Interviu Firesc cu KJ Mecklenfeld, autorul Planetei de Aur


 

1 – În primul rând: pentru că detest întrebările de start de interviu, gen „cine ești, două vorbe despre tine etc.” tâmpeniile alea de întrebări cum erau prin oracolele de le scriam prin liceu,  drept urmare prima întrebare nu există. Poți să spui orice-ți trece prin cap:

Bine te-am găsit, pământeanule! Salutări de pe Planeta de Pluș! Știu că am formă umană acum, dar este pentru o perioadă limitată de timp, până reușesc să fac rost de o vrajă destul de bună care să mă transforme la loc în urs de pluș. Din dorul de Câmpiile Portocalii ale Planetei de Pluș m-am apucat de scris cărți pentru copii. Până acum a apărut doar primul volum din Aventurile lui Hendrik de Mol, cartea pe care ai citit-o și tu, Planeta de Aur.

2 – Ce te-a făcut să vrei să scrii?

Nu știu. Este ceva foarte vechi, manifestat încă de pe vremea când eram copil. Când eram prin clasa a V-a, am primit drept temă pentru acasă, la Limba Română, o „compoziție liberă”. Grozav! mi-am zis, și am scris o povestire scurtă cu planete și extraterești multicolori și multipezi. Era pe vremea când nu existau reviste de SF și primele cărți care descriau alte lumi abia apăreau în România. Profesoara mea de limba română a fost atât de impresionată încât a citit povestirea în fața clasei. Nu am să uit niciodată bâzâitul muștei aflată în clasă la acea oră fiindcă a fost singurul sunet pe care l-am auzit când profesoara a terminat de citit. Liniște totală și asta la o clasă de zvăpăiați de 10-11 ani! Și mai mult, la sfârșitul orei profesoara mi-a spus să rămân și mi-a spus că găsește foarte neobișnuit ce am scris.  Și dacă nu cumva am în plan să devin scriitor. Am dat entuziast din cap și am plecat acasă. Mai târziu am studiat o facultate tehnică „pentru a fi sigur că voi câștiga o pâine”. Abia acum, la mulți ani distanță, mi-am văzut visul cu ochii. Poate de aceea nici nu am avut răbdare să public inițial printr-o editură. Mi-am dorit enorm să țin în mână cartea scrisă de mine și nu mă vedeam așteptând ani întregi până să o văd publicată. Din fericire există interes din partea editurilor și cred că nu va mai dura prea mult până să o vedem în librării și fiind accesibilă unui număr mai mare de cititori români.

3 – Care sunt scriitorii care crezi că te-au ajutat să-ți formezi stilul?

Știu eu dacă am un stil? Am citit foarte mult la viața mea, și citesc încă, orice fel de cărți, nu doar beletristică. Dacă este să vorbim despre scriitorii mei preferați, cei ale căror cărți le citesc și acum măcar o dată pe an, atunci ei sunt: J.R.R. Tolkien (Hobbitul), Lewis Carroll cu a sa Alice în Țara Minunilor, Kenneth Grahame, autorul minunatei cărți Vântul prin sălcii, Michael Ende (Poveste fără sfârșit), Jules Verne cu marea majoritate a cărților sale și dintre cei mai noi J.K. Rowling, Philip Pullman și Terry Pratchett.

4 – Dacă ar fi să-ți scrii un scurt blurb pentru cartea ta, maxim 3 propoziții, cum ar suna?

L-am scris deja, este pe dosul cărții:

„Hendrik de Mol nu este un băiat ca toți ceilalți. Este orfan, locuiește cu bunicul său Martinus într-un Muzeu al Jucăriilor, nu iese niciodată din casă și nici nu merge la școală.

Într-o bună zi, bunicul Martinus, păstrătorul Celui Mai Important Secret din Universul Cunoscut, este răpit iar Hendrik este transformat într-o cârtiță de pluș, o jucărie.

Va reuși Hendrik să își învingă teama de a ieși din casă, chiar mai mult, să zboare pe Planeta de Pluș, să îl elibereze pe bunicul Martinus din mâinile fiorosului Calavera și ai săi soldați de lemn și să se întoarcă în siguranță pe Pământ?”

5 – Am impresia că-ți plac foarte mut jucăriile de pluș. Te ajută la scris, adică îți scriu noaptea, când tu dormi, pagini, sau doar te inspiră?

