Tăcere – Shusaku Endo – Când Dumnezeu tace…


Click pe poza ca sa cumperi cartea!

Tăcere de Shusaku Endo
My rating: 5 of 5 stars

 

Tulburător roman despre viața misionarilor creștini în Japonia anilor 1600.

Sebastian Rodrigues, Juan de Santa Marta și Francisco Galupe îl conving pe părintele Valignano să-i lase să plece în căutarea preotului Ferreira, preot care i-a învățat teologie și despre care umblă vorba că s-a lepădat de creștinism. Părintele Ferreira este un nume mare, un idol pentru cei trei datorită minunilor pe care le-a făcut pe pământul japonez, ajutând la construcția de biserici și așezăminte pentru proaspeții creștini. Cei trei pleacă spre Japonia cea înecată în sânge datorită noilor legi extrem de dure cu privire la creștini și misionari, pentru a-l căuta pe Ferreira și a continua misiunea sfântă de misionari. Știu că există riscul de a fi torturați și uciși dar chipul lui Hristos îi călăuzește și poveștile despre Ferreira le dau curaj. Însă, o dată ajunși pe insula cea strașnic rânduită de samurai, credința le va fi pusă la grea încercare și pentru prima dată vor auzi cu adevărat tăcerea lui Dumnezeu.

Shusaku Endo are o forță de expresivitate care te subjugă, te înfioară, te face să tremuri alături de personajele pe care ți le trece prin fața ochilor. Ecce Homo. Ecce Homo. Ecce Homo. Aceștia sunt oamenii pe care eu, Shusaku Endo, ți-i prezint. Judecă-i.

Asta este impresia cu care am parcurs tot romanul. Endo construiește trei personaje, un fel de sfântă treime, scuzați blasfemia, care se completează de-a lungul romanului.

Japonezul creștin laș Kichijiro care trădează constant și revine, de fiecare dată, cerșind iertare și spovedanie.

Sebastian Rodriguez, misionarul înarmat cu credință, bântuit de chipul Mântuitorului și de greutatea misiunii ce-i stă pe umeri, hotărât să se dedice cauzei creștinătății indiferent de împrejurări.

Și părintele Ferreira, cel prins între mit și realitate, cel precum o figură demiurgică pe tot parcursul povestirii, mai puțin atunci când slăbiciunea îi este descoperită și voalul dumnezeiesc se risipește sub ploile torențiale nipone.

Cele trei personaje nu pot exista, nu se pot defini unul fără celălalt. La fel cum povestea unuia nu ar avea niciun sens sau rost fără a celorlalți. Toți sunt legați, se confundă, se întregesc, se implică unul în viața celuilalt fără a-și da seama.

Rodriguez este imaginea lui Hristos, mergând aproape întrutotul pe urmele și pe îndoielile umane ale acestuia, încercând să înțeleagă tăcerea lui Dumnezeu și propriul comportament.

Kichijiro pare a fi acel Sfânt Duh, acea fantomă dumnezeiască care-și lasă amprenta peste tot, care conduce din umbră și intervine în momentele cheie pentru a pune lucrurile pe un anumit făgaș. Deşi adeseori comparat cu Iuda, Kichijiro pare mai mult de atât, pare a-i reprezenta şi pe acei creştini rămaşi fără lideri spirituali care, înspăimântaţi de cruzimea legilor, se simt părăsiţi atât de îndrumătorii sufleteşti cât şi de însuşi Dumnezeu, pendulând între renunţarea la credinţa creştină şi dorinţa de a rămâne în tainele învăţăturii lui Hristos. Kichijiro este un personaj complex în care se regăsesc multe dintre problemele oamenilor supuşi prigonirii anticreştine, adunând totodată şi problemele societăţii nipone de atunci, societate ce pare a fi dornică de a răsturna paradigma, de a schimba religia ca pe un semn că vechea ordine socială şi politică trebuie schimbată.

Ferreira, îndrăznesc să spun, este figura paternă a Dumnezeului creştin. La început pluteşte tăcut deasupra capului celor doi misionari care ajung pe insulele nipone, călăuzindu-i silenţios cu ajutorul unui caracter, construit din poveşti aproape mitice, însă nu reuşeşte nicicum să prindă rădăcini pe solul japonez, un sol care usucă seminţele credinţei plantate de misionari alături de un soi de oameni care-l transformă pe Dumnezeul creştinătăţii într-un zeu cu atribute specifice idolilor lor. Ferreira cel căzut este atât imaginea incapacităţii credinţei creştine de a se impune în Japonia cât şi a diferenţelor culturale dintre cele două continente.

Endo îşi construieşte excelent personajele, dezvoltându-le cu răbdare, întregindu-le pe măsură ce povestea evoluează, aproape fiecare propoziţie aducându-şi aportul spre formarea cât mai complexă şi profundă a caracterelor celor implicaţi în roman.

O scriitură densă, structurată precum un eseu ştiinţific, nici o pagină în plus pentru a se arăta talentul de jucător pe terenul limbajului, totul contribuind la ţeserea unei naraţiuni adânci, care supune atenţiei cititorului anumite aspecte alte condiţiei umane şi ale diferenţelor culturale dintre Orient şi Occident la mijloc de secol XVII.

Un roman care merită şi trebuie citit şi-l recomand cu deosebită plăcere. Nu prevăd nicio dezamăgire.

De ce 5 stele: pentru că, din punctul meu de vedere, este un roman aproape perfect, fără artificii menite a-ţi lua ochii, fără nimic în plus, totul e aşezat perfect în universul scris de Endo, nerămânând semne de întrebare sau puncte de suspensie. Un alt mare atu este faptul că Endo a reuşit să scrie un roman complex şi complet de doar 200 de pagini, pe când alţi autori s-ar fi pierdut în reverii de sute de pagini.

Anunțuri

Un gând despre „Tăcere – Shusaku Endo – Când Dumnezeu tace…

  1. Pingback: Recenzie: O lume se destramă – Chinua Achebe – Dumnezeu ca intrus distrugător de lumi arhaice | Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s