O viaţă în Gulag sau Cum să închizi 30 de ani de viaţă în 110 pagini


Clik pe poza si ia cartea

 

O viaţă în Gulag by Dmitri Vitkoski
My rating: 4 of 5 stars

Nu este site pe care să intri şi care să nu-ţi spună că Vitkovksi este acel prizonier pe care Soljeniţîn l-ar fi vrut drept corector la Arhipelagul Gulag. Mi se pare extrem de nedrept. Dmitri Vitkosvki este redus la ce putea să fie, la ce ar fi putut face, obligat de soartă să stea în umbra lui Soljeniţîn. O viaţă în Gulag a ratat editarea în 1966 pe când O zi din viaţa lui Ivan Denisovici nu. Sistemul care l-a înşfăcat şi a râs de viaţa acestui luptător nu l-a uitat nici măcar atunci. Nu l-a uitat nici măcar 30 de ani mai târziu şi nu l-a uitat nici măcar în anul 2014 când Vitkovski a ajuns să fie publicat şi să se vorbească despre el tot datorită altcuiva. Lui Vitkovski comunismul i-a nenorocit cu atât talent identitatea încât şi după mai bine de jumătate de secol, lumea se referă la el prin intermediari…

110 pagini. 30 de ani în 110 pagini. Atât are acest volumaş. Atât a avut de spus Dmitri Vitkovk şi despre viaţa sa. Da, poate fi lăudat pentru capacitatea de a condensa o viaţă în atât de puţine pagini. Sau poate că Vitkovski nu a vrut să-şi aducă aminte mai mult. Nu a vrut să se reîntoarcă şi să retrăiască acei ani pentru a-i scrie. Nu are demoni de exorcizat, poliţe de plătit, procese de intentat, bani de făcut din vânzare de carte, lacrimi de stors. Vitkovski are câteva amintiri foarte clare pe care trebuie să le împărtăşeaşcă, nimic mai mult.

Lupta cu birocraţia comunistă. Chinul psihic şi fizic la care a fost supus în timpul interogatoriilor. Şi câteva extraordinare peisaje atât de proaspete în mintea lui Vitkovski încât nu ai cum să nu le savurezi alături de el.

Nu gust pasaje în care este descrisă natura. Mi se pare literatură inutilă. Acesta este şi motivul pentru care nu citesc jurnale de călătorie care mă pot plictisi de moarte cu descrierea cutărui şi cutărui platou muntos sau a nu ştiu cărei plaje aurii. Însă la Vitkvoski este altceva. Viaţa sa, apăsarea moştenirii sistemului comunist, victimele căzute în Gulag, cele două capitole în care-şi descrie atât de apăsat experienţa încât cuvintele sale ţi se imprimă în carne, poate că din cauza acestor motive peisajele lui Vitkvovski mi se par adevărate tablouri vivante. Şi iată un prim motiv pentru care acest volumaş merită 4 stele.

Aş putea să scriu mult despre modul în care Vitkovski vorbeşte despre călăii săi, cum îi zugrăveşte, cu câtă inspiraţie îşi alege metaforele pentru a vorbi despre detenţie, dar nu vreau să o fac pentru că, dragă cititorule, acest Dmitri Vitkovski merită să fie descoperit, trăit şi citit fără a se forţa ridicarea voalului misterios care-l acoperă.

Caută-l şi citeşte-l pentru că Dmitri Vitkovksi este mult mai mult decât corectorul pe care l-ar fi vrut Soljeniţîn. Este mult mai mult decât atât…

De ce 4 stele: pentru că nu e doar un om pomenit de Soljeniţân. E mult mai mult.

Nota Bene: recomand să se sară peste cuvintele înainte care apar la începutul cărţii, trei la număr, pentru a se reveni la ele după citirea paginilor scrise de Vitkovski. Te ajută să vezi altfel lucrurile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s