În apărarea librarilor


Acest articol a fost scris datorită următorului status scris de Bogdan Ghiu pe Facebook:

„De ce, cu excepția cîtorva autori pompați, proza românească nu se vede? Pentru că, între altele, nu există librari adevărați, ci doar niște mallo-buticari cu pretenții care, în loc să se ofere pe loc să comande chiar și doar un exemplar dintr-o carte, așa cum se face în orice librărie de cartier din Paris-Londra-New York, se mulțumesc să constate că „s-a epuizat”. Și astfel tirajele și gloriile sînt trucate. Asta ca să nu mai vorbim de critica literară literal coruptă prin conflicte de interese patente. Din ianuarie, pe larg și înfundat, despre toate astea.”

Acest comentariu ne-a jignit profund, atât pe mine cât și pe Elena, pentru că amândoi am lucrat ca și librari, am avut echipe de librari și librării pe mână și știm cât se poate de bine ce-nseamnă a fi librar, a descoperi și forma un librar, să lucrezi cu edituri, să știi ce-nseamnă cheltuieli pe care trebuie să le acoperi din rabatul pe care editurile ți-l dau, cum să negociezi un rabat, cum să faci un eveniment și ce înseamnă să tragi ca să-ți scoți banii pe investițiile făcute în respectivul eveniment.

Dincolo de oricare altă analiză a ceea ce a vrut să spună, sau nu, domnul Ghiu vreau să vă spun câteva lucruri despre ce înseamnă să fii librar sau manager de librărie:

  • Jobul de librar este un job pe care ori îl au cei care adoră cărțile și care iubesc să citească, ori cei care sunt prea leneși, inadaptați, impresiologi (adică cei cu impresii de intelectuali, semidocți de obicei) sau rătăcitori între job-uri. Cei din urmă dispar după un timp foarte scurt petrecut în librărie pentru că este un loc de muncă solicitant. Ceilalți stau până când oferta financiară primită de la o altă companie pentru un job cu totul și cu totul diferit este mai bună și pleacă de nevoie. Nu pleacă fericiți. Pleacă nevoiți. Pentru că salariul de librar este puțin mai mare, sau la fel cu cel al unui casier de la supermarket. Sau al unui muncitor din fabrică care muncește la banda de producție. Și totuși, sunt indivizi care acceptă acest salariu și se dedică, și pierd nopțile citind, și-ți recomandă cărți, și te fac să te simți bine când intri la ei în librărie. Ei sunt, alături de scriitori, boemii nebuni ai lumii capitaliste. Da, din păcate, din acest punct de vedere, librarul român nu se diferențiază de un buticar de la colț de stradă. Rușine! – nota bene: este foarte greu să formezi librari buni, dedicați, competenți și, nu o dată, trebuie să alegi răul cel mai mic. Cei care au făcut angajări pentru un astfel de post știu despre ce vorbesc. Însă, atenție, ÎNSĂ majoritatea librarilor sunt buni. Și sunt destui în țară care-și merită titlul de librari excepționali.
  • Știi ce înseamnă să găsești cartea aia roșie despre care a vorbit Dan Diaconescu aseară la televizor. Deși tu abia știi cine este Dan Diaconescu și nici televizor nu ai, clientul pleacă cu volumul cerut acasă. Magie curată;
  • Ca și librar nu ai când și nici voie să citești în timpul programului de lucru. Ca și librar ai de făcut comenzi, stocuri, inventar, aranjat cărți, făcut curat, vorbit cu clienți, stat la casă etc. De citit, citești doar în timpul liber. Întreabă orice librar din orice librărie să vezi ce-ți spune! Acum… cum ți se pare când un librar mai că-ți vorbește despre aproape fiecare carte pe care o are în librărie? Parcă simți puțin respect, nu?

 

Și acum să discutăm mai punctual, cu picioarele pe pământ pentru că trăim în capitalism, nu de alta.

O librărie face bani DOAR din rabatul negociat cu editurile. Undeva între 30% și 45% din prețul pe care-l vezi afișat pe carte. NU există librărie care să vândă cărți mai scump sau mai ieftin decât alta! Promoțiile speciale sunt o altă mâncare de pește. Bun, fă un calcul, stimate cititor, și vezi câte cărți ar trebui să vândă o librărie ca să-și acopere chiria, cheltuielile de mentenanță, salariile angajaților din librărie, logistica și restul angajaților de la sediu. Aud? Are rost să scriu cifre sau v-ați dat seama despre ce vorbim? Mă bucur.

