Interviu Firesc cu Bogdan Costin a.k.a. BEE-ul mioritic


Cu mândrie vă spun că am reușit să iau și eu primul meu interviu pentru acest blog! Bogdan Costin, autorul romanului Cum să faci primul milion, a fost deosebit de prietenos și a acceptat să răspundă la câteva întrebări. Vă doresc să vă bucurați de răspunsurile lui așa cum am făcut-o eu.

Ah, da, nu m-a răbdat inima să nu închei unele răspunsuri ale scriitorului cu câte o remarcă din partea mea – vina îi aparține în totalitate lui Bogdan Costin pentru că mi-a lăsat impresia de întâlnire live deși am comunicat prin intermediul unui document word.

1 – În primul rând: pentru că detest întrebările de start de interviu, gen „cine ești, două vorbe despre tine etc.” tâmpeniile alea de întrebări cum erau prin oracolele de le scriam prin liceu,  drept urmare prima întrebare nu există. Poți să spui orice-ți trece prin cap:

Salut, Răzvan. Mă bucur că ne-am cunoscut în online. Mulţumesc pentru recenzia romanului meu. Când ne vedem şi în offline, dau o bere offline.  – R van F – Mulțumesc pentru cartea faină pe care ai scris-o, deci suntem chit. Dar nu refuz niciodată o bere! 

2 – Ce te-a făcut să vrei să scrii?

Nu cred că am vrut să scriu. M-am apucat de scris la un moment dat, să văd ce iese. E ca-n muzică, în Marea Britanie, sa zicem. Îţi plăcea Beatles, te apucai de chitară şi uite-aşa au tot apărut formaţii de muzică mişto de atunci. De mic am citit foarte mult. Bunica mea era învăţătoare şi bibliotecară în satul în care am copilărit. Lipsit fiind de presiunea şi birocraţia de care se loveau alţii pentru a împrumuta cărţi, eu am devorat toată biblioteca aia. Dumas, Jules Verne, tot. Apoi am ţinut-o tot aşa şi mai târziu. Cândva am început să scriu. Chiar şi meseria mea e legată de scris. Sunt copywriter. Apoi am avut şi câteva confirmări ale presupusului meu talent în direcţia asta. Prima pe la 21 de ani. După care nu am mai scris timp de 10 ani, că m-am luat cu asta, cum îi zice, trăitul vieţii, apoi iar m-am apucat. Am scris câteva piese de teatru şi am luat premii cu ele, vreo două mi s-au şi jucat. Ştii piesa în care juca Toma şi care-l enerva teribil pe personajul principal din roman? Ei, fix în stagiunea asta se joacă la Teatrul Naţional de la Cluj. Atentatul se numeşte 🙂 Dar cu teatrul m-am lămurit, nu-i de mine, acolo trebuie să fii şi mai înregimentat în sistem decât cum e în lumea literară, aşa că am trecut la roman. Până acum un an nu mă credeam în stare să termin unul. Nici să alerg 20 de kilometri nu mă credeam în stare să alerg vreodată. E mişto senzaţia când poţi face lucruri de care nu te credeai în stare cu zece ani înainte. Deci scriu. Nu ştiu exact de ce. Poate din cauza deziluziei care vine odată cu vârsta adultă când constaţi că nimic nu e cum ţi-ai imaginat cu douăzeci de ani în urmă. Poate din cauză că simt tot mai acut cum trece timpul. Habar n-am, nu e treaba mea să aflu asta, doar scriu. Mamă, cât am scris şi la răspunsul ăsta… şi e doar începutul. Cenzurează şi tu ce crezi, dacă nu încape pe site 🙂 Da ştii ceva? Faci un interviu cu un writer, nu cu un copywriter. Dacă ma intervievai ca şi copywriter eram nevoit să-ţi dau răspunsuri mai scurte decât întrebarea.    – R van F – vorba lungă… bogăția scriitorului. Jos cenzura! 

3 – Care sunt scriitorii care crezi că te-au ajutat să-ți formezi stilul?

Am un singur idol absolut pentru care nu am ezitat să dau nişte coate în gură unor doamne şi domnişoare în mulţimea celor care voiau să obţină neapărat un autograf de la el, la Bookfest în 2012: Michel Houellebecq. În romanele lui am văzut cel mai bine cum poţi exprima lucruri grele (existenţialism, Cioran), viziuni triste şi tulburătoare despre absurdul existenţei umane, într-o formă extrem de accesibilă şi amuzantă. În rest, cred că am furat meserie de la toţi scriitorii care mi-au plăcut. Un pic de la Palahniuk, un pic de la Vonnegut, de la Hemingway, Salinger, Llosa, Dostoievski, Ionescu, Cormac McCarthy, Scott Fitzgerald, Nick Hornby şi mulţi alţii. A, şi să nu uit de Tarantino, ale cărui scenarii la Pulp Fiction şi Reservoir Dogs pot sta alături de orice operă dramatică, zic eu.

