Ce am căutat eu în SuperBlog?


Nu mai știu unde am văzut despre acest concurs și nici nu știu ce m-a apucat de mi-am făcut cont și am și scris un text pentru o etapă la această chestie SuperBlog.

Concluzia este că am scris o povestire, am pus link-uri, tot ce trebuie și am început chiar să urmăresc probele.

Până când mi-a trecut prin cap să mă uit pe textele care s-au scris de-a lungul timpului pentru acest concurs… și m-am simțit un idiot cum maxim de șanse să fie pălmuit de imaginea din oglindă cu proxima ocazie.

Nu vreau să fiu răutăcios cu nimeni, prost am fost eu că am intrat acolo și mi-am pierdut timpul pe acel sit și am pierdut timp citind texte stupide în loc să scriu pentru mine și să citesc cărți care mă interesează, dar COME OOOON! Nu înțeleg de ce se premiază anumite texte, chiar nu pot să pricep, pentru că sunt asemănătoare compunerilor din primară, în fine, de gustibus, dar cum să treci cu vederea grave greșeli gramaticale!?!

Fapt care inițial m-a enervat însă mai apoi mi-am dat seama că eu nu am ce să caut acolo și că cei care dau acele premii sunt la fel de neatenți sau necunoscători într-ale gramaticii ca și cei care scriu, ori, după cum observa cineva: dom le, contează ce zice mesajul, nu cum se zice mesajul!

Sincer, îmi cer scuze că am intrat în universul vostru, nu știu ce am avut în cap, dar vă mulțumesc că m-ați ajutat să ies și să scap de această stupizenie în care am intrat, cu orgoliul terfelit și cu o pereche de palme auto-administrată, însă fără voi probabil că mi-ar fi luat ceva timp ca să-mi apreciez timpul la adevărata lui valoare. 🙂

Câștigătorii concursului la care am participat și eu. Nu vă spun titlul articolului pe care l-am dat deoarece v-am spus că îmi este rușine și nu am să mă mândresc vreodată cu el.

http://super-blog.eu/etapa-2-cadourile-si-povestile-din-spatele-lor/

Anunțuri

2 gânduri despre „Ce am căutat eu în SuperBlog?

    • Degeaba, am fost neserios si m-am adaugat si la lista de prostii care sunt acolo. 😀
      Acum e prea tarziu, trebuie sa-mi port rusinea. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s