Review: Blestemati


Blestemati
Blestemati by Chuck Palahniuk
My rating: 3 of 5 stars

Bineînțeles că au am început cu al doilea volum din trilogia Blestemați a lui Chuck Palahniuk, adică Apocalipsa, în loc să citesc mai întâi Blestemați. Nu mai știu care a fost concursul de împrejurări, dar nu mai contează, cert este că mi-a intrat Blestemați pe mână și am devorat-o.
Din start, trebuie să spun, că Palahniuk nu este deloc ușor de digerat și că cititorul trebuie să fie foarte atent când pune mâna pe o carte de-a sa pentru că arde. Ce să mai, limbajul și scriitura lui îți pot pătrunde în piele precum plasticul topit – te pătrund până la os, chinuindu-ți mintea cu imagini care te vor bântui toată viața.
Blestemați este prima carte care o prezintă pe Madison Spencer. Madison Spencer care are doar 13 ani, a murit, susține ea, de la o supradoză de marijuana și a ajuns în Iad, tot datorită aceluiași lucru. Cel puțin așa spune ea. Având în vedere că majoritatea blestemaților pe care îi cunoaște în anticamera Infernului susțin că au ajuns aici ori pentru că au fost prinși în ofsaid, ori pentru că au trecut pe roșu la semafor, Madison Spencer chiar are de ce să fie convinsă că aici trebuia să ajungă. Iadul, până la urmă, se pare că-i priește de minune puștoaicei de 13 ani care își face job-ul de ademenire a viilor în Iad cu un succes nebun. Dar se pare că Satan are alte planuri cu ea…
Chuck Palahniuk în trilogia Blestemați încearcă să-și împingă imaginația către extreme. Scriitura este extrem de agresivă în aceste două prime romane, o violență și fortă a imaginilor care îmi aduc aminte de Bântuiții, unul dintre cele mai întunecate romane ale sale, însă sunt însoțite de un umor nebun care dă, într-un final, o notă de vodevil. Imaginile pe care Palahniuk le construiește, Iadul la care este prim arhitect, sunt extrem de vii și chinuitoare. Fără să se piardă în detalii inutile, rămânând un minimalist par excellence, autorul Fight Club-ului te năucește cu descrieri scurte și extrem de incisive. Ce să mai, o călătorie în Iad pe umerii lui Palahniuk nu are cum să fie altfel decât îngrozitoare.
Pentru mine, această trilogie, este Gil Blas-ul sau Candide-le lui Chuck Palahniuk – un denunț inteligent, mascat de imagini violente și un umor incisiv și neiertător, al superficialității și a decadenței de care suferă lumea la început de secol XXI.

View all my reviews

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s