4 – Dacă ar fi să-ți scrii un scurt blurb pentru cartea ta, maxim 3 propoziții, cum ar suna?

Un fost publicitar foloseşte fascinaţia morţii sau frica oamenilor de moarte pentru a promova produsele clienţilor săi. Marea sa lovitură, prin care vrea să facă un milion de dolari, implică un actor ratat, diagnosticat cu o tumoare pe creier, căruia îi promite tot un milion de dolari şi cu care se va împrieteni. Vor merge cei doi până la capăt cu planul lor?  – R van F – Adevăratul blurb al cărții se poate citi doar pe https://razvanvanfirescu.wordpress.com

Pagina de facebook a cartii

5 – Am auzit că BEE te recitește în draci, Palahniuk te invidiază și Guy Ritchie vrea să-ți ecranizeze romanul. Ai vreo relație specială cu ei? I-ai cumpărat?

Palahniuk m-a impresionat în primul rând prin stil, dar îmi plac doar câteva cărţi de-ale lui. Sunt fan Lock, Stock şi Snatch ale lui Guy Ritchie de când au apărut (dar Tarantino e tăticul tuturor). Trebuie să recunosc că nu am citit nimic de BEE până nu m-ai comparat cu el în recenzia ta. Acum tocmai am terminat American Psycho şi am înţeles la ce te refereai. Da, personajele sunt asemănătoare, scriitura e asemănătoare, doar că americanul e mult mai extrem. Dar îţi mulţumesc, comparaţia e măgulitoare.  – R van F – Tu ești singurul responsabil, mein Herr.

6 – Cine ai vrea să-ți ecranizeze romanul: alege un regizor român, unul european și unul de la Hollywood și argumentează de ce i-ai alege.

Român: un regizor mai pasionat de poveste decât de cadre artistice şi stilistică cinematografică. Şi care să nu fie îndrăgostit doar de propriile scenarii. Nu ştiu dacă există, nu-mi vine un nume în cap.

European: simplu, Guy Ritchie. Te aşteptai la un reprezentant al cinematografiei europene în sensul clasic al cuvântului? Neaahh.

Hollywood: ştiu că sună deja a tupeu, dar asta a fost natura întrebării: Tarantino. Sau dacă pe el îl considerăm indie, atunci fie, David Fincher, deşi romanul meu nu e atât de dark cum îi plac lui poveştile.

7 – Cât de mult adevăr se regăsește în romanul tău (mă refer la chestiile referitoare la industria publicitară)?

În afară de ideea cu moartea care ar fi imposibil de aplicat în realitate, aproape tot. Adică genul de oameni pe care poţi să-i întâlneşti, presiunile, stresul, competiţia permanentă, lipsa de timp, dorinţa de a evada mereu contrazisă de conştiinţa faptului că lucrezi într-unul dintre cele mai privilegiate domenii din toate punctele de vedere, cel puţin la noi în ţară, cam tot e adevărat.

8 – Vinde-ți cartea în câteva cuvinte:

Cel mai occidental roman românesc scris în 2013. Sau poate chiar din ultimii 70 de ani?

9 – Cu ce te diferențiezi tu față de ceilalți scriitori români contemporani?

În primul rând, eu nu cred că a fi scriitor e ceva care automat te plasează undeva prin preajma zeilor. E doar o ocupaţie. De multe ori e doar un autoconsult psihologic. Nu eşti mega super tare că eşti scriitor, de cele mai multe ori nu înseamnă decât că eşti un inadaptat, un om care nu ştie să-şi trăiască viaţa ca şi ceilalţi oameni, nu e nici o glorie în asta. Scrii ca să nu o iei razna. Cred că şi aici mă diferenţiez faţă de mulţi scriitori, la modul cum văd faptul de a fi scriitor. După care: Pentru mine, povestea e mai importantă ca stilul. Scriu despre lumea din jurul meu, lumea de azi, pentru că pentru mine scrisul e o încercare de a o înţelege. Se întâmplă atât de multe lucruri în ultimii 20 de ani, lumea s-a schimbat atât de mult în ultimii 20 de ani, atât în România cât şi pe toată planeta, că mă mir când văd scriitori care încă scriu despre obsedantul deceniu sau despre trăirile lor intime sau despre lumea satului mitic (my ass) românesc. Pe ei chiar nu-i zdruncină că acum 20 de ani nu existau telefoane mobile, nici internet, iar lucrurile se întâmplau în cu totul alt ritm şi oamenii erau complet diferiţi? Toţi marii scriitori, dar absolut toţi, au scris despre lumea din jurul lor, despre schimbările pe care le simţeau în oamenii din jurul lor, chiar şi atunci când îşi plasau acţiunea cu 200 de ani în urmă. Dar vreau să precizez că nu mă diferenţiez faţă de toţi scriitorii români de azi. Sunt câţiva care fac acelaşi lucru pe care îl fac şi eu.