Bun. Acum, dacă se trezește un client să vrea o carte care nu mai există – stoc epuizat – eu ca librar ce-i pot oferi astfel încât să nu-mi încalc contractul cu angajatorul? Încerc la editură ca să văd dacă nu mai au un exemplar pierdut pe undeva. Răspunsul este negativ, transmit mai departe, scandalul cade-n capul meu, sunt făcut albie de porci că nu-mi dau interesul. De preferat ar fi să se facă acest lucru chiar dacă acel volum, o bucată dintr-un titlu ar exista pe undeva prin țară, la editură sau aiurea. De ce? Simplu: cartea costă 20 de lei. Eu câștig la ea între 6 și 9.5 lei. Transportul mă costă minim 16 lei. Deci, la o astfel de afacere eu pierd minim 6.5 lei. În ritmul ăsta am rămâne fără librării în țară, nu? Sau nu vedem librăriile ca pe o afacere? Eheeei, dragii mei, librăriile sunt o afacere așa cum și scrisul unei cărți se sfârșește într-o afacere. Că de nu ar fi o afacere, nu ai mai primi bani, nici nu ai mai cere bani, pentru creația matale, corect? Așa că, zic eu, hai să fim corecți până la capăt și să spunem lucrurilor pe lume. Mă-ndoiesc că mai există idealiști în ziua de azi care să scrie de amorul artei și să nu vrea bani pentru ce scriu.

Dar ca și cititor, ca și om de bine căruia chiar îi pasă de omul care-mi intră-n librărie pot să caut pe net, să-i spun omului unde găsește cartea, dacă mai este pe undeva, îl pot îndruma ca și iubitor de carte ce mă aflu către altul. Dar ăsta ar fi timp din timpul de lucru petrecut în afara interesul companiei care mă plătește. Ca să vezi al naibii cerc vicios.

Deși vizitatorul îmi mulțumește pentru ajutor, este fericit și nu-i vine să creadă ce baftă a avut, astfel, poate și cumpără ceva și sigur că prietenii lui și el vor reveni să cumpere de la mine cărți pe viitor.

Care este librarul bun în situația de mai sus? Angajatorii o să vă spună una, cititorii alta. Unde-i adevărul și dreptatea? Pe cine să te superi?

De ce sunt librarii tot timpul luați la rost? Pentru că sunt la îndemână. Pentru că nimeni nu are tupeul să se ia de edituri și, implicit, de departamentele lor de distribuție și marketing – mai ales scriitorii au nevoie de ei ca de aer și nu pot ataca mâna care-i hrănește. Librarii nu sunt reprezentați la nivel organizațional, sunt un fel de entitate neclară ușor de atacat și jignit. Știi doar că sunt ăia care-ți vând cartea la casă, îți dau bonul și-ți bagă cartea-n pungă. Ca și casierii de la Billa, Penny, Carrefour etc. nu? Să-ți fie rușine, dragă tu ăla care atât vezi.

De ce nu a venit noutatea? Librarul e de vină că nu a comandat cărțile. Comanda acestuia zace într-un depozit: a uitat cineva să o expedieze.

De ce nu au venit cărțile pentru lansare? Librarul e de vină că nu a comandat cărțile. Comanda acestuia e blocată pe un mail rămas necitit.

Nu, librarul nu e cheie de biserică și nu, nu-și fac toți treaba perfect, dar nici sursa tuturor relelor din industrie nu-i.

Majoritatea lor sunt inteligenți, culți, citiți. Dacă ai vrea să vorbești cu ei, să-i cunoști puțin, ai rămâne surprins. Dar e mai ușor să-i tratezi ca pe niște vânzători în piață pentru că nu vrei să-ți cobori piedestalul (care piedestal și de ce?) la nivelul lor. Culmea, oamenii ar trebui să fie mai deschiși când intră într-o librărie, nu?

