5 filme de văzut în weekend (sau nu) – SF + thriller


Oblivion – Uită, dacă poți

Am început să văd și eu filme care, cică merită văzute în 2013 și am început cu sf-urile, mai ales că tocmai ce am avut aventura vieții mele recent. 🙂

Deci, țac-pac, am ales Oblivion. Nota este mare, este Tom Cruise, prezentări interesante etc. L-am văzut și am rămas surprins. Băi, WTF!?!?! Ce-i cu povestea asta? Ce-i cu finalul ăsta? Ce-i cu filmul ăsta care vrea să spună și să facă o grămadă de chestii interesante și să aibe mega suspans, dar dă un chix exemplar.

Hai să vă explic încercând, pe cât posibil, să nu divulg foarte mult din povestea filmului. Tom Cruise este un inginer care se ocupă de reparația dronelor care păzesc diferite sectoare de pe Pământul ruinat de căutătorii violenți și sălbatici. Cum, necum, inginerul nostru, Jack, are tot felul de amintiri de dinainte de distrugere, amintiri care-l fac să nu fie foarte cuminte si regulamentar când pleacă în misiuni. Colega sa de echipă, Julia, îl admonestează de fiecare dată, însă îl susține, oarecum, în ieșirile sale.

Booon! Omul nostru iese, își face o căsuță care să-l ajute să retrăiască viața uitată de dinainte de răzbel până când dă de femeia care îi tot apare în amintiri și totul o ia razna.

Ce să zic, previzibil tată… de la un capăt la celălalt, filmul este previbil… Nu trebuie să fii un geniu ca să te prinzi de evoluția filmului. Plus că dialogurile sunt slabe, felul în care sunt prezentate și construite personajele lasă de dorit, acțiunea este tărăganată ca să se îtnindă filmul pe 2 ore, lumea pe are o prezintă este extrem de artificial și superficial concepută, tot filmul este făcut de parcă intelectul celor care le este adresată pelicula este extrem de limitat.

N.B. – cum mama naibii se face că toți au exact aceleași amintiri și că pot să reia fazele de acolo de unde un alt inginer le lasă!?! Chiar atât de prost pare publicul din 2013?

Concluzie: film slab, nota de 7,1 excesiv de mare, plictisitor, previzibil, superficial. Dacă-ți place foarte mult Tom Cruise sau Morgan Freeman sau ești un fan SCI-FI așa cum sunt eu, atunci poți să te uiți, însă doar dacă-ți dorești foarte mult și ai mult timp liber.

Nota mea: 5 cu indulgență.

 

After Earth – Cum să te plictisești cu Will Smith

 

Cică filmul ăsta e SF. Mda. Este. Pentru că plictiseala pe care ți-o poate oferi este de domeniul fantasticului și este necesară foarte multă știință…

Sincer, nici nu am răbdare să scriu foarte multe despre acest film, atât de înfiorător de prost este. Acțiunea este jalnică, povestea ultra patetică și clișeistică, actorii înfiorător de slabi, regia monotonă și dialogurile la limita suportabilității.

Măcar Oblivion a avut parte de o regie decentă și o implicare afectivă a regizorului în acest proiect, After Earth a fost tratat de parcă a fost copilul nedorit al unei echipe de oameni plictisiți din cadrul industriei.

N.B. – faza cu călătoria inițiatică la vulcan, marca Frodo din Lord of the Rings, a lui Kitai este atât de penibilă încât nu cred că a putut păcăli pe careva.

Concluzie: suficient de slab și stupid încât să merite nota 1 (unu)!

 

Star Trek Into Darkness – Din întuneric vine salvarea!

În sfârșit un film decent pe scena SF și primul film ok și memorabil pe care-l văd în 2013!

J.J. Abrams știe carte, este clar, iar echipa de scenariști este recunoscută drept una care știe meserie (Now you see me, Transformers, episoade din Fringe etc.).

Odiseea lui Kirk continuă, de data aceasta el fiind numit căpitan pe USS Enterprise și este pus în situația de a-l înfrunta pe supra-omul Khan alături de prietenul său Spock.

