De ce vrea Putin Crimeea? Un exercițiu de imaginație


images

Pe măsură ce știrile referitoare la invadarea armată a Crimeei de către ruși încep să curgă din ce în ce mai năvalnic, un gând foarte întunecat și din ce în ce mai înspăimântător se conturează în minte mea: Putin vrea război.

De ce spun asta? Pentru că, dacă e să nu uităm în istoria secolului XX, ceea ce se întâmplă seamănă extrem de mult cu stilul lui Hitler și al lui Stalin de a-și expune pornirile expansioniste. Invadarea Peninsulei Crimeea îmi aduce aminte de atacul sovietic asupra Finlandei sau de Anschuluss-ul de sub bagheta lui Hitler.  Coincidenţele nu se opresc aici. Ca şi Germania în anii `30, Rusia tocmai ce a organizat o Olimpiadă de iarnă, după care a purces la invazie. Armata rusă a folosit acelaşi motiv  pe care l-au folosit naziştii pentru a invada Cehoslovacia şi anume apararea cetăţenilor proprii de asupritorii ţării atacate. Exact la fel ca în anii `30 Europa nu reacţionează imediat şi nu îl admonestează decât verbal pe Putin neoferindu-i credit şi neconsiderându-l expansionist sau imperialist. Aceeaşi greşeală a făcut-o şi Chamberlain cu Hitler. Să fie doar simple coincidenţe, sau oare istoria chiar se repetă? Rusia îşi etalează de câteva săptămâni arsenalul militar aratându-şi muşchii şi noile achiziţii lumii întregi, însă nu în semn de sfidare, ci ca un semnal de alarmă care vrea să prezinte colosul ex-sovietic drept o putere armată cu care nu vrei să te pui. Nu mai devreme de săptămâna trecută s-a luat decizia ca armata rusă să îşi mărească efectivele.  Faptul că Putin a fost extrem de tăcut în timpul revoluţiei din Maidan sporeşte, cel puţin din punctul meu de vedere, pericolul unei eventuale invazii la o scară mai largă. Putin tace şi face. Şi-a pregătit terenul cu foarte multă viclenie lăsând oameni nevinovaţi să moară sub gloanţele lui Ianukovici  pentru a invada Crimeea şi, cred eu, în curând, Ucraina.

Trebuie să fii foarte naiv să crezi că Putin vrea înapoi Crimeea doar pentru populaţia rusă care este acolo. Trebuie să fii la fel de naiv sa crezi că Viktor Ianukovici l-a convins pe Putin să invadeze Crimeea şi să sperie actuala putere de la Kiev pregătindu-i astfel drumul înapoi către preşedenţie. Importanţa strategică a peninsulei Crimeea şi a statului ucrainean pentru Rusia este evidentă.

Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să-l considerăm pe Putin un paranoic cu tendinţe imperialiste care vede în Uniunea Europeană şi in ţările democrate un pericol iminent la adresa poporului pe care îl conduce şi a identităţii naţiunii sale! Haideţi să ne imaginăm că Putin încă mai crede în Revoluţia bolşevică, e ferm convins că, de fapt, comunismul nu a murit, ci că doar a fost aplicat greşit. Ţările care au făcut parte din blocul comunist au arătat că au probleme în a îmbrăţişa democraţia propusă de capitalismul occidental, chinuindu-se în ani grei de tranziţie care nu se mai termină. Să ne imaginăm că Putin este un lider luminat, un geniu conducător şi că ştie că UE, de fapt, a demonstrat în ultimii 10 ani că nu poate gestiona Europa de Est mai bine decât a făcut-o, în trecut, URSS-ul. Criza mondială afectează puternic ţările din Europa Centrală şi de Est, şomajul nu scade şi sărăcia ii face pe oameni să iasă în stradă şi să se revolte la adresa conducătorilor. Ce alt moment mai propice pentru un astfel de conducător poate exista pentru a încerca să-şi impună, din nou, supremaţia pe teritoriile pierdute în `89. Or, dacă eşti un astfel de lider, cu astfel de viziuni, in nici un caz nu îţi permiţi să pierzi în faţa marelui duşman vechi occidental un teritoriu strategic atât de important precum Ucraina. Dar să spunem că acesta este doar un exerciţiu de iamginaţie si că Putin nu este deloc aşa. Însă invadarea Crimeei şi, în mod automat, încălcarea graniţelor statului ucrainean, nu sunt altceva decât o declaratie evidentă de război. Or, având în vedere ultima perioadă de încordare a muşchilor şi de lipsă a unei acţiuni hotărâte şi decisive din partea forţelor occidentale, Putin nu joacă deloc la bluf.