Mă ajută la scris în special dacă nu mă bat la cap, să fiu sincer. Biroul de Pluș, unde scriu eu acum, este ticsit cu cărți și jucării. Mai nou, am achiziționat un birou cu înălțime reglabilă, pentru ca să nu mai șed permanent când scriu ci să pot scrie și stând în picioare. Vrei să știi care este distracția preferată a plușurilor, recent? Sărituri de la înălțime de pe Biroul De Sărituri (cum este el numit acum) pe Marele Elefant de Pluș (pernă de amortizare). Am fost nevoit să le interzic să mai facă asta fiindcă nu mă mai puteam concentra la scris de chiuituri și chicoteli. Să nu mai zic că Marele Elefant a început să se plângă de dureri de spate, dar asta este secundar. Și așa, îl am pe Knopf, ursul Steiff care este PR-ul Biroului de Pluș, care îmi urmărește fiecare cuvânt scris, n-ai idee ce tartor e! De pluș, dar tartor!

6 – Pe cine ai prefera ca și studio de animație să te ecranizeze și de ce: Pixar, Disney sau Studio Ghibli?

M-ai terminat cu întrebarea asta! Nu numai pentru că visez să văd poveștile mele pe ecran ci și pentru că toate cele trei studiouri creează (au creat, de fapt, dacă vorbim despre Disney) filme minunate de animație. Dacă este să fac o ierarhie a preferințelor mele cred că totuși Ghibli este pe primul loc, apoi Pixar și apoi Disney. Walt Disney a fost primul mare povestitor/animator din istorie dar Miyazaki este al doilea, nu Lasseter. Vorbesc aici ca povestitor slash (/) creator de animație în același timp. Aș zice chiar că Miyazaki este cel mai „mare” dintre toți din cauza mesajelor pline de umanitate transmise de filmele sale. Pe măsură ce a înaintat în vârstă, filmele sale au devenit din ce în ce mai bune, ultimul, The Wind Rises, fiind capodopera vieții sale. Din păcate nu același lucru se poate spune despre Pixar (mai bine zis Lasseter), ale căror filme au scăzut în calitatea mesajului (nu și a animației în sine) cu timpul. Cât despre Disney, ca firmă, cred că va supraviețui deoarece a achiziționat Pixar, altfel era în „cădere liberă” după dispariția lui Walt Disney. Păcat de Pixar, totuși, care nu a reușit să își mențină standardul. Și așa avem și răspunsul pentru tine: Ghibli, hehe.

7 –  Cum ai vrea să se simtă cititorii tăi când îți citesc cartea? Crezi că reușești să-i transporți în lumea imaginată de tine?

Așa sper, că reușesc să îi transport. Din păcate țestoasele de pluș care fac naveta între Pământ și Planeta de Pluș sunt prea mici pentru a transporta ființe umane. Aș vrea ca toți cei care citesc cartea să se îmbibe de atmosfera Planetei de Pluș, să se simtă pufoși. Plușurile sunt pufoase prin creație și vesele și inimoase prin educație. Oare oamenii de ce nu ar putea să se simtă la fel? Sper ca măcar să reușească să se înveselească citind Aventurile lui Hendrik de Mol.

8 – Vinde-ți cartea în câteva cuvinte:

Din păcate sună mai bine în engleză: Plush in space!

În română cred că ar fi: O carte de aventuri grozavă, scrisă de un român.

Nu prea îmi place să mă laud, e greu să te vinzi de unul singur fără să suni un pic ridicol. Părerea mea este că mai bine îi lași pe cei de specialitate să o vândă, adică editurile și magazinele de carte.

9 – Ce ți-ai propus să aduci nou în literatura pentru copii?

Mai puțină violență (mai multă pufoșenie, zice de peste umărul meu Knopf). În special cu Aventurile lui Hendrik de Mol. Mai am o nouă serie în plan, care cam interferează cu scrierea volumului următor din seria jucăriilor. Noua serie va avea cu siguranță un mesaj ecologic să-i zicem, foarte mult în spiritul lui Miyazaki, care este o continuă inspirație pentru mine. Chiar, Totoro e de pluș, ai băgat de seamă?

10 – De ce plușuri, de ce Planeta de Aur și de ce lupte în spațiu?

Pentru că plușurile sunt pe cale de dispariție. Pentru că viitorul omenirii este legat de spațiul extraterestru (asta dacă reușim să ne salvăm specia, evadând în spațiu, înainte să distrugem Pământul) și pentru că deși acum nu este evidentă, va exista o luptă pentru supremația spațiului, așa cum se există una și pentru supremația Pământului. Ce fel de supremație este aceea, atâta vreme cât ești singurul care va rămâne în viață, este o întrebare bună pentru răspuns într-o carte, nu crezi?

Vorbind fără să ne audă Knopf acum, spun: plușurile reprezintă nostalgia unei vieți pufoase, fericite, lipsite de violență, iar Planeta de Aur și lupta în spațiu sunt reprezentări ale realității, vieții, societății, mentalității actuale, în care violența se regăsește mult prea mult, după părerea mea. Dar să nu mă spui!

