Al cincilea val – Rick Yancey


Al cincilea val

My rating: 4 of 5 stars

Cred că de la Hoțul de cărți nu am mai prins o carte pe care să o dau gata în nici două nopți. Diferența este că Hoțul de cărți m-a scos din sărite de mi-a venit să o arunc pe geam, pe când Al cincilea val m-a țintuit în fotoliu și mi-a oferit o porție foarte de bună de entertainment beletristic.

Povestea este destul de simplă: extratereștrii ne invadează și vor să ne anihileze. Gândit și pus în practică. Am găsit o poză pe net care reușește să explice foarte ușor și rapid ce și cum au făcut extratereștrii în Al cincilea val:

7 miliarde de oameni au fost curățați metodic în doar câteva zile. E adevărat că nici măcar cei mai răi dintre cei mai răi eroi negativi nu reușesc vreodată să omoare atâția oameni într-un timp atât de scurt. Ceea ce-i face pe extratereștri, categoric, cei mai duri și mai șmecheri exterminatori din toată istoria imaginației omeneștri așternute vreodată pe hârtie spre delectarea și înspăimântarea cititorilor.

Așadar, extratereștrii vin, ne iau curentul, pun de câteva cutremure devastatoare, aruncă cu gâinaț purtător al unui virus care ucide în un mod suficient de sângeros cât să te ajute să înnebunești când îi vezi pe cei dragi cum pier, după care trimit niscai pușcași lunetiști care-i iau la țintă spre eterna odihnire cu fața-n tărână pe supraviețuitori. Am zis patru valuri. Al cincilea, eeeeei, cu al cincilea e șmecherie rău de tot! Al cincilea sunt tocmai supraviețuitorii, dragii moșului. Dar despre asta nu pot să vă spun mai multe că vă stric supriza.

Personajele: sunt clișeistice, dar nu știu cum ar putea să fie altfel. Puștoaica, Cassie, care scapă printr-un mare noroc cu viață și e un fel de Rambo feminim – se cam găsește în aproape orice carte YA din ultimii ani, e simpatică și ajungi să-ți placă de ea chiar dacă vorbește despre lac de unghii când Pământul se zgâiește în ochii crunți ai Apocalipsei. Mai avem doi soldați care rup norii și fără de care eroismul nu ar mai fi eroism demn de cărți dedicate tinerilor – Zombie (un adolescent născut, și nu făcut să rupă inimile și alte… lucruri care fac cu dărnicie parte din anatomia feminină) și Ryder (o gagică adevărată la care visam pe când eram mai tânăr și pe care nu am reușit să o întâlnesc nici până-n ziua de azi, dar dacă există-n cărți, sigur e și-n realitate pe undeva – căutarea continuă). Mai avem un Amuțitor, un fel de răufăcător care este și nu este, care o ia și nu o ia aiurea pe câmpii când se aude strigat de dulcele urlet al iubirii ce se poate întâmpla doar în vremuri de apocaliptică restriște. Nu se poate să uităm de mititelul Nugget – dar el este important abia spre sfârșit când se încinge toată poveste și când tu, cititorule, ești deja cu ochii umflați de nesomn și-ți numeri orele pe care crezi că le mai poți dedica cititului până să pui cornul în pernă și să dormi nițel.

Boooon, acum că te-am pus în temă cu ce se întâmplă-n carte, hai să-ți zic de ce m-a ținut treaz două nopți la rând și cum am reușit să dau gata în câteva ore o carte care are 500 de pagini. Simplu! Rick Yancey te ține cu sufletul la gură! Are un stil de a povesti care nu te lasă nici măcar să respiri! Este atât de alert încât închizi ochii când o dă în bălării cu anumite evenimente, se mai întâmplă să uite anumite detalii care nu prea se potrivesc pe moment și nici în viitorul poveștii, o mai exagerează pe ici, pe colo cu povestea de dragoste încropită între personaje, mai dă câte un rateu când vine vorba de anumite acțiuni, dar, per-total, ești întru totul dispus să-l ierți, pentru că citești o carte antrenantă, rapidă, plină de acțiune mai ceva ca un thriller.

E exact acel gen de carte de care ai nevoie când nu știi ce să citești și cauți ceva care să te țină-n priză câteva ore bune. Nu se vrea mai mult de un volum de beletristică care să distreze, care să te surprindă și să te facă să-ți rozi unghiile și să dai pagină după pagină cu disperare și cu ochii cât cepele!

Se pot spune multe lucruri negative despre Al cincilea val, dar în niciun caz că este plictisitoare sau prost scrisă. Yancey a avut parte, asta e senzația cu care am rămas, de o echipă care i-a cosmetizat povestea astfel încât să lovească în toţi cititorii care o iau în mână și să-i împartă în două tabere foarte stricte: cei care o iubesc și cei care o detestă. Tu din care tabără vei face parte? Mie mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă nu e genul meu de lectură.

Intermezzo: cum se poate împăca o asemenea carte cu mintea unui cititor de Ulise sau Muntele vrăjit? În mintea mea, că despre mine este vorba, lucrurile sunt foarte simple. Încă mă bucur de filme de acțiune cu actori sub-mediocri și cu scenarii penibile, citesc cu ardoare benzi desenate în care super-eroi cu gusturi vestimentare îndoielnice fac prăpăd fesele răufăcătorilor și încă mai reușesc să mă mențin suficient de adolescent încât să-mi cumpăr și să etalez cu o neprefăcută mândrie tricouri și alte lucruri cu eroul meu favorit din toate timpurile: Batman. Deci, cum se împacă? Simplu: nu se întâlnesc niciodată pentru că Răzvan cel iubitor de năzdrăvănii facile nu e același cu cel care se bucură și delectează cu diferite capodopere ale literaturii universale.