Filmul curge frumos, te prinde, scenele de acțiune sunt făcute ca lumea, J.J. Abrams pune în valoare decorul futuristic și profită de el ca să te facă să-ți aduci aminte de ce îți plăcea Star Trek. Dialogurile sunt savuroase, replicile și contrele dintre Spock și Kirk sunt extrem de faine, clișeele își găsesc locul și nu deranjează parcă atât de tare, personajele sunt foarte bine construite și ajungi să te atașezi de ele, deși sunt reinventate și restaurate pentru secolul XXI.

Oh, oh, să nu care cumva să-l uit pe Scotty! Personaj secundar care mie îmi era, în varianta originală a serialului, interesant și nu prea, dar acum mi-a plăcut la nebunie de el. Ca să nu mai spun că Simon Pegg îl joacă bestial!

Recomand Star Trek Into Darkness cu toată încrederea și plăcerea, mai ales că l-am văzut după două stupidități de filme. Se pare că franciza a fost reinventată și reînviată cu succes de J.J. Abrams și de echipa formată din Roberto Orci, Alex Kurtzman și Damon Lindelof.

N.B. – când Enterprise este atacată și o parte din navă spartă, mai mulți membri ai echipajului sunt aruncați în spațiu. Nu știu de ce am impresia că acei oameni or ar fi trebuit să se dezintegreze instant datorită vitezei cu care nava circulă, ori că,  măcar, ar îngheța. Un membru, cel puțin, apucă chiar să se țină câteva secunde de o bară, inconjurat de spațiu și apucă să urle, ba chiar să dea din mâini și din picioare în timp ce pică…. undeva… 🙂

Concluzie:  nu sunt fanul lui Chris Pine, nu reușesc să-l înghit mai deloc, dar am trecut peste această nepotrivire de caracter și l-am acceptat pe tot parcursul filmului. Nu știu datorită cui, poate că Zachary Quinto a avut ceva de spus.

Nota: 8 cu felicitări.

 

Trance – Danny Boyle ne fierbe la foc mic

Danny Boyle este foarte cunoscut pentru filmele sale atipice și cu subiecte care mai de care mai ieșite din comun. Trance nu este un film care să fie ușor de încadrat și nici de lăsat deoparte.

Simon (James McAvoy) este un licitator de obiecte de artă care participă la o lovitură de milioane pentru a fura pictura Vrăjitoare în aer a lui Goya.

Problema este că Simon se decide că vrea pictura în valoare de 25 de milioane de lire sterline pentru el, trăgându-i o țeapă exemplară lui Frank (Vincent Cassel), tâind pânza din ramă. Din păcate pentru Simon, Frank îi face cadou lui Simon cu ocazia jafului, o minunata amnezie care-l face să uite unde a dosit pânza subtilizată. O dată revenit din comă, Simon și Frank realizează că nu-și mai amintește nimic și decid să apeleze la un hipnoterapeut, Elizabeth Lamb (Rosario Dawson), pentru a afla unde a ascuns Simon pânza. Și de aici începe nebunia!

Trance e un film plin de răsturnări de situație, plin de vervă și antren, nu te lasă nicio clipă să te dezmeticești! Boyle reușește cu foarte mult talent să te păstreze tot timpul filmului în zona gri, în zona în care te simți un biet peștișor captiv în rețeaua tenebroasă gândită de Danny Boyle, Joe Ahearne și John Hodge. La un moment dat nu îți mai dai seama dacă ești în transă alături  de Simon sau în realitate. Firul epic este foarte bine construit, nu lasă loc și nici timp de gândire privitorului, răsturnările de situație venind ca un tăvălug peste privitor. Te simți, efectiv, de parcă ești pus pe scaunul electric, cu Danny Boyle rânjind sadic la chinul tău.

Actorii sunt excelenți, având parte de un scenariu puternic și un regizor atent la calitățile lor. Regia este inteligentă, atentă la detalii și cu foarte multe cadre menite a te țintui în fotoliu, cadre trase rapid precum doze de narcotice care induc privitorul într-o transă profundă.

