Frumoasele adormite – Yasunari Kawabata


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

My rating: 4 of 5 stars

Kawabata nu e nici Oe, nici Endo, nici Ryu Murakami, nici Haruki Murakami, deși aduce cât de cât a cel din urmă. Kawabata are un iz de scriitor clasic de început de secol XIX. Atenția pe care o arată personajului și felul în care-i sondează psihicul pentru a-i înțelege și explica condiția umană îmi aduc aminte de scriitorii existențialiști, idealiști până-n pânzele albe.

Eguchi este bătrân, obosit de dragoste, de viață însă vânează senzații care să-l ajute să-și păcălească trupul și mintea chinuită de anii grei adunați pe Pământ. Eguchi își petrece câteva nopți alături de tinere dezbrăcate scufundate-n somn profund și, pe măsură ce le mângâie, amintirile tinereții îl împresoară  și moartea se simte mai aproape, mirosul ei îl înnebunește, îl sperie, îl transformă în suferință și regrete pure pe care le proiectează asupra corpurilor goale adormite și neajutorate. Moartea-l pândește pe Eguchi. Doarme și ea lângă el așa cum el doarme lângă frumoasele adormite.

Și Moartea nu prea părăsește de multe ori paturile cu mâna goală…

Frumoasele adormite m-a dus cu gândul Pe strada Mântuleasa. Poate datorită fantasticului care se petrece în mintea lui Eguchi când se găsește alături de tinerele goale, poate datorită deznădejdii care-l pândește precum un demon, poate datorită irealului care înconjoară stabilimentul unde Eguchi își pierde nopțile, poate datorită faptului că Eguchi nu reușește nicicum să-și aducă aminte vreun nume al femeilor de care s-a îndrăgostit de-a lungul timpului sau au făcut parte din viața lui. Sau poate că Eliade a prins și el, ca și Kawabata, o fărâmă de fantastic din realitatea imediată, fantastic care, se pare, ține mai degrabă de cum și cât de intens ne trăim clipele în momente de goliciune, de oglindire în ce am fost și de conștientizare a ce suntem…

Kawabata își alege cu o deosebită grijă reacțiile personajului pe care l-a plasat în casa care propune o perversiune oarecum metafizică. Sânii fermi, carnea tare, mirosul corpului tânăr, imposibilitatea femeii de a se apăra, liniștea totală care te-mpresoară într-o astfel de cameră îl ajută pe Eguchi să zboare în timp și în acele momente în care tinerețea nu se observa ci se trăia. Incapacitatea lui Eguchi de a rosti numele femeilor de care își aduce aminte îl face să pară confuz, senil ba chiar înstrăinat de el însuși, însă multitudinea de detalii și amănunte îl dau de gol și-l dezvăluie drept un bătrân care începe să-și încheie datoriile cu viața plătind cu melancolie și regrete.

Kawabata este un aventurier care se aruncă precum Indiana Jones în abisul sufletului uman pentru a crea o miniaturală capodoperă literară.

Nu m-am regăsit în Frumoasele adormite sub nicio formă, dar am retrăit intens amintirea regretelui și chinul melancoliei. Un drum dus către amintiri și trăiri pe care, uneori, este bine să le scoți din sertare prăfuite, chiar dacă mai curînd le-ai lăsa uitate. Te ajută să te bucuri mai mult de prezent…

De ce 4 stele: pentru că mi-a lăsat impresia că Eguchi nu este întotdeauna el însuși și, uneori, se dedublează părând mai bătrân decât se arată, dar nu datorită amintirilor care se adună și-l apasă – Kawabata parcă pierzănd controlul personajului.

Anunțuri

2 gânduri despre „Frumoasele adormite – Yasunari Kawabata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s