De veghe – să stai tu, Joydeep, că eu mă duc să mă culc


De veghe – Joydeep Roy-Bhattacharya

My rating: 2 of 5 stars

Nota bene: semnele de punctuație lipsă din articolul de mai jos au fost ignorate cu bună știință.

După Stoner, o carte destul de bine promovată, De veghe a fost următoarea pe care am luat-o în cătarea veiozei de pe noptieră încă de când a apărut. Mă așteptam ca De veghe să fie o altă carte care să mă lase cu gura căscată. Da, m-a lăsat cu gura căscată. Însă căscând a somn și plictiseală.

Hai să facem un experiment!

Am citit De veghe cu sufletul la gură. Primul capitol m-a prins. M-a subjugat. Patruzeci de pagini intense.

Ascult Black Betty de Spiderbait.

Antigona într-o cheie modernă. Închisă în vulgarul violent al contemporaneității.

Ah, motive de cugetare! Cât de manipulante sunteți voi, gânduri răzlețe zburătăcinde-n mintea celor ca mine!

Și moare. Sau omoară un miel. Sau: și omoară un miel în chip de ofrandă. Ofrandă către zei doar, căci oamenii pricep ofranda după cum îi taie capul. Vezi Cain!

Oooohooooblackbettybembălemohoooooblackbettybembălem!

Își vrea fratele înapoi. Frate ucis pentru că a atacat garnizoana americanilor care străjuiesc pacea mondială în deșerticul Afganistan.

Poți să râzi în batistă tușind sânge de ghiaur.

Pauză – corul cântă Chop Suey! de System of a Down

Trust

In

My

Înapoi la contemporana Antigona. Care a murit. Ucigașii activi, pasivi pășesc în centrul reflectoarelor.

Lasă-i să cânte!

Father! Mother!

Și încep să se arunce cu capul înainte către sufletul tău! Impasibil, îi plachezi cu toată forța și dai pagină după pagină hotărât să vezi unde o să ducă acest melodramatic atac al unei defensive dezorganizate care se dezmembrează pe măsură ce înaintează.

Un locotenent. Un doctor. Aș mai enumera din ei, dar o altă cărămidă zdravăn izbită-n zid mă oprește aici.

În ritm de grunge abătut de răzbunătorul clovn Shalimar, un locotenent și un doctor murmură Smells like teen spirit în timp ce inhalează praful deșertului afganistanez.

Kurt Cobain dă ingenuu din cap și rânjește sfidător un adevăr care poate scăpa neobservat foarte ușor.

Un locotenent și un doctor se chinuie să-mi stoarcă empatia apelând la civilie. Și la morți. Și la războiul pe care-l duc. Îmi sfidează inteligența, dar este în regulă pentru că inteligența pe care o am este deja amanetată locului de muncă și familiei. Ce rămâne dau pe cărți. Alte cărți.

Ah, ce ritm, ce desfătare, ce clocot! Saramago se-nfioară. Frey își recitește cartea și Oprah îl ia din nou în vizor. Camilo Jose Cela rescrie Christos vs. Arizona și se-mpedică de un punct sfârșind cu ficații sfâșiați de un vultur înstelat.

Bitter Sweet Simphony – nimic mai potrivit. Cortina cade. Cititorul cedează. Becul plesnește sec în fasung. Un miel sfârșește alegoric într-un car pentru persoane care și-au pierdut picioarele în altercații în care nu aveau ce să caute și în loc să-și bage instrumentele de mers pe jos în ele conflicte, le lasă drept dovadă a trecerii lor pe acolo.

Mă bucur în interior citindu-i numele și gândul mă duce la Das Boot. Dar ceva îmi spune că numai numele-i de el și claustrofobia este o fobie pe care doar dacă vrei să o crezi reală poate deveni o calitate în literatură. Prefer imaginea frustă a casantului Corp Uman, ficționalizat în umanitatea unei posesoare de raft, impresiilor de alegorii.

Dar cine-s eu să mă pun cu premianții, biet călător și strângător de vorbe-n straița virtuală a marii plase? Eh, doar cel ce stă de veghe-n orele întârziate ale nopții pentru a desfășura sulurile ce-i stau în față.

Corul se luminează pâlpâind și șoptește răgușit Come as you are.

Timpul s-a terminat. La fel și experimentul.

Ai participat?

Concluzie: O scriitură rapidă care te mitraliază și te face să stai lipit de carte. Din păcate toate personajele sunt construite superficial, nu le este acordată suficientă atenție pentru ca acestea să pară reale și aduc, mai degrabă, a păpuși mișcate de un păpușar beat. Dramatismul se poate îneca ușor într-o halbă de bere, cu atât mai mult cu cât primul capitol promite o tragedie de proporţii universale, tragedie care se transformă într-o beție de cuvinte porcoase care te-ar putea îndepărta de subiect, dacă nu ar fi făcut-o deja incapacitatea personajelor de a-și urma felul de a fi. Însă fără personalitate e greu să fii într-un fel. Se putea mai mult? Da, dacă nu se vâna stilistic atenția setoșilor de trăiri dramatice suficient de îndepărtate de tragediile reale care se petrec la mii de ani și kilometri distanță de suburbiile în care-și duc banalul trai.

De ce 2 stele: pentru că volumul se prezintă în primele 40 de pagini pe o tipsie de argint, flancată de două pahare de șampanie de cea mai bună calitate, dar, de fapt, flambantul care ți se pune pe masă este banala mâncărică de fasole cu cârnaţi. Și rămâi dezamăgit că fâsul de după e pe măsura prezentării inițiale.

 

Anunțuri

2 gânduri despre „De veghe – să stai tu, Joydeep, că eu mă duc să mă culc

  1. :)) Cred ca o sa ma distrez mai bine decat tine cu „Memoriile de razboi” ale lui Toparceanu. Inca n-am inceput-o, dar dat fiind autorul cred ca n-o sa am surprize neplacute.

    Off topic: M-a tentat si pe pe mine grozav „Trecute vieti”, dar m-a demobilizat formatul de caramida. Nu stiu ce a patit Humanitasul de produce asa enormitati.

    • Sigur o sa distrezi mai bine cu Toparceanu 🙂 Si pe mine ma atrage cartea. Cred ca am sa o iau si eu cat de curand.
      „Trecute vieti” ii destul de grosoloana si incomoda. Am observat si eu trend-ul Humanitas si nu ma prea incanta. Dar carte e foarte faina. Ma bat cu Elena pe ea 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s