Un one night stand ratat


Nopțile de vineri și sâmbătă sunt foarte așteptate pentru că mă pot desfăta, de regulă, cu Ulise sau cu orice alt roman mai dificil sau mai gros, întrucât liniștea nopții mă ajută să mă pot bucura de scriitură complexă și aducătoare de profunde trăiri sufletești.

Ei bine, vinerea trecută, 01.08.2014, m-am gândit să o dedic domniței Shani Boianjiu (Oamenii eternității…) și Ludmilei Petrușevskaia (Povestiri de dragoste).

După cum scriam și pe goodreads la un moment dat, romanul lui Shani Boianjiu mă chinuia enorm. Se vede de la o poștă chinul scrierii, căutarea exprimării, lupta cu propozițiile, cu potrivirea și așezarea cuvintelor astfel încât să producă efect în ochii cititorului. M-am simțit agresat de acest tertip atât de evident. Nu am găsit cursivitatea scriitorului care, chinuit de muză și talent, se lansează sinucigaș în marea de cuvinte a povestirii care s-a format în mintea lui. Robotic – acesta este cuvântul care poate exprima cel mai bine stilul în care este scris acest roman. Modul pretenţios de construcţie a romanului a depăşit-o, clar, pe scriitoare. Poate că ar fi fost mai bine dacă nu ar fi încercat să impresioneze la nivel de construcţie, mai ales dacă simţi că respectiva structură este mult prea complicată pentru putirinţa pe care o ai.

Am repetat de trei ori cuvântul „chinuit” înadins, pentru a sublinia supliciul la care consider că m-am supus când am luat această carte spre lecturare.

Enervant, greoi, rupturile de ritm sunt făcute parcă-n dorul lelii și doar pentru a oferi o senzație de literatură postmodernă scrisă cu ștaif și care trebuie să se înscrie în sfintele canoane ale scriiturii contemporane, personaje nefinisate și ale căror caractere par a fi ciobite de incapacitatea autorului de a-și aminti exact felul lor de a fi, o narațiune care evoluează în salturi neregulate, sau prea regulate, nu am reușit să-mi dau seama până la urmă cum se dezvoltă-n timp, salturi care te fac să te pierzi în meandrele unei povești care are finalitate însă mijlocul nu este suficient de închegat.

Senzația finală este că ai în față un mult dorit hamburger, de la McDonaldʼs (comparaţie făcută la întâmplare) dacă vrei, cu atât mai mult dorit cu cât ești lihnit de foame, și care se desface, împrăștiindu-și conținutul astfel încât nu te mai poți bucura deloc de consistența pe care o are întreg fiind.

Odată terminată cartea lui Boianjiu, m-am îndreptat, către volumul de povestiri ale Ludmilei Petrușevskaia. Speram din tot sufletul să regăsesc stilul Ulițkaia sau măcar scriitura specifică rușilor: acel umor fin, sensibilitate ironică, capacitate de a privi în străfundul sufletului rus și de a prezenta cititorului european frumusețea acestuia. Din păcate, nu am găsit nici una, nici alta…

Am găsit, în schimb, un melanj între mai multe stiluri…

Am fost dezamăgit crunt. Limbajul folosit (sau are traducerea o problemă?) este mult prea simplist, propozițiile parcă sunt aruncate cu furca, povestirile sunt construite după tipare care se formează în fața ochilor precum schițele pe care le făceau profesorii în liceu (am în minte acele complexe așezări de paranteze și acolade și mustăți pe care le făceau profesorii de istorie pentru a-ți băga mai bine-n cap ordinea unor evenimente istorice importante), iar ermetismul și acele zone cu șchepsis inserate ici-colo, ca să fie și profundă povestirea, sunt făcute parcă doar ca să enerveze cititorul deoarece intervin total împotriva cursului narațiunii. Autoarea are idei faine, interesante, incitante, însă le execută greoi pentru că trebuie să scrie prea mult… și se plictisește și nu-i iese nimic ca lumea…

Mi se pare că este foarte greu să scrii proză scurtă de calitate, proză de calitate în general dar la romane parcă mai ai când să dregi busuiocul, deoarece nu ai foarte multe pagini la dispoziție poate pentru că nu poți, poate pentru că ideea nu permite foarte multă dezvoltare, poate pentru că personajele sunt perfecte dacă sunt prezentate într-un cadru restrâns etc. După mine, un autor de proză scurtă este precum un lunetist în misiune: ți se dă arma, de ce mai bună calitate (limba în care te descurci cel mai bine, adică), un număr limitate de gloanțe, de preferat a se utiliza unul singur pentru a duce la bun sfârșit misiunea fără a fi detectat, iar condițiile de execuție extrem de dificile – ei bine, dacă Ludmila Petrușevskaia ar fi fost un astfel de lunetist în misiune, primul glonț pe care l-ar fi tras ar fi nimerit exact propriul cap, fapt care, totuși, arată un oarecare talent și abilitate deoarece nu este absolut deloc ușor să te sinucizi cu o astfel de armă…

Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost un fiasco total. Deși am avut întâlnire cu două femei care trebuiau să mă țină treaz până dimineața într-un dezmăț literar total, am sfârșit iritat în fața scării, fumând o țigară și bând țuică, citind benzi desenate sângeroase cu vârcolaci.