De ce nu există o cultură a librarilor în România așa cum este în Occident? Există un târg al librarilor, un premiu al librarilor, librarii primesc cărți înainte să fie tipărite pentru ca editurile să-și facă o idee despre eventualul tiraj, opiniile acestora chiar contează. De ce nu se poate asta și în România? Pentru că este ideea preconcepută – aceeași care spune că tinerii din ziua de azi nu mai citesc, o aberație mare cât cei care o spun, ceea ce denotă încă o dată că lumea vorbește fără să aibă habar despre lucruri – că librarii din România sunt habarniști. Deși când vine vorba de vândut cărți, de făcut evenimente, de promovat diferite titluri sau de aruncat cu spanac în ochi, îs buni. Îs cei mai buni! Păi, dragii mei, ori  sunt buni de ceva, ori ba!

Pentru că mie-mi plac oamenii care nu doar comentează ci și oferă soluții, propun următorul proiect – fain ar fi să se aplice din 2015, așa, for fun:

  • Pentru că lumea spune că proza românească e în corzi din cauza librarilor (un alt mit pe care nu-l înțeleg. Librarii i-au învățat pe respectivii să scrie? Ei i-au publicat? Ei îi vând, dacă-i vând, dar de ce să-i vândă dacă editurile îi propun spre promovare cărți care sunt traduceri? Se înțelege ce vreau să spun?), atunci orice carte scrisă de vreun autor român să fie trimisă spre recenzare către librăriile din România. Două, trei exemplare maxim pe librărie. Ia să vezi cum editurile pot afla ce tiraj îi safe, să vezi atunci cum librarii au habar de aproape orice carte românească, cum cresc vânzările pe proză românească și cum scriitorii or să se trezească ba puși la zid de necunoscuți, ba lăudați pe te miri ce blog. Eh, ce spui? E al naibii de greu?
  • Ce ar fi dacă librarilor li s-ar propune un procent din vânzarea unor cărți pe care o editură vrea să o promoveze și să o vândă-n draci? Eh, spurcat gând pentru capitalismul din România așa-i? Dar la ce rezultate ar putea fi, se gândește cineva? Cine crede că volumele se vând doar pentru că există, se înșeală amarnic. Garantez că dacă librarii își pun în cap să nu mai vândă Coelho se înjumătățesc vânzările. Aș îndrăzni chiar și un pariu.
  • Vă propun un experiment extrem de simplu și la îndemână ca să cunoașteți cât de cât calitatea librarilor care există în librăriile din România. Intrați aici și vedeți ce citesc librarii dintr-un grup de librării, cum vorbesc despre cărți, cât sunt, dacă sunt, de inteligenți și de credeți că puteți avea o discuție cu ei despre cărți sau oricare alt subiect cultural. Vă provoc, de fapt, să încercați să cunoașteți câțiva librari.

Sunt conștient de faptul că am prezentat librarii cât se poate de frumos și că nu le-am găsit arătat și defectele în articolul de față. Nu, nu am vrut să fac acest lucru pentru că defectele pe care librarii le au sunt minuscule în comparație cu lucrurile care se spun despre ei și cu problemele care macină industria de carte din România. Da, sunt librari slabi – eu sunt unul dintre cei care nu suportă librarii slabi și-i miros de la distanță și nu o dată am refuzat să cumpăr o carte doar pentru că librarul a fost slab pregătit. Da, sunt tartor când vine vorba de librari, deci nu se pune că țin partea celor care nu au ce căuta, de fapt, într-o librărie – și mulți vin și pleacă pentru că nu-și au locul acolo. Dar de aici până la a generaliza la cel mai vulgar mod posibil, mi se pare cale lungă și neavenită.

Am scris articolul pentru că am considerat că ar fi cazul unei replici din partea librarilor care au lucrat sau încă lucrează în librării. Mi-am permis această libertate și dacă mi-am permis prea mult îmi cer scuze celor care nu se regăsesc în această reprezentare.

M-ar bucura nespus dacă articolul meu ar avea ecou, m-ar bucura și mai mult dacă librarii și-ar găsi timp și chef să se adune într-o organizație care să-i reprezinte și aș fi cel mai fericit dacă cei care intră într-o librărie ar privi acei oameni care lucrează cu respectul cuvenit.

Anunțuri

13 gânduri despre „În apărarea librarilor

  1. Și eu am văzut postarea. Mă gândeam la un articol-răspuns, dar am zis să aștept acele „mai multe în ianuarie”, să văd dacă chiar există argumente. Altfel, mă aștept să nu știe prea multe despre funcționarea unei librării și să lucreze cu o imagine prefabricată sau, oricum, mult prea distorsionată de propria experiență sau propriul interes. Așadar, aștept să văd ceva concret.
    Mă bucur că te-ai sesizat, bravo.

