Trei apariţii editoriale interesante


Misiuni speciale. Memoriile unui maestru al spionajului sovietic  – ANATOLI SUDOPLATOV, PAVEL SUDOPLATOV

Misiuni speciale

 

Volumul de memorii a apărut la editura Litera, are 736 de pagini şi costă 49,90 lei.

Maestrul spionajului sovietic în perioada 1939 – 1953, generalul-locotenent Pavel Studoplatov a condus, din 1941, Administraţia pentru Misiuni Speciale din NKVD, departamentul care se ocupa de răpiri, asasinate, sabotaje şi lupte de gherilă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre cele mai imporante misiuni ale lui Sudoplatov s-au numărat asasinarea lui Troţki şi aflarea secretelor bombei atomice, cu ajutorul unor savanţi renumiţi precum Oppenheimer sau Bohr. Şocante sunt şi dezvăluirile privind rolul real jucat de soţii Rosenberg în spionajul atomic al URSS; motivul pentru care Stalin a inventat Complotul Medicilor şi conspiraţia sionistă; cine a ordonat masacrul din Pădurea Katzn; cum au organizat Hruşcov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria.

Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Beria, în 1953. În pofida torturii şi izolării complete în închisoare, a refuza să „mărturisească”. Eliberat după 15 ani, a reuşit abia in 1992 să-şi obţină reabilitarea, ajutat de fiul său, Anatoli, profesor de economie la Universitatea din Moscova. – prezentarea de pe situl editurii.

Cine este interesat şi pasionat de jocurile de culise din Războiul Rece, de spionaj şi de luptele din interiorul regimului comunist, această carte este o lectură obligatorie.

Volumul a creeat foarte multe scandaluri şi a atras atenţia lumii întregi datorită destăinurilor pe care Pavel Sudoplatov le face, mai ales, despre aflarea secretelor bombei atomice.

 

Davaiştii – Irvine Welsh

Davaistii

 

Volumul a apărut la editura Polirom, are 640 de pagini şi costă 39,90 lei.

 

In Davaistii, Irvine Welsh revine la personajele lui deja familiare, Renton, Sick Boy, Spud, Begbie & Co. Acum aflam cum au ajuns ei sa fie dependenti de heroina: pe de o parte, impinsi de „probleme personale”, iar pe de alta parte, din cauza dificultatilor socio-economice din Scotia anilor ’80.

 

Revolta si neputinta mocnesc in fiecare dintre personajele romanului Davaistii. Renton, Sick Boy si altii asemenea lor se dezlantuie uneori in fapte pline de cruzime, alteori in farse hilare, care se insiruie pe paginile romanului ca in Trainspotting. Precum intr-un film mut, ei sint hilari sau patetici, provoaca furia sau mila. In pofida atmosferei predominant sumbre, ploioase, uneori razboinice, care se asterne treptat-treptat peste Scotia si peste gasca baietilor de cartier, firul subteran ce incheaga romanul este un indemn optimist: poti supravietui daca esti sincer fata de tine si daca te incumeti sa iubesti. Cum ar zice Spud: „Super-benga, frate, gen!”.

 

„Stilul descriptiv al lui Welsh este desavirsit – crud, violent si uneori liric –, dar supremul lui talent este cel al dialogului. Davaistii, ca si Trainspotting, Ecstasy, Acid House si Jeg, este un roman dupa care se poate face cu usurinta un film. Ironia, indignarea si inteligenta ascutita tisnesc pur si simplu din paginile lui.” (The Independent)

 

„Irvine Welsh este acum punkistul care a crescut, a devenit mai intelept si mai convingator.” (The Times) – prezentarea de pe situl editurii.

Nu ştiu voi, dar eu aştept cu nerăbdare această reîntoarcere în lumea Trainspotting-ului. Renton, Sick Boy, Spud, Begbie & Co. se întorc şi, sper din toată inima, să o facă mai fain şi mai bine decât în Porno.

 

Cunoaşterea lumii exterioare ca tărâm de aplicare a metodei ştiinţifice în filozofie – Bertrand Russell

Bertrand Russell

Volum apărut la editura Humanitas, are 256 de pagini şi costă 29 lei.

„Prin exerciţiul îndoielii metodice, dacă este autentic şi îndelungat, se induce o anumită smerenie în privinţa cunoaşterii noastre: devenim bucuroşi să cunoaştem indiferent ce – şi în aparenţă oricât de banal – în domeniul filozofiei. Filozofia a suferit până acum de lipsa acestui gen de modestie. Ea făcea greşeala de a ataca problemele interesante frontal şi imediat, în loc să procedeze încet şi cu răbdare, acumulând cunoştinţe solide, atâtea câte se puteau obţine, şi lăsând marile probleme în seama viitorului. Deseori este dezirabil să investim timp şi muncă în chestiuni care, judecate izolat, pot să pară frivole, pentru că de multe ori doar prin examinarea unor astfel de chestiuni pot fi abordate problemele de mai mare anvergură.“ (Bertrand RUSSELL) – prezentarea de pe situl editurii.

De foarte mult timp aşteptăm apariţia acestui volum. În sfârşit, iat-o pe tarabe! Nu cred că există împătimit de filosofie care să nu fi aşteptat acest volum.  După o perioadă în care Humanitas ne-a tot amăgit cu Betrand Russell  (încă nu ne-am revenit după şocul În căutarea fericirii), iată că unul dintre volumele care de mult sunt în curs de apariţie se iveşte spre deliciul nostru.

Lectură plăcută vă doreşte Elena, Răzvan şi Batman.

Anunțuri

4 gânduri despre „Trei apariţii editoriale interesante

    • Pentru ca volumul este slab iar editura Humanitas vrea sa faca bani pe spatele zapacitilor care citesc carti de self-improvement si self-help si editeaza o carte slaba in loc sa-si dea interesul sa scoata un volum valoros, de mult asteptat, precum volumul prezentat mai sus.
      Aceeasi porcarie editoriala pe care a facut-o si editura Art cu Arta de a avea intotdeauna dreptate a lui Schopenhauer. Se folosesc de nume grele pentru a da hit-uri comerciale in loc sa scoata lucrari valoroase pentru publicul de profil. Bineinteles ca banul vorbeste si iubitorii de filosofie tot citesc carti pe net, furate de pe torrente.

      • Mi-a mâncat jucăria asta de wordpress un comentariu.

        Înțeleg sentimentul, dar mi se pare că-i genul de chestie la care ai ajunge să te aștepți deja.

        Apoi, nu cred că Russell e nume chiar așa de mare, în contextul general. Nu știu cât rezonează dacă n-ai trecut printr-o facultate de filozofie sau în care se face destul de serios matematică. Iar oamenii care sunt interesați de el probabil au făcut deja rost de ele altfel(o grămadă sunt în legalitate pe archive.org, nici măcar nu-i nevoie de torrent).

        Iar în final, cred că în materie de cărți de self-help sunt texte mult mai proaste și mai nocive decât În căutarea fericirii. Dacă asta vrea publicul, măcar să primească ceva care să-l împingă într-o direcție productivă.

      • Russel nu e mare in contextul general, corect, este gigant.:)
        Self-help-ul e stupid si pentru stupizi.
        In cautarea fericirii nu este o carte self-help. Stupizii o considera self-help si idiotii o cumpara pentru ca sunt idioti, nu cunosc cine este Bertrand Russel si isi cauta salvarea propriei ignorante si stupiditati cu ajutorul unor indivizi suficient de smecheri care sa dea impresia ca detin secretul fericirii eterne si il pun la dispozitia oricui pentru doi lei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s