🙂
      Poate incepem o nebunie si cu Fallada asa cum am inceput cu Stoner si Laur. Chiar merita atentie, macar din partea bloggerilor de profil. 🙂

  3. Foarte mult mi-a placut „Singur in Berlin” ! O carte absolut incantatoare , cu simt al umorului la inceput si drama vietilor si al viitorului personajelor pe parcursul cartii. O carte de referinta , una din preferatele mele . Iti recomand si ” Jurnalul Annei Frank”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s