File din Jurnalul lui Tetelu – Dragoş Muşat


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

File din Jurnalul lui Tetelu de Dragoş Muşat

My rating: 3 of 5 stars 

Mă uit constant pe paginile editurilor care anunță cărțile în pregătire. Când am văzut Jurnalul lui Tetelu mi-au aplaudat urechile de fericire!

M-am bucurat că o să am ocazia să recitesc file care mi-au plăcut de-a lungul timpului, file care m-au făcut să râd și care au făcut din Tetelu unul dintre acele personaje care m-au inspirat și care m-au ajutat să-mi dezvolt imaginația, cinismul și cruzimea verbală.

Cum am intrat în posesia volumului, cum am spus pauză la tot ce citeam și m-am apucat de el. Ca un copil care-și savurează ciocolata mult așteptată, așa am savurat și eu Filele din jurnalul lui Tetelu.

Și am început să-mi aduc aminte cum îl citeam pe ascuns, cum mă gândeam că ar face bunică mea atac de cord dacă ar vedea ce poate să scrie un om într-un ziar, cum încercam să gândesc și eu tot felul de rugăciuni care mai de care mai trăznite pe care să le spun a doua zi colegilor de facultate. Ba chiar încercam și să agăț gagici cu glume furate de la Tetelu. Culmea, cinismul tetelian funcționa mai ceva ca un afrodisiac!

Îl urmăream pe Tetelu cam cum îl pândesc fanii lui Martin pe Martin ca să afle când apare următorul volum din seria Cântec de gheață și foc.  Întotdeauna citeam Academia duminica dimineața pe balcon la cafea și țigară. Tetelu era lăsat ultimul pentru că vroiam să-l savurez și să-nchid optimist revista. Râdeam gâlgâind zaț, pentru că și atunci îmi făceam cafeaua tot turnând apă fiartă peste cafeaua din cană, și sunam câte un prieten să-i zic ce nărozenii a mai scos din el Tetelu.

Însă pentru cât de mult l-am așteptat pe Tetelu semi-cartonat la Humanitas, pe atât de dezamăgit am ajuns să fiu la un moment dat. Am observat că s-au repetat unele rugăciuni, pe când altele nici n-au fost trecute. Multe texte care mi-au plăcut nu le-am regăsit. Aventurile lui cu membrii mafiei au fost, destul de multe, ignorate. Deși am savurat textele și gândirea filosofică teteliană tot timpul, m-a dezamăgit că, în unii ani, editorul s-a axat doar pe astfel de texte. E în regulă, e amuzant dar Tetelu nu doar asta înseamnă, totuși. Da, filmele lui imbecile legate de Dumnezeu sunt savuroase și te lasă ricanând ca tâmpitul la icoane sau Trinitas, dar Tetelu a mai avut și altceva de zis în ultimii lui ani. De ce a ales editorul să strângă doar aceste file? Nu știu, dar nu m-a făcut să mă simt deloc fericit cu Jurnalul lui Tetelu care-mi zăbovea închis în poala.

De ce 3 stele: pentru că dintr-un jurnal de geniu, am avut senzația că am fost lovit de fulgerul mediocrității care nu știu cum și de ce s-a amestecat în filele jurnalului tetelian…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s