Angela Merkel i-a spus lui Obama că Putin este rupt de realitate. Tot aşa s-a crezut şi despre Hitler în anii `30. Putin nu este nici rupt de realitate şi nici naiv. Putin are un plan foarte bine pus la punct care a putut fi declanşat datorită revoluţiei de la Kiev. Revoluţia din Piaţa Maidan este asasinatul lui Franz Ferdinand pentru poporul rus. Din păcate puterile occidentale se comportă, din nou, cu mănuşi şi mult prea înţelegător faţă de argumentele pe care Putin le prezintă: ”’sub influenţa ţărilor vestice există acte de teroare şi violenţă în Ucraina. Oamenii sunt persecutaţi din motive politice şi de limbă maternă, aşa că îi cer preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, să folosească forţele militare ale Federaţiei Ruse pentru a restabili pacea şi ordinea, stabilitatea şi pentru a apăra poporul Ucrainei’ – asta declară Vitaly Churkin într-o întâlnire ONU. O senzaţie stranie de deja-vu, marca Munchen, îmi răsare în minte.

Politologi, analişti, jurnalişti şi politicieni se întrec în remarci care par rupte de realitatea imediată: eventualitatea unui Război Rece nu există pentru că nu se mai pune problema impunerii unei ideologii sau a influenţei acesteia în anumite ţări – capitalismul a învins comunismul de mai bine de 2 decenii, lucru evident pentru întreg mapamondul; invazia Ucrainei nu are cum să fie comparabilă cu invazia Pragăi din 1968 pentru simplul motiv că, atunci, Cehoslovacia era lipsita de apărare în faţa monstrului sovietic şi pentru că nu mai suntem în anii în care se cerea sânge pentru înfăptuiri de glorioase revoluţii, sânge vărsat care era trecut cu vederea de o lume care se refăcea după un crunt război mondial – Ucraina ar trebui să aibe un aliat puternic în forţele occidentale, mai ales că este o invazie pe timp de pace care încalcă legile dreptului internaţional şi a indepenţei unui stat.

De ce vrea Putin Crimeea? Pentru că are nevoie de un punct strategic care, în cazul unui eventual atac asupra Europei sau Asiei Mici să îi permită atât lansarea de rachete cât şi transportarea de trupe terestre. Putin vrea Crimeea pentru că nu trebuie să piardă Ucraina. Putin vrea Crimeea pentru că fuga ruşinoasă a lui Ianukolvici din Kiev este o pată nu doar pe obrazul acestuia, ci şi pe obrazului său şi al politicii prestate de Rusia în ultimul deceniu. În cel mai optimist scenariu Putin ar vrea Crimeea doar ca să îşi lingă rănile, să îşi aline duerea şi să spele ruşinea cauzată de fuga plină de lașitate a unui reprezentat indirect a politicii ruse.

Oricare ar fi adevăratele motive ale lui Putin de a decide atacul militar asupra peninsulei, Europa și America nu trebuie să stea cu mâinile în sân și nici să se roage prea mult de Putin să vină la masa tratativelor pentru că acesta nu are voie să aibă timp de gândire pentru următoarea mișcare. Deși o blocadă economică nu cred că ar afecta foarte tare Rusia anului 2014, cel puțin pe un termen scurt, ea ar trebui instituită de urgență tocmai pentru a-i arăta că Occidentul nu se joacă. Conflictul armat ar trebui amânat pe cât posibil, însă lipsa de hotărâre și tărăgănarea deciziilor ferme și punitive nu fac altceva decât să-l încurajeze sau chiar să-i dea idei noi unui individ care nu a ezitat să provoace un conflict militar cu posibile repercusiuni, cel puțin, la nivel continental. Un război a început deja şi aşa trebuie să gândească şi marile puteri. Dacă un atac asupra a două clădiri de pe pământ american a fost considerat suficient de rezonabil ca să se pornească un război lung de mai bine de 10 ani, atunci această invazie militară este o declaraţie deschisă, fermă şi fără drept de apel la un război pe continentul european. Eu unul nu ştiu momentan decât un lucru: nu vreau sub nicio formă ca Armata Roşie şi ai lui Putin concetăţeni să calce, din nou, pe pământ românesc.  Oricât de puţin probabil părea această posibilitate acum nu foarte mult timp, acum există.

Putin a făcut primul pas care îl prezintă drept un pericol pentru pacea mondială. Mingea este acum în grădina Uniunii Europene și a NATO care ezită, la fel ca și în regretații ani 30, din motive de birocrație și incapacitate de a citi și înțelege mintea și jocul adversarului. Politica ”pace a vremurilor noastre” cu orice preț  s-a plătit scump acum aproape o sută de ani și a cauzat o conflagrație mondială în care zeci de milioane de oameni nevinovați au murit. Poate că ar fi cazul ca Europa si Marile Puteri să învețe din greșeli și să nu mai creadă în discursul pacifist al unui invadator.

Hitler a ştiut că puterile occidentală erau indecise şi slabe. Ştia că poate să joace cartea bluff-ului şi să câştige. Ştia că măsurile punitive luate la adresa Germaniei nu-l va împiedica să pătrundă în câteva luni în Europa de Est pentru a face rost de materia prima necesară susţinerii industriei de război. Pentru că Marile Puteri au ezitat atunci, întreg mapamondul a plătit cu vârf şi îndesat. Sper că în secolul XXI astfel de scamatorii puerile precum cele pe care le face Putin acum, nu mai au efect.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s