Prea multa fericire – Alice Munro


Prea multa fericire
Prea multa fericire by Alice Munro
My rating: 5 of 5 stars

În primul rând: nu citiți coperta patru! Efectiv spune ce se întâmplă în câteva povestiri! Nu știu de ce un editor ar lua o astfel de decizie stupidă și idioată mai ales că-și poate atrage nervii cititorilor…

După ce am avut parte de abonimabila scriitură din Hoțul de cărți, povestirile lui Alice Munro au venit precum o binecuvântare. Problema este că, după ce citești porcării, orice carte bine scrisă te face să crezi că ai dat peste o capodoperă, orice propoziție bine construită, logică și, doar decentă te pot extazia mai mult decât ar face-o în mod obișnuit. Motivul pentru care am ezitat atât să scriu despre al doilea volum citit de povestiri al autoarei a fost tocmai această impresie că, de fapt, sunt doar prea fericit că citesc o carte scrisă bine. Din fericire, Alice Munro chiar scrie bine și frica mea că sunt doar un șoricel prins în capcana unor cuvinte bine alese a fost nefondată.
Trebuie să recunosc că nu sunt un mare fan al prozei scurte, cu mici excepții. Motivul pentru care mă feresc de acest gen de literatură este că foarte multe povestiri nu sunt suficient de bine dezvoltate și construite. Nu o dată am găsit personaje insuficient redate, evenimente forțate și grăbite pentru ca povestirea să se termine o dată, acțiune mult prea rapidă sau insuficient dozată. Este foarte greu să scrii proză scurtă de calitate care să te țină în priză precum un roman. Îmi aduc aminte cum devoram povestirile lui Poe sau ale lui Stephen King sau nuvelele lui Rebreanu și Caragiale, de la acești autori în special, trăgându-mi și primele perspective și idei critice când a venit vreodată vorba de a citi proză scurtă.
Alice Munro are, însă, o forță înspăimântătoare când vine vorba de a scrie secvențe literare scurte. Dozajul este perfect. Personajele sunt foarte bine construite, profilele psihologice sunt șlefuite cu grijă deși sunt schițate în câteva fraze și definitivate în acțiuni care se desfășoară pe câteva pagini.
Povestirile Alicei Munro sunt precum pastilele de Nurofen împotriva răcelii și a gripei: îți dau o stare de comfort în mizeria în care te scaldă boala.
Așa cum v-am obișnuit, nu prea dau detalii despre ce se întâmplă în cărțile pe care le citesc, ci prefer să vorbesc despre scriitura autorului pentru că eu așa mă las convins, de cele mai multe ori, să citesc o carte.
Povestirile din acest volum au mai mult schepsis decât cele din Dragă Viață. Dacă cele din volumul de mai sus erau dedicate unor evenimente și oameni simpli care trec prin situații normale pe care le întâlnim în viața de zi cu zi, povestirile din Prea multă fericire sunt mai întunecate. Personajele sunt mai sumbre. Întâmplările mai terifiante. Munro ne arată partea întunecată a vieții de data aceasta. Repet, dacă vrei să știi despre ce-i vorba în acest volumaș, citește coperta patru și ai să ai o expunere foarte detaliată a genului de povestiri pe care le vei regăsi. Ah, da, și vreo patru spoilere mai crunte decât cele pe care le poți găsi la filme pe IMDB.
Munro scrie tăios. Deși ar putea să-și împopoțeneze frazele cu metafore și tot felul de construcții care mai de care mai fanteziste, ea preferă să fie precisă, concisă, directă și incisivă. Magia scriiturii constă în dăltuirea cu o finețe și inteligență artistică extraordinară a personajelor pe care ți le pune în față astfel încât, la un moment dat, poți să ai impresia că, de fapt, te plimbi într-un mare muzeu al figurilor de piatră care-și cinstesc viața odihnindu-se pe pânze puternic și expresiv pictate cu evenimentele care le-au oferit nemurirea. Da, am spus figuri de piatră, statuete, pentru că eu chiar cred că personajele Alicei Munro sunt nemuritoare și vor dăinui multe secole în sufletele cititorilor la fel ca și născătoarea lor.

Prea multă fericire se spune că sunt printre ultimele vorbe ale matematicienei Sofia Kovaleski. Prea multă fericire o să simți când te vei preumbla prin paginile acestei cărți.
Nu este niciodată prea multă fericire mai ales atunci când fericirea se poate contoriza în doar 300 de pagini. Din fericire, fericirea se poate relua pentru că va fi mereu la îndemână în bibliotecă.

View all my reviews

Anunțuri

Un gând despre „Prea multa fericire – Alice Munro

  1. Pingback: Prin blogosfera literara (21 – 27 aprilie 2014) | Recenzii filme si carti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s