11 – Cât de greu/ușor ți-a fost să scrii Planeta de aur și cât de mult te-ai atașat de personaje?

Mi-a fost greu, a durat ani (zece? vai de mine și de mine!) să accept ideea că vreau să o scriu. Petrec mult timp plănuind o carte, văd asta inclusiv acum, când scriu continuarea aventurilor lui Hendrik, însă odată ce am dat gata planul de carte, și mă apuc să o scriu, o termin în câteva luni de zile. Sunt atașat de personaje oricum fiindcă locuim împreună. Cum să nu mă atașez? Dar, ca în orice conviețuire, te mai cerți, te mai boscorodești, dar până la urmă viața este mai frumoasă fiindcă o împarți cu prieteni buni.

12 – Mi-au plăcut foarte mult personajele Hendrik de Mol și Berend. Care personaj a avut o „naștere”, ca să zic așa, mai grea?

Mă bucur că ți-au plăcut. Cu Hendrik mi-e mai greu, evident. Eu fiind născut urs de pluș, după cum știi, este în natura mea să scriu despre plușuri. Mai greu cu ființele umane, de aceea.

13  – Ai un nou roman în lucru? Despre ce e vorba, poți să ne spui?

Lucrez la Planeta de Jad, volumul doi din Aventurile lui Hendrik de Mol. Apoi mai am în plan o serie nouă, pentru copii mai mărișori. Din păcate interferează teribil cu Planeta de Jad. Mai ales că sunt verzi amândouă! Una de culoare verde, iar cealaltă „verde” ca mesaj, haha!

14 – Ți-a fost frică de gura lui R van F și recenzia la cartea ta când ai văzut că o citește?

Ha! Coșmaruri, frate! Este și o postare de blog întreagă despre asta (http://www.kjmecklenfeld.nl/marchizul-si-planeta-de-aur/). Knopf săracul mai că a dat în bulimie de stres. Na, cine te citește vede că ești sever și că, dacă este să nu îți placă o carte, o faci bucăți! Ne-ai terminat până ai publicat recenzia și am putut răsufla ușurați. Chiar, dacă mai e nevoie, mai spunem o dată: tare ne mai bucurăm că ți-a plăcut!

15 – Dacă s-ar face cover-uri după cărți, ce volum ai lua la rescris și ce ai schimba la el?

Nici unul. Nu aș face asta din respect pentru munca altuia. În fond, fiecare dintre noi are o viziune și câțiva/unii dintre noi aleg să transmită această viziune printr-o creație (carte, film, tablou, statuie, blog, etc) care este unică. Prefer să contribui cu propria mea viziune, alături de a lor. Iar ceilalți sunt liberi să o placă pe a mea, sau pe a altuia. Este loc pentru toată lumea, mai ales pentru cărțile în limba română scrise de autori români. Dacă aș vrea să văd ceva schimbându-se ar fi să îi văd pe români susținând autorii români, atât moral cât și financiar. Moral prin a fi mândri de ei și financiar prin a le cumpăra cărțile în loc să „le dea bani” piraților (pentru că asta este de fapt, un click pe un torent înseamnă bani ajunși în buzunarul piraților și nu în buzunarul autorului/creatorului).

16 – Ce-ți place și ce nu la blogul lui R van F?

Am să spun doar ce îmi place. Prefer să îmi petrec timpul luând aminte la lucrurile pozitive și nu la cele negative.

Întâi, îmi place pentru că scrii și despre cărți pentru copii și tineri (YA), considerându-le la fel de importante (precum spunea Tolkien: nu există literatură doar pentru copii) precum restul. Eu aș zice că sunt chiar mai importante decât orice altă categorie deoarece ajută la formarea celor care sunt viitorul nostru.

Apoi mai îmi place fiindcă scrii despre autorii autohtoni și despre cei români care au publicat de unii singuri (self-published). Și, fiindcă am ajuns și la subiectul acesta, aș vrea să închei încurajând românii să scrie și să publice cărți. Să publice de unii singuri (fiindcă este posibil) sau tradițional, este mai puțin importantă metoda, doar să scrie și să publice. Părerea mea, în ciuda vocilor care mai de care mai agresive de ambele părți, este că self publishing-ul și publicarea tradițională nu se exclud reciproc, ba dimpotrivă. Important este să avem publicații scrise în limba română și posibilitatea să le citim.

Mulțumesc pentru interviu, Răzvan, m-am simțit onorat. Mult succes pe mai departe cu blogul tău și orice alte proiecte ai pentru viitor.

Onoarea a fost de partea mea KJ și mulțumesc foarte frumos pentru timpul acordat. Sper ca romanul tău să se bucure cât de curând de atenția și fanii pe care-i merită!

