Sexul, o istorie timpurie – Christopher Ryan și Cacilda Jetha


Cartea mi-a fost adusă acasă pentru că părea interesantă și mai ales pentru că mă pasionează subiectul, pe cine, până la urmă, nu?

Ei bine, am prins un weekend și cu un pahar de vin în față m-am pus să citesc cartea scrisă de Christopher Ryan și Cacilda Jetha. Despre autori nu știu mai nimic, oricum nu sunt foarte cunoscuți când vine vorba despre cercetare în acest domeniu (studii istorice și antropologice mai degrabă decât sexologice) lucrările pe care le-am găsit sub semnătura acestora fiind destul de departe de subiectul abordat în această carte. Oricum studiile lui Christopher expliă scriitura însă nu am reușit să înțeleg de ce a crezut că poate, împreună cu colega sa, păși pe acest teren destul de, încă, sensibil.

Introducerea este bestială mai ales că anunță cu un ton semi-apocaliptic o carte care îți va schimba percepția asupra vieții. M-a bufnit râsul bineînțeles, pentru că mai toate cărțile menite a-ți crește self esteem-ul  îți promit ridicarea voalului magic invizibil. Dupa primele 30-40 de pagini am tras concluzia că domnul Christopher Ryan colega dumnealui încearcă de fapt să ofere o scuză științifică promiscuității poate pentru că unul dintre ei au eșuat în a fi fideli cuiva la un moment dat.

Ce este rizibil în tot demersul celor doi autori este tocmai faptul că, încercând să demonstreze că specia umană este promiscuă și că nu avem cum să fim monogami, evoluția și istoria speciei noastre ne spune acest lucru, deci nimeni din acest secol nu cred că mai crede că suntem o specie monogamă, cel puțin nimeni care a avut cel puțin doi parteneri sexuali, cu acordul ambilor parteneri bineînțeles, nu ar putea să spună că este monogam. Dacă ar susține așa ceva, ar fi ipocrit, însă problema esențială, problemă pe care se pare că cei doi autori o tratează destul de puțin și cam șoptit este cea a fidelității în cuplu, adevărata problemă de la care pleacă ideea celor doi autori și care a făcut ca această carte semi-științifică un best-seller, problemă care nu numai că nu este rezolvată, ba dimpotrivă, te bagă și mai mult în ceață, mai ales că trebuie să te naști într-o societate extrem de mică și ușor necivilizată ca să  poți accepta faptul că nevasta/concubina/iubita ta (e valabil și pentru femei, adica soțul/concubinul/iubitul) nu doar că e făcut/ă poștă cu acordul său/ei dar se și dă de bunăvoie. Argumentul suprem al cărții este acela că acolo unde există promiscuitate și nu există bariere legate de partenerii sexuali, viața este mai pașnică și rodnică, oamenii mai puțin stresați și mai fericiți.

Nu am să intru în detalii în argumentele pe care le aduc ei datorită câtorva motive extrem de simple:

  1. Monogamia nu este naturală, dar fidelitatea se cere și se promite într-un cuplu, fidelitatea sexuală și sentimentală fiind două dintre cele mai importante clauze care, de obicei, se precizează în contractul marital/conjugal. De ce? Sentimentele de trădare, încredere, respect și reciprocitate fac parte din arsenalul special al speciei umane, specie care nu este monogamă natural ci sub impulsul acestor trăiri, se vrea a fi astfel.
  2. Sentimentul de iubire, indiferent că este boala sau nu, atâta timp cât îi fac pe doi oameni să-și ia angajamente destul de serioase unul față de celălalt, trebuie luat în discuție, mai ales cănd vine vorba de fidelitate sexuală și sentimentală. Pănâ la urmă, această trăire nu s-a descoperit la primate, nici măcar la cele monogame, cu excepția unor gesturi de afecțiune. Și chiar dacă am evoluat greșit și sentimentul de îndrăgostire este specific unei îmbolnăviri, atâta timp cât nu avem leac, obișnuiți-vă cu asta.
  3. Sentimentul de vină dat de o viață promiscuă nu este o invenție socială.
  4. Sentimentele nu se învață de la societate (iubire, vină, încredere), cel mult se educă exprimarea acestora.
  5. Fidelitatea se cere și se oferă de comun acord, iar eventualele ieșiri/scăpări/întoarceri în promiscuitate sunt adesea trase la răspundere, indiferent că fac subiectul unei introspecții personale (vină) sau la ruperea relației (trădare, pierderea încrederii etc.)
  6. Oamenii probabil că au inventat minciuna în momentul în care au început să promită fidelitate sexuală. Parcă are ceva sens, nu?

Cei doi autori au scris clar un bestseller însă nu este sub nicio o formă o carte științifică, nu este ajutată nici de exprimare, argumentele sunt adesea puerile, luptele pe care le încep cei doi se termină abrupt și adesea fără o concluzie relevantă, marele răspuns promis rămâne ascuns, promiscuitatea rămâne promiscuitate indiferent de ce motivație încerci să-i dai și asta nu din vina societății sau a bisericii ci datorită unor nenorocite de senzații și trăiri cu care nu încetăm să ne chinuim. O chestie specifică speciei noastre.

