Un studiu excelent: Război între aliaţi – Simon Berthon


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

My rating: 5 of 5 stars 

După ce am terminat cartea am exclamat: E cea mai bună carte de istorie pe care am citit-o anul ăsta!

După ce m-am potolit, m-am uitat în lista de cărți citite, trecute frumos pe goodreads și mi-am dat seama că am mai avut parte, totuși, de volume la fel de bune precum cel al lui Berthon. Spre bucuria mea, anul 2014 s-a dovedit unul destul de fructuos din punctul de vedere al lucrărilor istorice care mi-au picat în mână.

Cheia în care am citit Război între aliați:

Pe Churchill, Roosevelt și de Gaulle îi vedeam într-un anumit mod înainte de a citit cartea lui Berthon:

  • Churchill – singura personalitate decisivă implicată în conflagrație care se potrivește perfect pe tiparul liderului însetat de putere, sânge și victorii răsunătoare. După ce a eșuat în tinerețe și a fost lăsat pe margine în urma eșecului de la Gallipoli, Churchill s-a prins cu amândouă mâinile de noua șansă şi de noul război. Britanicii au observat că singurul în stare să facă față demenței care bântuia Europa era doar Winston. Churchill, Hitler și Stalin sunt cei fără de care cel de-al doilea război mondial categoric nu ar fi fost atât de spectaculos.

 

  • Roosevelt – un om cu două fețe, o frunză-n vânt, un caracter îndoielnic care lua decizii în funcție de cum se schimbau lucrurile. Deși apologeții americani încearcă să-l facă pe Roosevelt să pară un politician legat de mâini și de picioare de electoratul american și de sistemul politici existent, totuși se poate observa că Roosevelt a făcut și condus America în război așa cum a vrut el. Niciodată nu mi-a plăcut Roosevelt și l-am văzut întotdeauna drept un vulpoi care-și face jocurile în culise cu ajutorul minciunilor și practicând dezinformarea.

 

  • de Gaulle – un personaj cu un orgoliu imens, hotărât să-și adjudece Franța mult iubită, convins că felul său politic și militar de a gândi este cel corect și singurul care poate repune Franța acolo unde-i este locul. Unde? Printre marile puteri și imperii coloniale ale lumii, bineînțeles. Lipsa de diplomație, agresivitatea și încăpățânarea lui de Gaulle au intrat în istorie și, ce mă surprinde, puțini istorici în momentul în care vorbesc despre cel de-al doilea război mondial îi dau acțiunilor lui de Gaulle importanță. Pentru mulți de Gaulle nu a reușit, încă, să scape de stigmatul de Ioană DʼArc. Feminizarea figurii generalului este un act răutăcios, zic eu, care se datorează încăpățânării și toanelor extrem de enervante pentru cei cu care intra în contact. Însă aportul lui de Gaulle pentru victoria finală a Aliaților nu se poate nega, deși mulți o ignoră.

Lucrarea lui Berthon mi se pare una de o importanță epocală pentru studiul celui de-al doilea război mondial. Contrele dintre cei trei mari lideri din tabăra Aliaților pot ajuta la înțelegerea mai profundă a relațiilor care s-au format în sânul acestora și, mai ales, la înțelegerea lor și a conjuncturilor care au dus la formarea unei alianțe care părea uneori nenaturală.

Generalul Henri Giraud, Franklin Delano Roosevelt, Generalul Charles de Gaulle si Winston Churchill in 1943. Imagine: http://www.dailymail.co.uk

Roosevelt, un antiimperialist convins, nu-l suporta pe de Gaulle, care-i lăsa impresia că are ieșiri de dictator, preşedintele american purtând discuții pe la spatele generalului francez și al PM-ului britanic cu guvernul de la Vichy.

Winston Churchill, un om politic dârz și agresiv, încercat cu suișuri și coborâșuri, târșit în ce înseamnă politica pe vreme de război datorită activității din primul război mondial, a realizat că Anglia o să cadă-n mâinile nemților dacă nu va avea alături o personalitate puternică care să mențină trează flacăra și dorința libertății în Franța și un om hotărât care să aducă America cu armata sa pe continentul european. De Gaulle, un militar intransigent și inteligent, nu a renunțat niciodată la visul său de a prelua frâiele Franței și a făcut tot posibilul ca punctul său de vedere să i se înscrie bine lui Churchill în cap. Deși dependent de Churchill, de Gaulle lăsa impresia că nu-l interesează ajutorul celui din urmă și nu o dată i-a dat cu flit PM-ului britanic și s-a comportat ca o domnișoară fandosită. Se pare că acest comportament cel puțin ciudat al lui de Gaulle a fost unul care i-a adus, până la urmă, victoria în confruntările pe care le-a avut atât cu britanicii cât și cu americanii. Probabil dacă de Gaulle era puțin mai maleabil, mai marionetă, Churchill or și-ar fi pierdut interesul pentru el, or cursul războiului ar fi fost altul.

Charles de Gaulle. Imagine: dictaturajustitiei.wordpress.com

Pe scurt, cam asta ar fi relația dintre cei trei, relație pe care Berthon o dezvoltă pe parcursul lucrării de faţă. O mare calitate a autorului este că reușește să-și construiască textul astfel încât cititorul să nu simtă povara unei lecturi de specialitate. Volumul este un deliciu, o delectare a minții, un exercițiu extrem de plăcut care te va face să cotrobăiești prin cotloanele memoriei și prin bibliotecă după date, evenimente, documente ca să poți înțelege mai bine ceea ce citești.

Din punctul meu de vedere Berthon reușește să formeze cu fiecare pagină chipul și felul de a fi ale liderilor, personalitatea și modul acestora de a gândi într-un fel în care nici măcar unii biografi nu reușesc. Berthon nu autopsiază caracterele celor trei, ci le reface bucată cu bucată pentru a oferi o înțelegere cât mai bună. E un fel de genial doctor Frankenstein care reînvie în paginile lucrării sale trei personalități puternice și greu de perceput atât pentru cei care i-au cunoscut cât mai ales pentru cei care nu i-au cunoscut decât din cărți.

O caricatura care ilustreaza cat se poate de potrivit relatiile dintre Aliati. Imagine: http://www.nisk.k12.ny.us

Materialele la care Berthon a apelat pentru formarea studiului său sunt diverse. De la memoriile personale scrise de Churchill și de Gaulle până la jurnale ale membrilor din guvernele puterilor aliate. Amintiri, transcrieri ale discuțiilor, scrisori, documente secrete, bârfe, totul se regăsește în volumul lui Berthon și creează un portal în timp care duce cititorul direct în birourile Aliaților.

De ce 5 stele: pentru că este o lucrare fenomenală care nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă a unui împătimit de istorie. Din punctul meu de vedere este un volum complet, o carte pe care mulți istorici contemporani ar trebui să o ia drept punct de referință când vor să de ceva la tipărit.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s