Filme de Oscar – Cel mai bun film – The Wolf of Wall Street


Sunt fan Martin Scorsese. Sunt fan Lenoardo DiCaprio. Îmi este simpatic și Jonah Hill.

Dar filmul ăsta este o porcărie atât de hidoasă, puturoasă, scârboasă și patetică datorită imoralității și modului de a fi al personajelor încât oricât de mult respect am pentru munca celor trei, nu am cum să spun un lucru bun despre acest film.

Povestea lui Jordan Belfort, un individ în genul lui Hitler, care, de la un neica nimeni, a ajuns un bogătan cu suficientă putere și influență încât să facă tot ce-I  trece prin cap, permițându-și, printre altele, să atragă zeci de suflete în viața degenerată pe care o propovăduiește cu ajutorul averii sale. Este un adevărat imn al decadenței, imn fără de care poți să trăiești dacă nu-l asculți sau vezi.

Nu pot să înțeleg de ce Scorsese s-a oprit asupra vieții acestui individ și ce l-a fascinat atât de tare încât să facă un film după el. Belfort este un om atât de gol precum o sticlă de bere la un meci de fotbal. Superficialitatea de tip personaj de vodevil de secol XV este atât de scârboasă încât tot filmul îți vine să vomiți. Filmul este un continuu carnaval de prost gust. Stilul genial de a regiza al lui Scorsese nu salvează nicicum haosul din viața lui Belfort pe care s-a hotărât să-l redea pe marele ecran.

Concluzia mea după ce am văzut acest film a fost că Scorsese s-a ramolit. Alt răspuns nu există pentru a justifica de ce tatăl esteticii violenței și părintele personajelor excentrice până la basm să aleagă drept subiect un individ care nu numai că nu a depășit din punct de vedere al maturității clasa a IV-a, dar e de o stupiditate în acțiuni ceva de speriat.

Am încercat să salvez acest film, jur că am făcut-o și am încercat să trag paralele între Belfort și Howard Hughes și să înțeleg fascinația lui Scorsese pentru acest tip de personaje DAR BELFORT NU SE APROPIE DE NICIUN PERSONAJ PE CARE SCORSESE SĂ-L FI PREZENTAT PÂNĂ ACUM!!!

Nota 3 – pentru căt tot atâtea sunt orele pe care le-am pierdut în preajma de ”cacodopere”. Cei care dau pe imdb.com note de 10 și trâmbițează că este o adevărată tragedie americană probabil că au bani la bursă pe numele filmului sau a cuiva din șleahta care a făcut acest film sau a jucat la pariuri pentru că acest film este o nulitate din orice punct de vedere cinematografic vrei să-l iei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s