10 – De ce Cum să faci primul milion?

Asta mă întreb şi eu. Dintr-un calcul greşit. Am crezut că va fi evident pentru toată lumea că e vorba despre un roman, o satiră, nu despre o carte motivaţională. Titlul e însă atât de puternic împământenit ca ceva motivaţional că unii librari chiar pun cartea pe rafturile cu alte „how to”-uri, iar altora le e jenă să dea like pe facebook paginii romanului, să nu zică prietenii lor că au luat-o razna şi s-au apucat de astfel de lecturi 🙂 Mă întreb dacă trebuia să-i dau alt titlu. Deşi mi se pare în continuare binişor ales, pentru că oferă fiecărui cititor două „metode” de a face primul milion care de fapt sunt două viziuni diferite despre ce înseamnă până la urmă „succesul în viaţă”, ca să mă exprim aşa, tot clişeistic.

11 – Se vinde bine cartea ta? Dacă nu, de ce, ce-i lipsește? Dacă da, de ce, ce are în plus?

Se vinde pe dracu’. Adică se vinde ok pentru un autor complet necunoscut, un debutant, dar nici pe departe atât de bine pe cât mi-am imaginat eu că se va vinde. Când a apărut am crezut sincer că o să spargă pentru că: are poveste, e modern, e scris într-un stil accesibil, are umor, nu e despre comunism, avea toate premisele să devină un roman pop. Între timp m-am prins că treaba asta depinde de mai mulţi factori. Gen promovarea (culmea, nu m-aş fi gândit, ca publicitar), PR-ul personal al autorului, renumele ca scriitor. Poate şi să aparţii lumii literare, unei facţiuni a ei cel puţin, ceea ce nu se întâmplă în cazul meu şi nici nu se va întâmpla.

12 – De ce nu l-ai făcut pe publicitarul dement și mai dement? Ți-a fost frică să mergi la extrem pentru că publicul nu ți-ar fi înțeles personajul? Sau ai vrut să-l faci mai uman?

Nu am vrut să-l fac exclusiv cinic şi dement, a fost intenţia mea să-l fac mai uman. Că e şi el ca toţi românii. Nu merge până la capăt cu nimic. Plus că nu e doar vina lui că e aşa. E şi consecinţa societăţii în care trăieşte, adică a României de azi. Chiar mă gândeam că dacă aş fi trăit într-o altă ţară, una din occident, nu mi-aş fi putut niciodată imagina această poveste. Până la urmă, am vrut să vorbesc prin intermediul lui despre ambiguitatea răului, despre posibilitatea explicării într-o cheie pozitivă a oricărui rău pe care îl faci, datorată relativizării valorilor care se produce atunci când focusul cade exclusiv pe bani.   – R van F – O cheie interpretativă pe care eu am ratat-o, sincer să fiu, dar care are sens. Mulțam de clarificări pentru că eu, așa cum am spus și-n întrebare, am crezut că ți-a fost frică de extreme.

13  – Ai un nou roman în lucru? Despre ce e vorba, poți să ne spui?

Ca şi continuare la întrebarea 11, eu cred că cea mai bună promovare a romanului meu e să scriu unul şi mai bun. Lucrez la asta. O să fie un roman scurt şi dens, ceva genial, o poveste care o să rămână în istoria literaturii universale. Un roman  pe care l-ar putea regiza Tarantino sau Rodriquez, dacă tot m-ai băgat în paradigma asta. O să fac în curând şi o promoţie legată de el, cuplată şi cu vânzarea romanului existent deja în librării. O să pun la bătaie numele personajelor din acest nou roman. Aşa că, dacă vrei ca pe unul să-l cheme Răzvan Zamfirescu şi să împarţi eternitatea cu mine, dă like la pagina Cumsafaciprimulmilion şi fii pe fază!   – R van F – I am all-in with eyes and ears!

