La Grande Belleza – un mare mister cinematografic


 

Am văzut filmul aseară târziu împreună cu Elena. De mult vroiam să-l vedem și ne-am bucurat că am reușit, în sfârșit, să găsim ceva timp ca să-l vizionăm în liniște.

Sentimentele cu care am rămas după ce l-am văzut sunt amestecate. Nu știu, sincer, să vă spun ce am înțeles din acest lung metraj…

O critică a societății și culturii italiene din vestita Romă? Povestea unui bătrân care se confruntă cu iminenta moarte și care-și revizitează amintirile pentru a-și justifica deciziile luate în viață și existența sa la 65 de ani?

Habar nu am… Nimic nu-mi este clar.

Din punct de vedere cinematografic, filmul este o capodoperă. Din punct de vedere al dialogurilor, al textului, filmul este o capodoperă.

Însă este mult prea ermetic pentru un cinefil și un om cu o cultură precum a mea. Adeseori m-am simțit depășit de imaginile, metaforele și parabolele vizuale pe care Paolo Sorrentino le-a cadrat atât de estetic de-a lungul peliculei.

Umorul este fin, inteligent, te face să râzi cu poftă, indiferent că este o replică sau un comic de situație. Secvența de la început cu acel japonez/chinez care face o poză panoramică Romei după care moare, este genială și dă tonul întregului film. Sarcasmul și ironia inteligentă este la ea acasă și-și face de cap într-un mare stil în pelicula lui Sorrentino.

Am avut impresia de-a lungul vizionării că am reușit să prind înțelesul povestirii lui Sorrentino însă de fiecare dată acesta mi-a dat peste nas. Într-un final am ajuns la concluzia că acest film este, de fapt, un conglomerat de parabole care vrea să fie o critică socială și culturală la adresa Italiei contemporane precum și o autopsie crudă, ușor cinică, a crizei prin care trec bătrânii aflați în pragul pensionării.

Jep Gambardella (personajul principal) este un bătrân scriitor, mucalit din cale afară, ironic și sarcastic până-n măduva oaselor, cu mulți prieteni de conjunctură (oameni care se simt la fel de ratați și pierduți ca și el) și cu un chef nebun de petreceri (chef care este, de fapt, o reminiscență a vechii vieți, nemaigăsind satisfacții în aceste ieșiri sociale). Senzația mea este că Jep Gambardella a fost îmbarcat de Sorrentino într-o călătorie în căutarea timpului pierdut în cel mai proustian sens al cuvântului. Evenimentele care au marcat viața lui Jep și l-au făcut să fie ce este acum se întorc pentru a-l bântui, dar nu pentru a-l împinge înspre deziluzie și abandon, ci pentru a-l face și convinge că trebuie să creeze, că artistul din el încă nu a îmbătrânit și mai are multe de spus. Marea frumusețe pe care Jep o caută este tocmai viața sa. Amintirile sale. Ceea ce este el acum. Însă Jep este marcat de toate evenimentele prin care a trecut de-a lungul timpului și are nevoie, cu disperare pentru a putea merge mai departe, de mântuire. De orice fel de mântuire. Are nevoie de o confirmare superioară și exterioară că tot ce a făcut a făcut bine și că trebuie să se împace cu tot trecutul său. Fă pace cu trecutul pentru a putea clădi viitorul!

Din punct de vedere cinematografic, după cum am mai spus, acest film este o capodoperă. Sorrentino mi-a adus aminte de Bunuel (pe care nu o dată nu am reușit să-l pătrund), Kubrick și Tarkovski, iar Elena a făcut o observație foarte interesantă cu care sunt perfect de acord: în unele momente seamănă cu Kusturica – același dans ludic, aceeași fericire și vivacitate reușește să transmită și Sorrentino uneori; dansul și personajele grotești – mână-n mână, experiența extravagantă a vieților boeme.

Imaginile sunt puternice și-ți rămân întipărite pe retină mult timp. Cadrele au forță, o forță naturală care vine din capacitatea extraordinară de sintetizare a detaliilor pe care regizorul o are. Metaforele în imagini ale lui Sorrentino par poezie curată. Ideal ar fi ca o dată cu filmul să apară și un ajutător/dicționar care să-ți explice fiecare parabolă ce vrea să fie ca să rămâi cu buza umflată și să te poți bucura în totalitate de acest fermecător poem pelicular.

Nota 9 – un film superb, puțin prea ermetic și cu prea multe parabole ca să-mi lase loc de a-l recomanda mai departe. Nu recomand niciodată filme pe care nu le înțeleg în totalitate pentru că nu am cultura generală și cinematografică necesară ca să pot explica tot ceea ce acest film vrea să spună. Un film frumos, inteligent, extraordinar care se poate gusta doar pe cont propriu și digera în totalitate doar cu ajutor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s