17 – Kenzaburo Oe – băiet fiind, mişcări de dreapta extremiste căutam


Click pe poza si cumpara cartea!

 

17 de Kenzaburo Oe
My rating: 3 of 5 stars

Nu știu de unde am norocul ăsta, dar mă bucur enorm că reușeșc să fiu tot timpul înconjurat de oameni extraordinari care-mi oferă șansa să citesc cărți pe care, altminteri, este posibil să le ratez.

17 de Kenzaburo Oe mi-a fost adusă acasă de Elena la câteva zile după ce am citit pe blogul lui Valeriu Gherghel despre ea. Gând la gând cu bucurie. După cum am mai spus de atâtea ori, mă apropii greu de cărțile subțiri, însă Elena s-a hotărât, se pare, să mă convingă că există romane extraordinare chiar dacă sunt subțirele. Trebuie să-i dau dreptate pentru că, cel puțin până acum, nu a dat greș.

Un puști tocmai ce face șaptesprezece ani. Nu primește niciun cadou, părinții nu-i spun nicio urare, ba chiar are o contră pe teme politice cu soră-sa căreia îi sparge ochelarii și pe care o umple de sânge, totul sub privirile tatălui care nu are nicio reacție, la fel ca și fratele său care este prea ocupat cu macheta unui avion. Adolescența este oricum boală grea, dar dacă mai ești și supus indiferenței totale din partea familiei, atunci categoric o poți lua razna. Ceea ce puștiul nostru și face.

Personajul lui Kenzaburo Oe nu are nume. Se autointitulează Seventeen pentru că asta este vârsta pe care tocmai a împlinit-o. Onanist convins, cu viziune sumbră despre viață, antisocial, cu stima de sine la pământ și cu ceva idei politice extrem de neclare în cap, puștiul își caută un scop și rol în viața care stă să-nceapă.

Nu știu cât de onanist eram eu la vârsta de 17 ani, e posibil să fi fost la fel de dedicat ca și personajul în discuție, dar cert este că eram foarte atras de extrema dreaptă, extremă care la mine în orășel era reprezentată de o gașcă de roackeri ce vroiau să lupte împotriva sistemului neocomunist, împotriva ungurilor și țiganilor (unguri care NU se gaseau la noi în zonă și țigani care ne erau vecini și beam cot la cot fără nicio problemă, uitând de „convingerile politice”). Într-o oarecare măsură înțeleg drama puștiului lui Oe și tragica manipulare căreia îi cade pradă, cu atât mai mult cu cât situația Japoniei din anii 60 era mult mai dramatică decât cea a României din anii 90 în care am trăit eu.

Romanul e în egală măsură un manifest politic , dar și o avertizare lansată societății nipone. Agresivitatea extremei drepte alături de o politică deficitară pentru populație poate să atragă tinerii și să-i transforme în soldați înfocați care să fie în stare să ucidă în numele idealului pe care partidul îl plantează în mințile lor fragede. Este adevărat că Oe a avut multe conflicte cu extrema dreaptă și că în realitate pare a fi un stângist veritabil, iar acest lucru se vede în microromanul 17, însă, dincolo de aceste aspecte, autorul subliniază problemele cu care Japonia se înfruntă după ce s-a găsit de partea învinșilor în al doilea război mondial, probleme pe care nu și le poate nici rezolva, nici depăși la 20 de ani după înfrângere.

Interzicerea glorificării Împăratului și acceptarea faptului că este un simplu om, interzicerea reînarmării și dezvoltării bombei atomice, acceptarea protecției din partea SUA și considerarea Codului Samuraiului drept vetust în opoziție cu un regim politic și economic care pare a fi aservit în totalitate marelui dușman sunt cele două viziuni care împart societatea japoneză și care se luptă pentru atragerea tineretului pentru a-și adjudeca cât de curând puterea. Japonia anilor 1960 este strânsă atent și cu talent în nu mai mult de 170 de pagini și povestită prin ochii unui puștan de 17 ani.

Personajele lui Kenzaburo Oe sunt descrise scurt, tranșant, fără multe detalii, fiecare este pus la locul său și acțiunea se petrece rapid, mai-mai că nu apuci să-ți dai seama că ai ajuns la sfârșitul cărții, însă imaginea și problemele Japoniei, precum și cele două opțiuni ale societății japoneze se formează clar în mintea cititorului.

17 este un bildungsroman transformat într-un haiku. Nu e de mirare că autorul a luat Premiul Nobel pentru Literatură.

De ce 3 stele: pentru că personajul principal se autonumește Seventeen deși ajunge să fie un fiu al Împăratului, un antiamerican convins și un naționalist până-n măduva oaselor, or Seventeen-ul este în ușoară contradicție cu perorațiile antiamericane de dreapta. Sau poate-mi scapă mie ceva. De asemenea, deși este un bildungsroman redus la dimensiunile înțelepte ale unui haiku, parcă aș fi vrut puțin mai mult, un personaj puțin mai dezvoltat, dar aici sunt deja chestiuni de gust, gust care mă împiedică să dau, totuși, mai mult de trei stele acestui roman.

Anunțuri

Un gând despre „17 – Kenzaburo Oe – băiet fiind, mişcări de dreapta extremiste căutam

  1. Pingback: Stârpiți răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii – Kenzaburo Oe | Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s