14 – Ți-a fost frică de gura lui R van F și recenzia la cartea ta când ai văzut că o citește?

Băi, nu. Cum ai zis şi tu de al şaselea simţ, cam aşa ceva mi s-a dezvoltat şi mie în acest an legat de bloggerii literari, în general. Simţeam că o să-ţi placă. Să-ţi zic de ce. Bloggerii, spre deosebire de criticii oficiali, citesc mult mai mult şi mai variat. Citesc mai multă literatură pop, mai mulţi occidentali şi americani, simt nevoia şi de poveste, nu doar de stil mega elaborat (şi greoi de cele mai multe ori, dacă mă întrebi). Criticii literari am impresia că citesc doar ce se potriveşte deja cu paradigma în care sunt ei dpdv literar. Asta când citesc. Că unii nu citesc nici când sunt membrii în juriul unui concurs literar prestigios, cum ar fi de exemplu, Augustin Frăţilă. Mă refer desigur la Daniel Cristea-Enache pe care l-am prins imediat după ce s-au anunţat romanele finaliste de anul ăsta că nici măcar nu citise romanul meu înscris în concurs. Între timp l-a citit şi mă bălăcăreşte pe contul lui de Facebook în aplauzele găştii lui de mămăiţe universitare. Treaba lui, dar n-am putut să mă abţin să nu-l pomenesc şi aici 🙂 Contactul cu el doar mi-a confirmat că mă simt mult mai în largul meu printre bloggerii literari decât printre aşa zişii mari critici literari şi alte oficialităţi din lumea asta care seamănă izbitor cu cea a politicii sau a funcţionarilor mărunţi de la poştă.

15 – Dacă s-ar face cover-uri după cărți, ce volum ai lua la rescris și ce ai schimba la el?

De cele care mi-au plăcut foarte mult nu m-aş atinge niciodată. Mai degrabă le-aş trola pe alea care nu-mi plac. De exemplu, aş lua Alchimistul şi l-aş face pe ciobanul ăla să îi crape capul cu un topor înţeleptului când îi livrează speech-ul ăla motivaţional şi apoi să îşi taie venele pentru că îşi dă seama că viaţa e un mare fâs lipsit de orice sens.

16 – Ce-ți place și ce nu la blogul lui R van F?

Îmi place că e sincer, că e liber. Scrii acolo păreri pozitive şi negative în egală măsură, dar mereu se vede că totul vine de la un om pasionat, pardon, obsedat de lectură. Nu-mi place că încă nu e destul de cunoscut, că nu face parte încă din juriul de bloggeri al Nobelului românesc mai sus amintit, adică fără nici o ironie mai devreme, concursul Augustin Frăţilă. Poate la anul.  – R van F – Uffff, mulțumesc pentru aprecieri, dar nu cred că mă prinde statutul de jurat pentru un astfel de concurs. Mie-mi place să mă cert și nu-mi place să nu am ultimul cuvânt (vezi și interviul de față). Sunt suficiente capete pătrate ca să se mai adauge unul.

Ți-a plăcut interviul? Atunci arată-i scriitorului că-ți este pe plac. Eu spun că merită și-ți recomand romanul lui Bogdan Costin. Vezi recenzia romanului aici.

Click pe poza de mai jos și cumpără cartea!

Anunțuri

11 gânduri despre „Interviu Firesc cu Bogdan Costin a.k.a. BEE-ul mioritic

    • Multam fain! Imi dai curaj sa mai incerc astfel de actiuni 🙂 Nu am fost foarte convins ca as putea sa fac iau vreodata un interviu care sa fie asa fain. Trebuie sa recunosc ca m-a ajutat foarte mult si Bogdan Costin si ale sale raspunsuri extrem de interesante. Am fost pe aceeasi lungime de unda 🙂

  1. Ha! – vizavi de intrebarea 10. Cand am vazut prima data ca Van Firescul citea cartea (despre) Cum sa faci primul milion mi-am zis: hait!, uite ca s-au apucat si romanii de scris de-astea. Si am trecut mai departe. Noroc ca ne-a luminat si pe noi scriind recenzia. Dar pot sa inteleg, Bogdan, ca intr-un fel este bun titlul. De fapt cred ca va fi cu atat mai bun cu cat devine cartea mai cunoscuta 🙂 Succes pe mai departe!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s