Strada Dughenelor Întunecoase – Patrick Modiano


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

My rating: 2 of 5 stars 

 

Scriu articolul în timp ce Steaua joacă împotriva celor de la Dinamo Kiev și Testul Psihopatului stă lângă mine și mă uit la ea cu jind.

Atât de tare a reușit Modiano și Premiul Goncourt să mă enerveze încât nu am stare să nu-mi vărs oful în scris.

Am citit Micuța Bijou și mi-a plăcut. I-am mai dat o șansă lui Modiano pentru că a reușit, așa cum am scris aici, să construiască un personaj veridic cap-coadă, să-i dea un sens atât lui cât și lumii încojurătoare și celor cu care se întâlnește. Plin de speranță am luat Strada Dughenelor Întunecoase. Degeaba…

Un bărbat care suferă de amnezie și rămas pe drumuri după ce angajatorul său, un detectiv, se hotărăște să pună de-o retragere la pensie, încearcă să-și afle trecutul. Interoghează diferite persoane până când reușește să-și refacă amintirile și să-și dea seama cine este.

Bun, vechea poveste, vechea obsesie, mereu aceeași placă iar și iar. E clar, Modiano nu e genul de scriitor pe care să vrei să-l citești integral. Doar un nebun ca și mine ar fi în stare să se chinuie atât cu volumele lui Modiano. Vorba vine volume că, după Alice Munro, Modiano este al doilea scriitor de proză scurtă care primește Premiul Nobel pentru Literatură.

Deși începe promițător, romanul lâncezește pe parcurs în interogatoriile pe care personajul principal le ține-n dreapta și-n stânga. Toate persoanele pe care le întâlnește sunt dispuse să-i povestească dintr-un foc despre trecutul lor, indiferent de ce evenimente au avut parte, se iau cu el de braț și cinează sau beau cafele cât se poate de rapid. Nicio tatonare de teren, niciun refuz, toți sunt o apă și-un pământ, toți entuziasmați să-și răscolească memoria și amintiri cu un grad de intimitate mai mult sau mai puțin ridicat. Facilitatea cu care personajele-și expun trecutul este penibilă și ireală. Poți să crezi că sunt așa pentru că-l recunosc pe Guy Roland și-și aduc aminte de el dar nu lasă deloc să se înțeleagă acest lucru. O fi având Guy un talent special? Mda, dacă vrei să crezi asta din toate puterile, atunci chiar ajungi să vezi asta.

(După acest paragraf s-a terminat prima repriză a meciului Stelei și eu m-am uitat la acest filmulet:

După o țigară și cu un zâmbet vulgar pe buze, m-am reapucat de articol)

Scriitura lui Modiano pare să-și caute identitatea. Da, Modiano pare că-și caută un stil cu disperare. Pierdut între respectul, zic eu foarte evident, pentru alde Proust și contemporaneitate, rămâne captiv într-o buclă temporală și o lume posibilă. De unde căutare a unui timp pierdut atâta timp cât Modiano nu și-a găsit nici măcar sinele? Deși răscolește și vânzolește trecutul, francezul nu reușește să se înscrie pe o traiectorie logică, pe un fir care să-l scoată din anonimat, care să-i dea forță, identitate, claritate. Modiano bântuie pe tărâmul literaturii cu ochii rătăciți și cu pașii târșâiți. Poate din milă, poate din surpriză, poate din dorința de a scoate din joben ca să prezinte publicului un iepuraș outsider pentru că e cam urâțel, juriul de la Stockholm s-a hotărât să-l pună-n lumina reflectoarelor pe Modiano. Pe undeva reușesc să-nțeleg ce-au vrut să arate, pe de altă parte juriul ar trebui să accepte faptul că scriitori precum Proust s-ar putea să se nască doar odată-ntr-o existență a planetei și doar într-un singură dimensiune. Nu au cum să-l reînvie.

De ce are, totuși, Modiano atâția fani? Am văzut recenzii entuziasmate și mă-ntrebam de ce prinde la un soi de public. Mi-am dat seama că Modiano îți lasă impresia de profunzime și că vrea tot timpul să spună mai mult decât o face. Un fel de mister îl învăluie tot timpul. Or linia de demarcație dintre orbecăire și profunzime este extrem de subțire, mai ales când vine vorba despre un laureat al premiului Nobel, iar asta îl face pe Modiano un fel de macho neînțeles, un marriachi vagabond în timp și spațiu.

De ce 2 stele: pentru că în căutarea timpului pierdut a uitat să adauge lirismul care face atât de dulce reformarea amintirilor. Musiu Modiano, adieu și alte cuvinte-s de prisos.

O altă recenzie pe Chintesența Literară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s