CHILLI CON CARTE prezintă: Bătrâni îndrăgostiți de Alasdair Gray

Titlu: Bătrâni îndrăgostiți

Autor: Alasdair Gray

Editură: Polirom

An: publicat – 2007/tradus – 2010

Preț: 32,95 lei

Se găsește: Pe situl editurii Polirom și în librăriile Grupului Librarium.  În Timișoara o găsești la librăria Cartea de nisip

Dragă cititorule, urcă-te în trenul imaginației lui Alasdair Gray pentru a petrece timp de 400 de pagini și a arde câteva etape istorice alături de Socrate, fra Filippo, Henry James Prince și John Tunnock!

Romanul Bătrâni îndrăgostiți este un exercițiu pe care Alasdair Gray îl încearcă pe cârca cititorului, exercițiu la care, trebuie să recunosc, am participat cu foarte multă plăcere. Pentru astfel de cărți mă bucură enorm de mult faptul că s-a inventat scrisul și că există scriitori precum sus numitul romancier scoțian. Alasdair Gray creează un melanj, culegând și folosind în roman fragmente întregi de la alți autori (Platon, Hepworth Dixon etc.) însă asta nu aduce nicicum un deserviciu cărții, ba dimpotrivă, le oferă un aer de veridicitate lucrării și firii personajului John Tunnock pe care Gray îl creează.

John Tunnock este un bătrân care, ieșit la pensie, îsi încearcă talentul de scriitor, încercare la care suntem martori post-mortem. Jurnalul pe care John Tunnock îl scrie și care a încăput pe mâinile lui Alasdair Gray ne arată un bătrânel destul de libidinos care, datorită unei relații cu o dilăriță de droguri, își află moartea înainte de terminarea proiectului său literar.

Ambiția lui John Tunnock este de a scrie un roman despre trei personaje, astfel încât să arate evoluția omenirii. Cele trei personaje principale sunt Socrate, fra Filippo și Henry James Prince.

Din păcate, moartea prematură a lui Tunnock îl împiedică pe acesta, precum pe mulți alții, să-și termine capodopera, în mâinile noastre ajungând capitole pe care acesta le-a scris când, bineînțeles, era încă în viață și nehotărât asupra versiunii finale a lucrării.

În mare, cam asta presupune acest roman de Alasdair Gray: un jurnal al unui oarecare John Tunnock, trei povestiri despre trei personaje care au existat din punct de vedere istoric, o scrisoare de introducere a doamnei Sara Sim-Jaegar și o critică la sfârșitul romanului scrisă de Sidney Workman la adresa scriitorului Alasdair Gray și a operei sale.

Romanul este structurat foarte interesant și avem parte când de jurnalul lui Tunnock, când de capitole dedicate lui Socrate, fra Filippo, Henry James Prince „Preaiubitul” sau chiar lui Tunnock cel tânăr din partea lui Tunnock cel bătrân. Când amuzant, când critic din punct de vedere politic, social și literar, Tunnock pare a fi un fel de Erasmus de Rotterdam al secolului XXI, care, cu cinism, nu ezită să  înfiereze, să râdă și denunțe moravurile și ipocrizia pe care oamenii politici, și nu numai, le-au afișat de-a lungul timpului.

Dacă vocea lui Tunnock este sau nu puternică și dacă toate criticile sale sunt cât de cât apropiate de adevăr poate că fragmentul de mai jos, fragment cenzurat de editorul englez, vă va lămuri:

„Astăzi aflu că șeful neo-laburist al celor ce strâng fonduri pentru partid și ajutorul lui din Downing Street au fost arestați pentru primirea unor donații imense de la afaceriști bogați care imediat după aceea au fost înnobilați de către regină.”

Procesul lui Socrate este foarte interesant regândit și refăcut de Alasdair Gray, proces la care participă personaje ca și martori, personaje care erau de mult dispărute, însă, în reinterpretarea lui Gray, acestea apar și-și spun păsul în fața juraților atenieni. Acest capitol, din punctul meu de vedere, este la fel de valoros din punct de vedere literar și filosofic, ca și monologul Marelui Închizitor din Frații Karamazov.

Nu pot să spun mai mult decât că recomand cu căldură această carte și garantez că o să fie o lectură utilă și plăcută, asta doar în cazul în care vizitatorul acestui articol nu este familiarizat cu scriitura lui Gray deoarece, atunci, recomandarea este inutilă.

Citate:

Socrate – „Dar jur pe marele zeu ceresc că nu știam că sunt înțelept. Credeam că doar descopăr ce gândesc oamenii. Cei cărora le vorbeam nu conteneau să vină cu idei uimitoare și spuneau că le-au învățat de la mine. (Chicotește). În viața mea nu am avut o idee originală! Scriau și cărți, iar criticii mă acuzau și pentru asta.”

Un profesor către Tunnock: „ -Ești aici ca să înveți, nu să gândești. Ești bursier? (…) – Nu văd de ce impozitele plătite de mine ar susține un student care nu înțelege scopul universității.”