Conu Ștefănescu față cu aversiunea


Zilele trecute,  în timp ce răsfoiam paginile online ale ziarelor, dau peste un titlu sub semnătura criticului Alex Ștefănescu: Cititor de serviciu: Un istoric la modă. Bineînțeles că am început să citesc articolul și, pe măsură ce-l parcurgeam, am încercat unele senzații pe care nu credeam că le pot avea de la un om care se vrea un intelectual cult și echidistant.

Domnul Ștefănescu împroașcă cu mizerii în istoricul Lucian Boia la fel cum un birtaș cu mânecile suflecate, plin de obidă, îl spurcă pe vecinul său pentru că acesta are caprele mai cornute.  Sintagma de mai sus se potrivește ca o mănușă, nu numai textului pomenit mai sus, dar și al felului de a fi al domnului Ștefănescu în unele dintre scrierile dumnealui: un umor ușor, de autobază, sărac în ironii dar plin de veninoasă răutate, cunoștințele și cultura dumnealui pierzându-se în argumente sărac construite și, adeseori, ilogice.

În articolul la adresa lui Lucian Boia, domnul Ștefănescu reușește să se autodenunțe, oferind șansa celor care au citit și studiat lucrările anterioare ale renumitului istoric, să-l ia în derâdere și să-i ofere coroana infamă de semidoct, deoarece acest articol transpiră semidoctism prin toate propozițiile sale. Problema domnului Ștefănescu este dată, în primul rând, de necunoașterea operei istoricului Lucian Boia, iar în al doilea rând, de o răutate gratuită, răutate care m-a dus cu gândul la acei maiștri, indivizi deveniți personaje literare colorate, care, în miicimea lor erau scandalagii și ranchiunoși de la înălțimea postului deținut în fabrică și partid. Ales Ștefănescu nu se comportă deloc ca un critic literar obiectiv, ca o persoană în care poți să ai încredere, mai ales în momentul în care pășești într-o librărie și cu recenzia unui critic în minte, ba dimpotrivă, se comportă ca un mujic care nu se dă în lături de la nimic ca să-și atingă scopul mârșav și patetic de a întina imaginea unui om onest la care din punct de vedere intelectual, nu are acces, singura soluție fiind atacul low cost de tip vulgar și superficial.

Lipsa umorului nu este un capăt de țară, până la urmă poți accepta un text sau un scriitor care se chinuie să aibe haz, însă umorul de crâșmă utilizat repetat devine deranjant și intrigant. Nu știu de unde și-a câștigat reputația de om cu simțul umorului, însă e clar că cine-i susține glumele nu îi e prieten.

Ce are de împărțit domnul Ștefănescu cu Lucian Boia de fapt? Faptul că istoricul și-a propus, și reușește cu brio, cei ce l-au citit știu, o demitizare cel puțin parțială a istoriei românești, lucru greu de acceptat din partea unui scriitor care este ferm convins că și românii au „universalitatea” în penița lor. Lucru extrem de greu de acceptat mai ales din partea unui critic care se vede blocat într-un spațiu sărac și pueril din punct de vedere literar. Sentimentul ratării pe care am impresia că acest critic îl trăiește, îl face orb la lucrările anterioare ale istoricului, dacă nu cumva complet necunoscător, acesta fiind un motiv mai mult decât plauzibil, date fiind concluziile rizibile trase, și-l acuză pe Lucian Boia de antiromânism. Oricine a studiat lucrările istoricului poate spune extrem de împăcat cu sine că De ce este România altfel? este o lucrare scrisă pe genunchi, menită să devină bestseller și că nu sunt trecute decât concluziile la care istoricul a ajuns de-a lungul cercetării sale, cercetări care se pot afla din lucrările acestuia. Atunci de ce se aprinde domnul Ștefănescu atât de tare și de ce ajunge să compare o personalitate științifică cu indivizi cvasi-cunoscuți sau semi-educați, complet ratați intelectual și cultural, precum Sabin Gherman și Mircea Badea? Pentru că acesta este publicul, conform opiniei criticului literar Alex Ștefănescu, care citește cercetarea lui Lucian Boia și jubilează la apariția cărților sale.