    • Bogdane, modul general la care s-a pus problema te atinge și pe tine, nu contează de sunt argumente sau nu. Și ce dacă sunt argumente? Argumentele te vor face pe tine un mallo-buticar?
      De prea multe ori am văzut astfel de comentarii la adresa librarilor încât m-am săturat.
      E atât de ușor să dai în ei. La fel de ușor cum e să și ceri o grămadă de lucruri, tot de la ei. Dar pe nimic, dacă se poate.
      M-am săturat de comportamentul ăsta superior și de vorbe aruncate-n vânt când nu știi cum stau lucrurile într-o librărie.
      Crede-mă, sunt primul care-mi iau foc când văd un librar varză și nu prea sunt elegant când nu-i cazul.
      Librarii sunt de mult timp în căutarea unui respect pe care societatea refuză să-l ofere. Totuși, suntem mulți, destul de mulți care am demonstrat că înțelegem meseria asta și o facem bine.
      Pun pariu că mai bine de jumate din aclamații bloggeri nu ar fi în stare să reziste într-o librărie trei luni de zile. Culmea, librarii care fac și blog și job, nu-s luați/băgați în seamă dar sunt amendați cu orice ocazie prin generalizare.

  2. Problema e complexă, ca să zic așa 🙂 Dar ca să fiu foarte scurt în punctul meu de vedere, spun doar că editurile ar trebui să lucreze mai cu pasiune și răspundere față de scriitorii români. Ele promovează numai ce au impresia unii șefi de pe-acolo că s-ar vinde, iar pe ai noștri îi clasează cel mult la obligații sau prietenii și șușanele. Care nu are pe nimeni e mort. Unii scriitori, mai isteți, am văzut că se autopromovează pe facebook. Bravo lor, dar asta înseamnă foarte puțin față de o piață literară normală. Librarii? Unde și cum îi văd? Sincer, n-am mai întâlnit „zarzavagii”, însă tot cred că ar putea face mai mult. Să-ţi bage o carte pe gât. Să nu te lase să ieşi până când nu-ţi spun ce carte cool au citit ei recent. Asta încă nu am întâlnit. Deci şi ei ar avea de lucrat.

    • Corect punct de vedere!

      Nu vreau sa ma bag in politica editurilor. Poate cand am sa am o carte de publicat si am sa fiu mai in tema, voi avea o opinie mai clara.

      Imi aduc aminte si ma amuz cum vindeam Lanark oricui intra in librarie si era dispus sa ma asculte. :))))

      Ce trebuie stiut despre mine este ca eu am lucrat inainte intr-un magazin de calculatoare. Acolo am invatat sa vand. Acolo mi-am format modul de comunicare cu oamenii care vin sa cumpere.

      Da, librarii au de lucru la relatia cu clientii. Eu cunosc cativa care-ti povestesc ce au citit, care sunt dispusi sa stea la discutii DACA au timp – mare atentie la acest DACA AU TIMP pentru ca in fisa postului lor au foarte multe lucruri de facut. Daca ar fi dupa mine, intr-o lumea ideala, orice librarie ar trebui sa aiba cel putin doi librari vorbareti, doi librari iscusiti intr-ale convorbirii literare. Dar asta e deja o lume ideala. 🙂

      Poate ca eu sunt si putin mai deschis si mai sociabil si reusesc sa comunic mult mai usor decat multi altii. Plus ca mie, daca-mi place o carte vreau, chiar vreau, sa o citeasca si altii. Sunt cat se poate de categoric :)))

      Asa cum spuneam: cred cu tarie ca avem nevoie de o cultura a librarului. Se va simti o imbunatatire pe toate planurile, daca librarii vor avea parte de reprezentare si incredere din partea clientilor, a editurilor si, bineinteles, a angajatorilor.

      • Ar mai fi de spus si faptul ca unii, cei putini, care fac deserviciu meseriei de librar, se inscriu in claca vanzatorilor romani care-ti dau impresia ca tu trebuie sa fii onorat de prezenta lor si nu invers. Altfel, fiecare doarme cum isi asterne. Cred ca un librar foarte bun isi asigura existenta pe termen lung. Unul prost, moare singur.