N.B. – filmul pare puțin tras de păr pe ici-colo, dar, per total, este atât de bine făcut încât, eu unul, am fost dispus să las de la mine și să mă bucur de această bijuterie cinematografică a anului 2013.

Concluzie: un thriller fain, cum de mult nu am mai văzut. Merită un 8, chiar un 8,5 pentru efortul depus de întreaga echipă într-o perioadă în care cinematografia se întrece în stupidități.

 

Now you see me – văd, văd, dar nu pricep

E cam răutăcios titlul pentru că mi-a plăcut această găselniță de film.  E un thriller simpluț cu un ingredient surpriză care mie mi-a plăcut: magicieni.

Patru tineri magicieni, Daniel Atlas (Jesse Eisenberg), Jack Wilder (Dave Franco), Henley Reeves (Isla Fisher) și Merrit McKinney (Woody Harrelson) sunt adunați de o persoană misterioasă pentru a forma un grup special. Cei patru călăreți, după cum s-au intitulat, dau spectacole fantastice de magie, însă atipice: show-urile lor înseamnă lovituri financiare de mare amploare. Aceste acțiuni le pun în cârcă un agent FBI violent și răzbunător, Dylan Rhodes (Mark Ruffalo) și un agent novice din cadrul Interpolului, Alma Dray (Melanie Laurent). Ca să fie meniul complet și povestea mai interesantă, un fost magician, acum hotărât să dezvăluie secretele breslei, Thaddeus Bradley (Morgan Freeman), îi urmărește și el, dorindu-și să le deconspire atacurile și magia pentru a-i prezenta publicului drept niște hoți și șarlatani.

Povestea este drăguță. Nu vă luați după toate aberațiile cum că ar semăna cu Prestige sau alte din astea pentru că nu seamănă și nu are nicio treabă acest film cu celălalt. Poate doar pentru că sunt magicieni în el… dar atât. Filmul nu este extraordinar iar nota de pe imdb este corectă, însă Trance, sincer, este mult mai bun decât Now you see me. Dacă îți merge puțin mintea, ai să-ți dai seama cine este în spatele acestei afaceri cam pe la 3 sfert din film. Deci, nu este chiar atât de genial cum îl pomenesc unii alții.

Regia este simpatică, tipic americană, exagerată, flamboaiantă, fură ochii și adoarme mintea. Nimic spectaculos, nimic imposibil de uitat. Cadre standard, camere așezate așa cum ne învață domnul profesor la școală, publicul bălește, noi ne umplem buzunarele.

Scenariul merge. Filmul a fost gândit pentru a fi un block-buster. Oricine merge la acest film trebuie să-i placă și să-l recomande, deci trebuie să fie simplu ca și poveste, însă spectaculos în prezentare. Obiectiv atins. Unele moment de magie sunt atât de exagerate încât mai mai că te încearcă o ușoară rușine că te uiți la acest film și că echipa care l-a făcut s-a gândit să facă așa ceva. Răsturnările de situație sunt ascunse ca să-ți dea impresia de profunzime, însă această șmecherie o vezi în orice filmulet și istorioară care vrea să pară deșteaptă, însă scriitorul își cunoaște limitele.

Actorii. E simplu. Unii sunt buni pentru că sunt buni, iar alții nu au nicio șansă, indiferent de ce film fac, dar industria îi păstrează datorită fețișoarei. Jesse Eisenberg va fi întotdeauna un wannabe, iar Woody Harrelson a crazy motha fucka! Michael Caine și Morgan Freeman sunt acolo unde trebuie să fie, bineînțeles, iar Mark Rufallo a fost în regulă (nu știu dacă am să reușesc vreodată să înțeleg dacă acest actor este bun sau nu…).

N.B. – film simpluț, drăguț, merită văzut mai ales într-un weekend cu prietenii sau familia. Nu este la fel de stupid precum multe alte filme apărute în acest an, deci, vi-l recomand cu plăcere și încredere. Nota: 6,8 datorită magicienilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s