Bineînțeles că domnul Ștefănescu nu se oprește la a discuta problema demitizării istoriei României, pentru că din paragraful următor:  ”Şi atunci ? De ce investeşte Lucian Boia atât de multă energie în combaterea unor presupuse reprezentări teatral-eroice ale istoriei României? Vrea să cureţe istoria de reziduurile propagandei comuniste? Dar asta s-a făcut repede, imediat după 1989. Şi apoi, chiar înainte de 1989, nimeni – în afară de oamenii lipsiţi de orice pregătire − nu lua în serios versiunea oficială referitoare la diferite evenimente din trecutul ţării.” se înțelege clar că domnul Ștefănescu își permite o părere pentru că a auzit el undeva că acest exercițiu de demitizare s-a făcut și s-a terminat acum ceva timp, însă nu îndrăznește să ne dea niciun titlu, niciun autor. Cartea demitizării fiind jucată într-un stil propriu și specific semidoct, Ștefănescu totuși îsi dă seama că s-ar putea să lipsească textului ceva mai profund și care ar trebui să-i susțină opinia în fața habarniștilor și strigoilor intelectuali care-i bântuie blogul, și deconspiră gazetăresc adevăratul motiv al cercetării istoricului: minimalizarea și defăimarea extraordinară a neamului românesc! ” După ce demitologizează, istoricul minimalizează şi defăimează. Şi aceasta într-un stil monoton-obiectiv, lipsit de strălucire, tocmai pentru a da impresia de ştiinţă.” Argumente în favoarea domnului Ștefănescu? Niciunul, ba dimpotrivă, reușește să scoată o inepție care provoacă râsete puternice (prima și singura dovadă de umor, din nefericire, involuntar) când declamă voievodal-socialist (a se citi Împărat și/sau proletar dacă sunteți fan ștefănescian) că tot ce s-a făcut în România este, doar prin aceasta, românesc, indiferent de ești din Burkina Faso sau vecin rus.

Textul domnului Ștefănescu nu este la adresa lucrării ci e clar un atac la persoană.

Toată istoria epistemologiei ne învață că nu contează cine emite o părere, ci contează ideea în sine. Faptul că domnul Ștefănecu detestă atât de tare anonimatul nu face decât să confirme, din nou, că argumentul dumnealui preferat este ad hominem deoarece e clar că nu știe să judece o idee, ci doar omul care a enunțat-o.

Culmea ipocriziei a domnului Alex Ștefănescu este că pe blogul său personal spune următoarele: „Muncesc cu seriozitate și mă țin întotdeauna de cuvânt (deși trăiesc în România)”, asta după ce a atacat antiromânismul lui Lucian Boia cu o atât de amplă listă de argumente (evident greșite).

Ce nu am putut înțelege este de ce răspunsul standard al domnului Alex Ștefănescu la comentariile adresate textelor dumnealui este legat de anonimatul comentatorului. Pseudonimul sau faptul că nu m-ați cunoscut până acum mă face prost domnule Ștefănescu? Faptul că nu ați auzit despre mine până acum vă dă dreptu să vă considerați textul justificabil și ilogicitatea argumentelor nedemne de explicitat pentru că nu sunt în lumina reflectoarelor la fel cum sunteți dvs.? Probabil că domnul Alex Ștefănescu s-a născut sub o stea extrem de luminoasă și ieșirea din anonimat s-a produs odată cu primul dumnealui țipăt scos în această lume. Strașnic și fabulos destin.

În concluzie îi doresc domnului Alex Ștefănescu să urmeze de urgență un curs de logică generală și, măcar unul de istorie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s