Al cincilea val cred că are toate premisele să creeze o nouă nebunie la nivel mondial și să se țină alături de, printre altele, seria The Hunger Games și Divergent. Nu este o capodoperă, nici nu cred că se caută sau se vrea așa ceva de la genul ăsta de beletristică, dar este o alternativă cât se poate de viabilă la orice altă distracție din miile de distracții care le stau la dispoziție adolescenților din ziua de azi.

Eram foarte pornit pe literatura YA și am început cu stângul relația mea cu acest gen din cauza Hoțului de cărți. Am mai dat peste câteva titluri care merită ignorate, nici măcar anihilate așa cum am pretenția că am făcut cu volumul lui Zusak, dar printre acestea sunt şi adevărate bijuterii care merită toată atenția cititorului. Recunosc că, dacă acum aș avea 14-15 ani, aș fi îngropat în acest gen de cărți și le-aș devora cu voracitate, iar Al cincilea val ar fi una dintre favorite.

Cu ce trebuie să rămâi în minte după ce ai citit acest articol: e o poveste cu extratereștrii care distrug rasa umană; ai cinci eroi de poveste de care o să-ți placă; o poveste sau două de dragoste care-ți vor face ca inima să bată puțin mai tare; acțiune care-ți va face inima să sară câteva bătăi la tot câteva pagini; răsturnări de situație care te vor ține treaz și te vor face să urli după ce termini cartea: Vreau urgent următorul volum!

Totuși Rick Yancey primește un mare minus din parte mea și următoare dedicație: You killed Kenny! You bastard! Nu pentru că aș avea ceva cu Kenny din carte dar chiar și-n Al cincilea val??? Nu e suficient de hăcuit în South Park? Ar fi culmea să se şi întoarcă în următoarele volume 🙂

De ce 4 stele: pentru că m-a ținut treaz, pentru că m-a ținut în suspans, pentru că mi-a oferit acei tremurici pe care-i ai când abia aștepți să vezi ce se întâmplă când dai pagina. O poveste destul de bine construită și cu dialoguri pe alocuri excelente cu personaje ușor de reținut și plăcut, un început de serie care te face să-ți rozi unghiile în timp ce numeri zilele până la următorul volum.

Anunțuri

15 gânduri despre „Al cincilea val – Rick Yancey

  1. Pingback: Săptămîna SF&F: 22 – 28 februarie 2015 | Galileo Online

    • Salutare! Inca nu a aparut traducerea la noi. Banuiesc ca in vreo sase luni o sa ne bucuram si noi de urmatorul volum din serie. Dar e doar o banuiala, nu am nicio informatie in acest sens.

  2. Pingback: ,,Al cincilea val” de Rick Yancey | Pasiunile mele

  3. Nu stiu daca mai tineti minte casetele video ale anilor ’90.Pe majoritatea casetelor erau 2 filme, cel principal si o umplutura.In general cel principal era ori un film bun sau bunicel ori un filmulet de mana 2-a, facut de vreo casa de filme americana cu buget redus. La umplutura aveai ceva mai slab, sau vreun episod din vreun serial. Filmul asta, Al cincilea val, e mai prost si decat umplutura aia.Un film mai prost ca asta nu am mai vazut de mult, cred ca de la filmele indiene ale anilor ’80. E atat de prost ca zmeura de aur e un premiu urias. Vad ca moda cu trilogiile cu public tinta tinerii si adolescentii continua din prost in mai prost, de la Twilight Saga, Jocurile Foamei, Insurgent( Divergent) , Maze Runner ( sau cum naiba se mai cheama)si acum asta care e f. probabil sa aiba si partile 2 si 3. Recomand celor care nu ma cred sa aiba bateria full la telefon cand intra sa-l vada pentru ca nici macar banii de nachos si cola nu si-i merita.

    • Ha, ha, ce bine ai reusit sa surprinzi chintesenta noului val de distractie facila din care Al cincilea val face parte. Da, categoric, este din categoria B, exact ca filmele de pe casetele video, dar erau o distractie usoara de care nimeni nu fugea. Asa si acum. Avem foarte multe distractii, iar accesul la ele este mult, mult mai facil, dar gusturile au ramas aceleasi. Paradigma nu s-a schimbat. Doar s-a cosmetizat putin. Eu raman fan al filmelor de categorie B. Au o savoare speciala pe care Tarantino si Rodriguez, de exemplu, reusesc sa o scoata la iveala foarte interesant si sa le arate frumusetea lor. 🙂 Nu am vazut filmul, nu stiu sincer daca am sa o fac, insa daca am sa o fac sunt sigur ca am sa fiu de acord cu tine. Multumesc de vizita si comentariu! Te mai astept. 🙂

  4. Am luat si cartea, am vazut filmul si am ajuns la concluzia ca sunt masochist…. Jale mare… Film prost bazat pe o carte proasta care incearca sa te tina cu sufletul la gura si nu reuseste decat sa-ti insulte inteligenta de cateva ori…

    • :))))) Filmul nu l-am vazut dar cartea, asa cum am si scris in recenzie, este o entertaning facil. Sunt sigur ca filmul poate sa fie muuult mai slab. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s