Maestrul și Margareta – o recenzie cu șchepsis


 

Nu recomand nimănui să citească Ulise și Maestrul și Margareta în același timp. Dacă mai ai și un bebel argint-viu de câteva luni care-ți bagă mâinile în ochi şi te trage de urechi sau de cap când citești și un job care începe să devină din ce în ce mai constant și hotărât în a-ți toca nervii, atunci simți, efectiv, cum sinapsele și circumvoluțiunile se zvârcolesc în țeastă cam așa cum violent se zbate pleoapa aducătoare de vești rele.

Bineînțeles că veștile rele sunt, de obicei, aduse de persoane. Ei bine, la mine nu s-a înființat nicio persoană, ci a venit o pisică neagră precum infinitul care și-a proptit umărul în geam, și-a aprins o țigară, și-a deschis o doză de bere Carlsberg (al naibii mâță cu ce mesaje subliminale umblă) și mustăcind, la propriu, zice:

–          Ce faci? Scrii recenzia la Maestrul și Margareta?

Ah, da, scriam recenzia la cartea amintită de mârtanul care aducea al dracului de mult cu spurcăciunea de motan cu minunea de pisică Azazello. Pregătit, oarecum, de o astfel de întâlnire datorită lui Bulgakov și rupt total de realitate din cauza lui Joyce și datorită unei senzații extrem de ciudate care se cheamă oboseală, am răspuns afirmativ mâței și i-am zis că aș fuma și eu o țigară, dar că fumez doar afară. Dacă vrea să stăm la povești, ne vedem în fața blocului.

Mâța pufni o dată și nici cât ai da un click de maus, iacătă-mă afară cu o țigară și cu o bere Carlsberg (al naibii motan…) în mână.

–          Mă Firescule, de ce vrei să ne supărăm, măi?

–          Nu prea înțeleg ce vrei să spui dragă Az…

–          Hei, hei, hei, de când suntem atât de familiari? Crezi că Woland m-a trimis aici ca să ne împrietenim? Știi foarte bine că sunt aici pentru recenzia ta la Maestrul și Margareta. Uite cum stă treaba: nu vrem să te apuci să perorezi despre cum este această carte o apărare a societății care se dorește să devină atee sub bagheta stalinismului…

–          Stai că…

–          Zât!

–          Ha, ha, ha! Ce răsturn…

–          Zât, măi, n-auzi!?! Deci, intepretarea ta, ce glumă, nu este deloc originală. Este atât de comună încât apare și pe wikipedia. Ceea ce ai văzut tu în carte a văzut oricine și a înțeles tot omul. Ce parabole? Ce apologie creștină? Ce denunț al ateismului rusesc care a cuprins Moscova anilor ʼ20? Ce coexistență a Diavolului și, ptiu, ptiu pușchea pe limbă, Hrisdemort în oameni? Ce-i cu repetițiile astea? Așa se scrie despre o carte care ți-a plăcut? Că ți-a plăcut? Nu spune că nu ți-a plăcut. Pentru un ateu cum te crezi și te dai, ți-a plăcut chiar puțin cam prea mult. Te pomenești că o pui și de-o revelație, ha, ce spui? Sau te pomenești că ești alergic la pisici?

–          De unde până unde…

–          Măi băiatule, nu ți-ai dat încă seama că nu-mi place să fiu întrerupt? Fii atent aici – Maestrul Bulgakov nu a scris această carte pentru că l-a dus pe el mintea cine știe cât. Labele astea pe care le vezi aci de față au scris această carte. Crezi tu că noi chiar stăm cu mâinile în sân când lumea începe să se îndoiască de noi și de puterea noastră? Păi ce suntem noi? Năzăriri care dispar o dată ce-nchizi ochii? Trebuia să ne materializăm în cuvinte pentru că, pentru prima dată în istorie, doi oameni i-au furat spectacolul domnului Woland! Da, da! Pișicherul de Hitler și golanul de Stalin s-au destrupat pentru a jongla cu milioane de suflete așa cum doar messir Woland are voie! Păi da! Cum altfel crezi tu că avem noi putere? De unde, dacă nu din frica de pedeapsă, din frica de inexplicabil și cruzime și răutate fără limite pe care o simt și o trăiesc oamenii? Cum crezi că ar mai fi viața asta fără noi?

–          Păi, stai puțin că acest volum nici nu se știe când a fost publicat, deci cine v-a citit?

–          Cine v-a citit, cartof-pantof. Asta este strict treaba noastră, da? Hai că berea îmi e pe gata și mai am de făcut câteva vizite. Fii atent ce vreau de la tine! Pe acest petic de hârtie sunt scrise câteva cuvinte. Pe astea vrem să le scrii. Ai înțeles?

–          Și mie ce-mi iese?

–          Pardon, nu pui problema corect: nu-ți iese capul de pe umeri, dacă înțelegi ce vreau să zic.

–          Gulp! În regulă. Pot măcar să scriu dialogul ăsta pe care l-am avut?

–          Da, de ce nu? E plină lumea de nebuni așa că unul în plus sau în minus care delirează pe internet nu mai contează.

–          Mulțumesc… cred…

–          Bine, hai, la treabă. Sper să nu ne mai vedem degrabă.

Mâța se uită verzui la mine și se aruncă deodată în văzduh și dispăru. Pe bilețel scria:

Maestrul și Margareta nu este nici o parabolă, nici o anecdotă și nici un roman de dragoste. Este aventura diavolului pe pământ rusesc pentru că acolo a luat pentru prima dată omul chipul său. Dracii din oameni. Mai apoi un alt om s-a crezut zeu și a luat chipul nostru în Germania. Atâta timp cât binele și răul vor cădea în cârca unor ființe pe care unii ignoranți le consideră imaginare, erori metafizice precum Hitler și Stalin nu se vor mai întâmpla.

Am intrat în casă și am scris dialogul pe care l-am avut cu Azazello și bilețelul pe care mi l-a lăsat.

M-am întins în pat și m-am uitat înspre raftul unde zăbovea cartea. Privirea îmi tremură când volumul începu să se miște și să arunce o lumină ascuțită însoțită de o voce pițigăiată:

Răsfoiți-vă, răsfoiți-vă, iubiți-vă, iertați-vă, amintiți-vă, amintiți-vă!

Început să se foiască până ieși din rând, își deschise larg coperțile și, fâlfâind haotic, se pierdu în razele lunii pline.

Anunțuri

4 gânduri despre „Maestrul și Margareta – o recenzie cu șchepsis

      • Este Behemoth, bineinteles. Doar ca l-am ales pe Azazello si l-am imbracat in motan pentru ca Azazello e mesagerul lui Wolland si individul care se ocupa cu treburile murdare ale trupei.

        Mi-am luat libertatea de a-i contopi pe cei doi pentru a-mi potrivi povestea cat mai bine si pentru a pastra cat mai mult din spiritul gastii diavolicesti.

        Comportamentul lui Azazello in corpul lui Behemoth, purtand vorba lui Wolland catre cititor. 🙂

  1. Pingback: ,,Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov | Pasiunile mele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s