Mossad: Istoria sangeroasa a spionajului israelian


Mossad: Istoria sangeroasa a spionajului israelian
Mossad: Istoria sangeroasa a spionajului israelian by Michael Bar-Zohar
My rating: 3 of 5 stars

Ce să zic, o cărţulie interesantă, antrenantă, care te ţine în priză.
Autorii trec în revistă unele dintre cele mai îndrăzneţe acţiuni de spionaj care au presupus răpiri, asasinate, bombardarea centralelor nucleare din ţările arabe, furturi de documente etc.
Nu sunt foarte multe de spus despre acest volum pentru că nu am ce să critic. Având în vedere că nu am foarte multe cunoştinţe despre acţiunile Mossad şi despre adevăratele repercusiuni în viaţa politică mondială, trebuie să iau de bun tot ce scriu Michael Bar-Zohar şi Nissim Mohal.
Volumul este scris ca să prindă la public, fiecare acţiune fiind construită şi redată astfel încât ai impresia că citeşti scurte povestiri de spionaj. Ritmul este alert, detaliile legate de pregătirea misiunilor şi desfăşurarea acestora sunt minuţioase, rolul operaţiunilor şi motivul declanşării precum şi rezultatele şi percepţia acestora la nivel mondial sunt puse conştiincios pe hârtie.
Sunt sigur că sunt foarte multe informaţii care au fost trecute cu vederea mai ales că tonul cărţii este unul extrem de laudativ la adresa spionilor evrei. Toţi sunt frumoşi, şarmanţi, deştepţi foc, curajoşi, destoinici, ce să mai, adevăraţi Ubermenschen. Tonul tip propagandă precum şi redactarea în stil de film de Hollywood recomandă acest volum pentru a fi un megabestseller ceea ce mă face să cred că autorii au ţintit de la bun început, probabil cu acordul Mossad, o marketare a serviciului secret israelian pentru a-l face cât mai plăcut publicului. Având în vedere că cei doi scriitori tot amintesc că au avut discuţii personale cu diferite personaje extrem de importante din sistem, îmi lasă impresia că scrierea acestui volum a fost atent urmărită şi chiar influenţată.
Deşi autorii mai scriu şi despre insuccesele spionilor evrei, aceste insuccese sunt foarte repede trecute cu vederea şi nu se insistă foarte mult asupra lor. Nu prea am înţeles de ce s-a dorit atât să se justifice fiecare operaţiune a Mossad-ului. Justificările tardive, şi evreii ştiu asta cel mai bine, nu prea-şi mai au rostul. Or, asta mă face să cred că unele dintre acţiunile Mossad nu au fost tocmai corecte politic sau juste.
Mi-a plăcut în mod special filmul capturării lui Eichmann, operaţiune care este oricum perla coroanei pentru serviciul secret israelian, pentru că am avut, în sfârşit o perspectivă cât se poate de detaliată asupra modului în care acesta a fost prins şi scos din Argentina şi adus în Israel.
Pot să recomand această carte ca şi lectură de vacanţă sau de weekend oricui este pasionat de poveşti cu spioni şi ca pe o carte de divertisment facil politico-economico-milităros.

Poţi să cumperi cartea de pe cartepedia.ro

Daca eşti din Timişoara şi vrei să-ţi cumperi această carte, lasă un comentariu şi primeşti un voucher în valoare de 25 de lei şi transport gratuit la o comandă de pe cartepedia.ro

Voucher-ul se ridică de la librăria Cartea de nisip.

View all my reviews

Anunțuri

Un gând despre „Mossad: Istoria sangeroasa a spionajului israelian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s