      • Exact. Un librar prost nu prea are multe sanse sa supravietuiasca pentru ca singur se da afara. Clientii sunt pretentiosi si angajatorii nu-si permit sa piarda vanzari. Capetele cad foarte usor.

        Desi si un librar foarte bun poate sa fie victima unor circumstante neplacute. Stiu cazuri. Dar nu am sa intru in detalii pentru ca exista riscul de a se interpreta drept barfa. 🙂

  3. Respect pentru munca voastra.

    Am intilnit librarese (ca erau femei) devenite astfel peste noapte, pentru ca Diverta cumparase o fosta librarie comunista care vindea si papetarie, si carti, si manuale, si cam tot ce tinea de scoala, care librarese, niste doamne probabil respectabile de altfel, erau clar depasite de noua literatura, la fel cum am intilnit acelasi tip de doamne foarte up-to-date, dispuse sa discute cu tine despre Mo Yan.

    Dar cei mai multi librari pe care i-am intilnit au fost oameni tineri, educati si entuziasti, preocupati de scris si citit. In Cj, de exemplu, (cel putin) unul dintre ei e scriitor, altul organizeaza un cenaclu literar, asta pe linga jobul care presupune intilniri cu scriitori, lansari s.a.m.d., care e partea romantata a meseriei, din cite imi dau seama. Nu cred ca trebuie sa fie o regula, dar e un exemplu clar de a nu ii baga pe toti in aceeasi oala.

    Acum ma duc sa citesc si articolul, am comentat in necunostinta de cauza :))

    • Librarii care traiesc in spiritul literaturii isi permit luxul de a avea hobby-uri care au direct legatura cu jobul lor.

      Acesta este unul dintre lucrurile pe care lumea care are ceva de impartit cu ei nu le observa. Un alt motiv pentru care m-am hotarat sa scriu acest articol.

    • Multumesc de sugestie.

      Daca ar fi dupa mine, daca as ajunge vreodata sa reprezint librarii oficial in cadrul unei organizatii, i-as tine departe de astfel de premii literare. Dar as face tot posibilul sa aiba un premiu dat doar de ei. Daca premiul este oferit aceluiasi volum si de critici si de librari, atunci e perfect, armonia a fost atinsa, consensul poate exista.

      Un librar nu trebuie sa se bage in astfel de premii precum Augustin Fratila. Nu cred ca ar fi in interesul lor sa poarte povara premierii unei carti pentru care ei nu au cum sa fie direct responsabili ( ma refer in primul rand la faptul ca juriul de specialisti selecteaza din totalitatea romanelor un numar mai mic de carti pe care le etaleaza pe masa cititorului, o constrangere cu care nu sunt absolut deloc de acord si decizia de a incarca o terta parte cu premierea uneia din cartile selectatea mi se pare o fuga de responsabilitate copilareasca. Dar despre asta, poate altadata.) Plus ca o carte valoroasa din punct de vedere literar poate sa fie un esec total in materie de vanzari. Responsabilitatea trebuie sa fie strict a criticilor. Sa nu uitam ca, totusi, literatura de calitate este savurata de-o nisa, nu la nivel national sau global. Cati din autorii bestseller i-ati vazut sa aiba premii rasunatoare? Grisham, Brown, Clancy etc. nu-i vad vreodata luand un Nobel, nici macar un Booker ca sa fiu sincer.

      Eu as vrea ca librarii sa fie o contra reactie, sa fie o voce contra criticii si separata de ea. O voce care sa reuseasca sa faca legatura dintre vanzare si calitatea literara, care sa discearna intre maculatura si literatura de calitatea si sa le poate prezenta onest pe amandoua.

      Librarii ar putea ajuta scriitorii romani fara nume sau relatii in edituri, dar cum sa o faca daca sunt considerati inculti, habarnisti, zarzavagii si/sau simpli casieri? Cateodata am impresia ca se vrea ca librarul sa para tampit doar pentru ca unii din industrie sa para mai destepti. De parca librarii sunt de vina pentru calitatea cartilor lor sau pentru ca publicul nu recepteaza pozitiv volumele lor.

      Culmea, Polirom, si nu numai, a angajat numerosi librari in la editura. Ca sa vezi ironie: buticari care au ajuns sa lucreze la edituri. Ah, ce concluzii rautacioase as putea trage de aici, dar am sa ma abtin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s