Stârpiți răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii – Kenzaburo Oe


Stârpiți răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii de Kenzaburō Ōe
My rating: 4 of 5 stars

Acesta este al doilea roman de Kenzaburo Oe pe care-l citesc. Mi-a plăcut mult mai mult decât 17, deși 17 parcă a fost puțin mai deștept decât acesta.

O gașcă de puștani, deținuți ai unei școli de corecție, sunt abandonați de locuitorii satului în care au poposit când se răspândește zvonul, datorită câtorva cadavre, că o molimă a izbucnit la ei în bătătură. Sătenii își strâng catrafusele și se mută, cu mic, cu mare, în satul vecin, lăsând copii stăpâni peste casele părăsite. Aceștia se organizează rapid și încep un trai într-o societate condusă de un copil autonumit liderul lor. Însă, în momentul în care dezertorul pe care-l căutau sătenii își face apariția, iar o fată este găsită într-un hambar alături de cadavrul mamei ei, societatea și sistemul copiilor este pus la grele încercări…

Acțiunea romanului este plasată în cel de-al doilea război mondial. Nu știm exact când, însă cruzimea oamenilor pe care Oe îi desenează în romanul său se potriveşte perfect pentru acea perioadă. Lumea copiilor din roman nu este deloc feerică. Deși aceștia se joacă și se bucură de ghețuș și fac tot felul de năzdrăvănii, se vede că tinerii sunt încercați, sufletul lor este îngreunat de răutatea care-i înconjoară și de continua luptă pentru supraviețuire pe care trebuie să o ducă.

Copii lui Oe sunt împușcați metaforic, de această dată, gloanțele fiind comportamentul deosebit de crud al adulților la adresa lor, gloanțele fiind vorbe și lovituri care le străpung sufletul, ucigându-le inocența și lumea copilăriei.

Senzațiile pe care le trăiești când vezi cum niște copii, abia intrați în adolescență sau puțin mai mari, sunt forțați să ia unele decizii extrem de grele chiar și pentru un adult, sunt puternice, fiorii de groază de împresoară și povestea țâncilor îți întră încet sub piele.

Personajele sunt foarte bine construite, chiar dacă doar ușor schițate, la fel ca-n 17, Oe nu pierde nicio ocazie ca să întregească portretul vreunui personaj cu ajutorul anumitor evenimente sau fraze care apar pentru a sublinia și tușa cât mai gros trăsăturile psihologice ale respectivului.

Sfârşitul romanului este dens, greu, apăsător, un adevărat val de emoţii se prăbuşeşte în capul cititorului. Conflictul dintre sătenii care se întorc în sat şi copiii care au rămas stăpâni peste aşezare este punctul critic care dă forţă şi defineşte cartea lui Kenzaburo Oe. Violenţa confruntării te năuceşte şi-ţi lasă un gust amar, un gust sălciu de scârbă şi dezgust la adresa adulţilor care-i atacă plini de cruzime pe puştanii lăsaţi de izbelişte să se descurce pe cont propriu.

Eu nu găsesc multe de spus despre acest roman, pe lângă faptul că mi-a plăcut într-un mod ciudat și că e bine scris, cu o atenție specială acordată unui set de personaje, cu o acțiune care se dezvoltă și curge precum într-un film de acțiune. Important este că acest roman merită citit, mai ales dacă ai citit și Împăratul Muștelor, pentru că Stârpiți răul este comparat cu ea și, se spune, este mult mai violentă decât povestea lui Golding. Împăratul Muștelor tocmai ce a intrat pe lista ultra-scurtă de cărţi de citit pentru că simt nevoia să înţeleg comparaţiile de pe coperta patru a volumului apărut la Polirom.

De ce 4 stele: pentru că este scrisă bine, pentru că nu este un roman mediocru nici prin povestire, nici prin mesaj și nici prin personajele construite – tema propusă spre gândire cititorului sapă și dăinuie în suflet și în minte.

Anunțuri

6 gânduri despre „Stârpiți răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii – Kenzaburo Oe

  1. Aha, deci și-au revenit comentariile! 🙂 Am încercat de câteva ori să comentez la această recenzie și nu am reușit – comentariul meu dispărea, invaribil, de fiecare dată. Din fericire, m-am obișnuit să dau save înainte de a-l posta. Deci, așa, ca să te distrezi, urmează încercările mele zadarnice (dar, hmm, oare de data asta chiar se va publica?!):

    Cartea aceasta pare foarte interesantă, așa că m-am încăpățânat să revin cu un comentariu (e funny – sau nu – că am comentat când ai postat recenzia, însă comentariul meu a dispărut în neant de două ori la rând, așa că am renunțat pe moment; ia să vedem, acum am mai mult succes? 😛 – nope, n-am avut!).

