În buzunarul lui era ea


Ieși val-vârtej din apartament. Cu părul vâlvoi, bodogănea în barbă cuvinte de neînțeles. Coborî scările în viteză și când ieși din scară căscă gura a urlet, însă niciun zgomot nu-i ieși pe buze. Își scoate o țigară și o aprinse tremurând.

Ce mă poate enerva! Tot timpul vrea ea să aibe dreptate, tot timpul trebuie să zică ceva, doar-doar s-o mai isca un motiv de ceartă! Oai, ce mă poate scoate din sărite!

Mergea repede, nefiind atent la mașinile care treceau în viteză pe lângă el. Era ora 5 dimineața. Claxoanele spărgeau liniștea întunericului, însă el mergea înainte, hotărât și nepăsător la tot ce se întâmpla în jurul lui.

Trăgea puternic din țigară, atât de puternic încât țigara se subțiase de parcă era mestecată de gingii invizibile.

 Ce mă poate enerva când se uită la mine cu ochii ăia ai ei! De parcă ar putea să vadă în sufletul meu! Habar nu are! Nu înțelege absolut nimic! Nu vede nimic! Habar nu are ce simt eu! Dar se uită de parcă le știe pe toate! Bine, na, le știi pe toate! Mulțumită?

Nici nu observă când trecu pe lângă o bancă pe care doi îndrăgostiți stăteau și vorbeau despre Lupul de stepă.

Nici pe cei care râdeau povestind-uși glume din M.A.S.H.

Intră în cafeneaua din Piața Unirii pe care o știa deschisă non-stop și în care studenții beți morți veneau ca să mai bea o bere înainte să se prăbușească în somnul greu dat de alcool.

Se așeză la o masă și ceru o cafea și un pachet de țigări. Un cuplu dansa pe Chop Suey! dar el era prea nervos ca să-i observe.

 Da, da, da, așa crezi tu, întotdeauna crezi tu că tu ai dreptate tot timpul! Așa crezi!  Tot ce vrei să faci e să mă schimbi! Habar nu ai ce vrei!

Un puștan citea Pederast de Burroughs și bea Oban. Însă nu-l vedea. Nici pe cei doi tineri din fața lui care se jucau Battleline. Sau pe cei care zâmbeau în fața unui tort pe care scria +.

Pe pereții cafenelei erau poze cu o tânără foarte frumoasă care zâmbea la un fotograf dintr-o Vienă înghețată.

Pe masă, exact lângă pachetul de țigări, cineva scrijelise I fucking love you! și Travis – Sing.

A bombănit tot timpul cât a băut trei cafele și a fumat aproape un pachet de țigări. Nu s-a oprit o clipă. Foarte rar se înțelegea ce bolboresea, de parcă nici el nu știa ce spune sau dacă chiar vroia să spună ceva, sau doar vroia să-și audă vocea sau să arate cât este de indispus.

După ce sorbi și ultima picătură din a treia ceașcă de cafea, se ridică și o luă la pas, la fel de cătrănit, înspre piață. Nu era hotărât unde să se ducă. Nici măcar nu s-a gândit de ce s-a ridicat și a plecat. Mergea aiurea, fără niciun țel. Pașii îi erau hartă și direcție.

Mergea apăsat și cu capul în pământ. Probabil că ar fi mers foarte mult așa, însă ochii i se opriră pe o formă neregulată din asfalt care aducea cu elefanții suprarealiști ai lui Dali. Rămase blocat cu privirea ațintită către asfalt când o pală de vânt îi făcură nările să freamete. Ridică ochii încet de tot, clișeistic de încet chiar, și o văzu. Ea, cu părul ei ca o vâlvătaie, cu ochii mari parcă desenați pentru a te privi de pe afișul pentru Spirited Away, cu gura ei mică și buzele cărnoase care puteau să despartă Marea Moartă când râdeau, cu nasul aristocratic aruncat în vânt și cu urechile clăpăuge care o făceau și mai frumoasă. O privea cum pășea legănat și trist, călcând lacrimi. Părea atât de mică și de singură încât nici umbra nu i se zărea.

Se opri, căută în poșetă o cheie, oftă și intră în librărie.

Bombănitul i se opri brusc. O sudoare rece începu să i se scurgă pe spate. O menghină îi strânse măruntaiele iar nisip îi invadă gura, uscându-i gingiile și crăpându-i limba. Tremura precum o pânză de păianjen luată-n piept de o pală de vânt.

Începu să alerge în sensul opus ca un bezmetic și intră ca o vijelie într-un magazin. O domnișoară se uită lung la el și-l întrebă dacă vrea ceva. El spuse că habar nu are și că de fapt a intrat din greșeală. Domnișoara a râs și i-a zis că la aici nimeni nu intră din greșeală. Și-l mai întrebă o dată dacă vrea ceva. Atunci el spuse că vrea un cadou. Pentru cine, îl întrebă din nou, iar el îi răspunse făcând un semicerc cu mâna dreaptă.

Ținea mâna în buzunar și strângea ceva. Întră în librărie și se duse direct pe terasă și-și aprinse o țigară. Trase de trei ori din ea și auzi ușa deschizându-se. Venise ca să fumeze. S-au uitat unul la celălalt. Am crezut că ai plecat. Nu am plecat. Unde să plec? Departe. Nu am plecat. Nu am cum. Nu am cum, pentru că mă învârt în cerc.

Și scoase mâna din buzunar. În pumn ținea strâns, geometria perfectă a ceea ce era ea pentru el și el pentru ea: un cerc într-un pătrat.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s