Poate o fi vârsta, dar încep să mă gândesc din ce în ce mai serios la fidelitate și la importanța rarelor ore nocturne de liniște…

 

De ce 2 stele pentru Oamenii eternităţii: pentru că cei care fac cursuri de creative writing nu sunt neapărat şi scriitori. Vezi ce zice Bukowski în citatul pe care-l poţi găsi pe blogul lui Constantin Pîştea şi ai să-mi dai dreptate după ce citeşti câteva pagini din Boianjiu. De ce să te scremi când nu ai nimic de făcut, nu pot să-nţeleg.

De ce 2 stele pentru Poveşti de dragoste: pentru că scriitura este deosebit de enervantă!

Alte recenzii, mult mai pozitive decât ce ai citi pe blogul posacului aici de faţă, despre Oamenii eternităţii:

Bookaholic

Lista e deschisă, dacă mai ştiţi bloguri sau articole, se acceptă link-uri.

Despre Poveşti de dragoste nu am găsti recenzii. Dacă sunt, aştept, de asemenea, link-uri.

 

Anunțuri

7 gânduri despre „Un one night stand ratat

  1. Ah, nu mai stiu la care blogger am citit ca nu-i place Michael Cunningham pentru ca a facut cursuri de creative writing, :)), parca era Dragos. Eu nu vad nici o problema in asta, dimpotriva, dar aici sint clar pareri impartite si argumente de fiecRe parte.
    Lasind la o parte faptul ca M.C. e unul din contemporanii mei preferati, eu cred ca cei care te valideaza sint cititorii, nu cursurile.

    • Stai putin ca eu nu am o problema cu cei care urmeaza cursuri de creative writing. Este chiar binevenit un astfel de curs deoarece te poate ajuta la cizelarea stilului, te poate ajuta la crearea personalitatii si identitatii ca si scriitor, departe de mine preconceptia ca cei care participa la cursuri de creative writing nu sunt scriitori.

      Doar ca in momentul in care esti prea silitor si nu incerci sa-ti lasi imaginatia si eventualul talent sa se dezvolte, sa o ia razna indiferent de canoanele unui, pana la urma, curs didactic, ajungi sclavul canonului… Stii cum le ies elevilor mult prea silitori dar fara imaginatie comentariile literare: mot-a-mot dupa cuvantarile profesorului si dupa comentariile din carti, niciun pic de interpretare personala, ioc observatii critice etc.

      E artificiala scriitura lui Boianjiu, asta am incercat sa spun… se vede de la o posta ca e artificial, ca-i facut la comanda… Nu are flow-ul pe care un scriitor care scrie din suflet il are, chiar daca e romanul de debut. Sunt mult prea multe exemple de romane de debut excelente in care se vede personalitatea scriitorului cu si fara creative writing.

      Poate am eu asteptari prea mari dar, intr-un final, datorita acestor asteptari prea mari ajung, din fericire, sa citesc foarte multe carti chiar faine. 😛

  2. Ok, am inteles.
    Apreciez ca citesti multi (in perceptia mea) necunoscuti sau debutanti, carti pe care eu nu as da banii. Nu ca nu ar merita! Pe vremuri, cind aveam timp, de la biblioteca ii luam pe toti astia. Banii ii dau numai pe ce stiu ca-mi place, scriitori pe care i-am validat eu dupa te miri ce criterii. E o chestiune pragmatica, la urma urmei, m-am fript cu citeva nume din astea necunoscute.

    Desigur, si acest comentariu e pe linga subiect (iertare!), ca n-am citit niciuna din one night stand-urile tale de weekend.

    • Eh, asta cu cititul debutantilor si necunoscutilor este defect profesional. 🙂
      Pe cand eram librar citeam la fel de mult, daca nu chiar mai mult, deoarece incercam sa ma tin la curent cu toate noutatile ca sa stiu ce si cum sa recomand.
      Atunci am invatat ca e bine sa acorzi oricui o sansa si, tot atunci, mi-am dezvoltat un simt special de identificare a cartilor cu potential si a celor care nu merita. Filtrul inca se aplica si chiar functioneaza. 🙂

      Off-topic, on-topic, ce mai conteaza atata timp cat aflam lucruri noi despre noi? Nu am un regulament pentru comentarii. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s