    Da, aduce un pic cu „Împăratul Muștelor”, roman care mi-a plăcut, chiar dacă am strâns din dinți citindu-l – nu-mi dau seama însă cât de mult seamănă cele două, de fapt. Nu am citit nimic de Kenzaburō Ōe până acum și aș putea începe cu acest roman – chiar mi-ai trezit interesul!

    PS: S-a întâmplat din nou același lucru, așa că acum testez cu contul de WordPress (până acum l-am folosit pe cel de Google). Very, very weird…

    PPS: A treia încercare, din nou cu Google – nu a mers nici cu WordPress, deja mă enervez!! (și apoi am renunțat)

    • Yaaay, a mers de data aceasta! Ceva s-a întâmplat în acea perioadă, dar nu îmi pot explica ce anume. E cam nasoală faza, și mie mi s-a atras atenția că au fost înghițite unele comentarii de către blogger, dar nu mă așteptam să o pățesc și eu, ba chiar de câteva ori la rând…

      • WTF? Ce naiba are platforma asta?
        Am patit cu blogger-ul fest, am incercat de nenumarate ori sa las comentarii pe bloguri de pe respectiva platforma si nu a mers…. Chiar si la tine am incercat de cateva ori… pana m-am enervat.

        Kenzaburo Oe chiar merita. „J” si „17” in mod special.

        Pana la urma toate-s faine si ok – ti le recomand cu placere – scriitura si inteligenta emotionala deosebita – fine tuse psihologice – un spirit analitic care te prinde.

        Ma bucur ca ti-am atras atentia si chiar imi pare ca nenorocita asta de platforma face atatea greutati.

        E posibil sa-ti ceara adresa de mail si daca nu o introduci sa nu te lase sa postezi… Oare asta e explicatia?

      • Îți dai seama ce mă oftic și eu că nu m-am putut bucura de comentariile tale! Eu m-am enervat așa de tare încât am salvat comentariul de mai sus, hotărâtă fiind să revin până ce voi reuși să îl public! :))
        Credeam că se întâmplă mai mult pe blogger chestia asta, dar uite că am pățit-o și la tine, cu wordpress… Văd că ambele au toane, probabil când se comentează de pe o platformă pe alta – dar nu, nici asta nu pare a fi explicația corectă, pentru că am încercat și cu contul de wordpress și nu a mers. Adresa de mail este introdusă automat…
        Nu știu care poate fi explicația, dar nu e deloc distractiv! E aiurea și pentru cine comentează, dar mai ales pentru destinatar, căci nu mai primește feedback-ul.

        Da, acest Kenzaburo Oe mă atrage acum cel mai mult dintre scriitorii japonezi care s-au tradus la noi, așa că sper să citesc ceva de el cât de curând. De J nu știam, mersi de recomandare. Dar parcă tot romanul de care ai scris mai sus mă atrage cel mai mult…

  2. Pentru gusturile mele, e o carte mult prea „dezgustatoare”, in sensul ca e atat de plina de descrieri olfactive si vizuale scarboase, ca mi s-a intors stomacul pe dos de cateva ori. In plus, chiar nu inteleg si mai mult, m-au deranjat, insertiunile cu tenta sexuala, cred ca nu-si aveau locul in atatea pasaje. inteleg ca e varsta la care baietii isi descopera sexualitatea, dar atatea putzulici sculate (in cele mai aiurea momente) mi se par o umplutura gratuita, fara de care se putea foarte bine.

    Si ce mi-a fost si mai greu sa tolerez a fost cruzimea fata de animale. Nu-mi pot scoate din cap omorarea si arderea cainelui, nici sa ma bati. O fi doar o carte, dar e una destul de puternica. I-am dat 3 stelute, desi disconfortul a fost destul de mare.

    • Nu te contrazic, Kenzaburo Oe practica o literatura care-si merita atributul „dezgustator”.
      Mie nu mi s-a parut nimic in plus pentru ca lumea pe care Oe o reda in cartea sa este violenta si plina de instincte animalice necenzurate.
      Lumea copiilor in care adultii intra agresivi, alaturi de descoperirile pe care acestia le fac cu privire la corpurile lor nu fac altceva decat sa sublinieze cate de nociv poate sa fie amestecul adultilor cruzi in inocenta copilariei.
      Nu este un roman usor de digerat, nici usor de recomandat, atat datorita fortei cu care este scrisa cat, mai ales, datorita scenelor puternice care o fac sa para o adevarata bomba emotionala pentru multi cititori.
      Oe este greu de recomandat. Ca si Sorokin sau Palahniuk, de exemplu. 🙂
      Ma bucur ca te-ai oprit pe la mine si mi-ai impartasit impresiile tale 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s