16 gânduri despre „Interviu Firesc cu KJ Mecklenfeld, autorul Planetei de Aur

  1. Heeeeeei Marchize! Multumesc pentru interviu! Cum merge cu devorarea (prin citire, bineinteles) a cartilor? Noi te urmarim, ca sa mai adaugam carti faine de citit la lista 🙂
    Salutari de la Knopf si de la intregul echipaj al Biroului de Plush!

    • Heeei KJ, multumesc pentru timpul acordat 🙂

      Cum sa mearga cu devorarea cartilor – bine, ce sa zic, mai greu cu recenziile ca am cam ramas in urma in ultimul timp.

      Salutari din Timisoara catre Biroul de Plus si salutari lui Knopf – keep up the good work! 🙂

  2. Pingback: Interviu pe blogul lui Razvan Van Firescu - K.J. Mecklenfeld

  3. A, și mulțumesc și pentru urarea de succes. Cartea mea începe să aibă fani și pe Pamânt, nu doar pe Planeta de Pluș sau în Biroul de Pluș. Interviul tău ajută cu siguranță, motiv pentru care îți mulțumesc încă o dată. O zi faină!

    • Sper din toata inima ca acest interviu sa ajute Planeta (in viitor Planetele) sa devina cat mai cunoscuta/e.

      Inceputul e promitator si eu am incredere in scriitura si imaginatia ta.

  4. Presupunind ca s-a abonat la comentarii si deci vede ce scriu, as vrea sa-l intreb pe KJ de ce a ales sa scrie sub un pseudonim (strain) si daca asta l-a ajutat / incurcat in vreun fel. Mersi de raspuns!

    • Buna Lavinia. Noi am vorbit pe Instagram, nu? Asta daca imi aduc eu bine aminte 🙂
      Nu stiam ca si scrii despre carti, nu numai ca le citesti! Abia acum ti-am descoperit blogul – tocmai am citit postarea ta despre bunici. Initial am crezut ca te vei referi la cartea lui Teodoreanu, In casa bunicilor (care român, mai ales cititor si iubitor de La Medeleni, nu are o slabiciune la bunici, ma intreb?) si apoi am vazut ca vorbesti despre o carte de Marius Chivu. Nu stiu daca as avea rabdare sa o citesc, nefiind vreo poveste fantastica, dar poate daca o sa-mi cada vreodata in mana o voi rasfoi. Am retinut-o, multumesc de idee.

      Apropos de bunici, la care si eu, ca tot romanul, am o slabiciune, si in Planeta de Aur este un bunic 🙂

      Multumesc pentru intrebare 🙂 Am ales sa scriu sub pseudonim strain pentru ca intentia mea a fost de la inceput sa vad cartea tradusa in olandeza si in engleza. Numele romanesc pe care il am este de nepronuntat pentru olandezi. Sau, in orice caz, ei il stalcesc ingrozitor. Si mai este si faptul ca traiesc de multa vreme in Olanda, iar o parte din actiunea din carte se petrece in Olanda. Ma simt acasa aici iar numele Mecklenfeld era cumva o alegere logica.

      Ajutat/incurcat, inca nu, hehe. Acuma nu imi stalcesc olandezii numele, ci romanii. Insa vorbind romaneste bine nu ma deranjeaza prea tare. Pot sa comunic bine si inteleg inclusiv subtilitatile, ceea ce nu este 100% valabil pentru limba olandeza. Banuiesc ca pseudonimul ma va ajuta (imi va fi de folos) mai mult aici, in Olanda, decat in Romania.

      Din cate stiu si tu esti pe meleaguri straine, nu? Te bate gandul sa publici o carte?

      • KJ, Cartea cu bunici este un volum extraordinar care merita citit din scoarta-n scoarta.

        Pe mine rar ma sensibilizeaza carti – Cartea cu bunici e una dintre cartile care m-au sensibilizat…

      • Da, asa-i, ne-am consversat pe Instagram. Eu as zice ca orice poveste cu bunici are ceva fantastic in ea. Ma bucur ca m-a secondat si Razvan cu recomandarea.

        Iar despre scrisul de carti, il las celor care se pricep 🙂

      • Daca iti place o carte atunci poti sa si scrii despre ea. Este parerea ta ca cititor. In zilele astea ale Internetului si blogurilor oricine poate scrie daca are chef. In fond, de ce nu? Variatia este intotdeauna binevenita, zic eu 🙂

  5. Iar eu am pus pe lista mea de lecturi Planeta de aur.

    Hei, Razvan, nu stiam ca esti ”Marchiz”. Oricum ai fi, reusesti adeseori sa ma determini sa citesc cartile pe care le recomanzi.

    Felicitari pentru inteviu. In ceea ce il priveste pe K.J. Mecklenfeld, abia astept sa ii descopar planeta.

Lasă un comentariu