Nu mă miră că această carte este bestseller, o poate citi oricine și cred că oricine poate înțelege ce vrea din ea și sunt extrem de sigur că este extrem de folositoare soților/soțiilor infidele care acum pot să aducă și un argument științific în favoarea promiscuității lor reducând riscul de a rămâne, până la urmă, singuri.

P.S. pe măsură ce citeam cartea mi-am adus aminte de diferite cărți pe care le-am citit pe marginea acestui subiect și am început să schițez un articol legat de promiscuitate și angajamentul și promisiunea fidelității. Sper să-ll consider suficient de coerent astfel încât să-l pot împărtăși cu voi.

Anunțuri

7 gânduri despre „Sexul, o istorie timpurie – Christopher Ryan și Cacilda Jetha

  1. Si eu am citit cartea si mi s-a parut cel putin interesanta, bine documentata si bine argumentata. Dar se vede ca fac si eu parte din acesti oameni care doresc sa „justifice” promiscuitatea… de parca ar fi nevoie de „justificare”. E ca si cum as vrea sa justific faptul ca am alaptat sau ca am nascut acasa sau ca nu imi plac conflictele.

    • Se mai putea lucra la documentație, bineînțeles. Argumentele s-au epuizat în primele pagini. Oricum argumentele lor nu sunt noi, nu sunt revoluționare și pentru orice cunoscător al teoriei evoluționiste aceste argumente sunt cunoscute deja – fie se deduc logic, fie te lovești fără să vrei de ele.

      Nu am să fiu niciodată de acord cu „studiile” și „experimentele” care se fac/observă în nu știu trib din nu știu ce deșert sau junglă uitată de timp și blocată-n spațiu pe simplu motiv că acele date sunt irelevante în lumea noastră mai ales când încerci să justifici un comportament dintr-o cultură aducând o altă cultură în discuție. Ah, da, nici cu eșantionul de câteva zeci de persoane, eșantion pe care, mai apoi, îl aplici la nivel mondial, nu sunt de acord… We have a problem with logic?

      Humm… daca justificarea nu este necesară nicicând, atunci de ce ai adus în discuție anumite experiențe din viața ta fără ca eu, de exemplu, să te întreb despre ele? Nici măcar textul de mai sus nu discuta despre aceste probleme…

      În fine, da, sunt de acord, a fi promiscuu este în firea omului, este natural. La fel cum tot natural este să-ți mănânci aproapele mai slab sau să-l omori dacă situația ți-o impune (legea naturii: cel mai puternic supraviețuiește și evoluează), să te piși, să te caci, să accepți faptul că natura este crud de selectivă (dar asta nu ne împiedică să căutăm medicamente și să creștem speranța de viață celor slabi și pe care natura i-ar curăța fără să stea pe gânduri) etc. Însă, din păcate pentru o seamă, trăim în societate. Societate care-ți propune un set de contracte și înțelegeri morale, contracte cu care ești de acord în momentul în care decizi să trăiești în respectiva societate. Or, asta se aplică și într-o relație: se dă și se așteaptă fidelitate pentru că asta este înțelegerea tacită, înțelegere care presupune un angajament pe care societatea ne-a învățat că se construiește pe încredere, respect, onestitate etc. Or, dacă aceștia sunt termenii contractului nescris (ba chiar scris și legalizat, adulterul este motiv de divorț și acceptat ușor de instanță) între doi oameni, de ce ne miră că încă mai sunt oameni care se supără că partenerul i-a înșelat sexual în loc să se gândească, senin, că asta este firea omului, promiscuitate animalică, și să trăiască fericiți mai departe?

      Firești/naturale sunt multe ieșiri/porniri dar nu toate sunt sănătoase. Nici pentru noi, nici pentru copiii noștri, nici pentru cei din jurul nostru.

      • Mai exista o carte scrisa de Pepe Rodriguez „Dios nació mujer” – Dumnezeu s-a nascut femeie – nu cred ca s-a tradus. Interesant este ca si in cartea lui se vorbeste aproape despre acelasi lucru ca si in cartea lui Christopher Ryan, doar ca abordarea e diferita. Insa sunt aduse in discutie aceleasi fapte istorice si arheologice… Autorii nici nu se cunosc. Cred ca despici prea mult firul in patru si nu mai vezi firul :). Oricum parerea ta e a ta si nimic mai mult.
        Mie personal cartea mi s-a parut geniala. A indraznit sa spuna ceea ce multi simt sau gandesc si nu au curajul sa o manifeste. Iar culturile sunt doar culturi. Aici vorbim de biologie.

      • Una este daca se discuta strict din punct de vedere biologic si este cu totul altceva cand se aduc in discutie diferite culturi. Am sesizat la foarte multi semisavanit cum pomenesc doar culturi care le sunt de folos si care pot veni in ajutorul teoriilor lor. De obicei culturile aduse in discutie sunt mici, pe cale de disparitie sau chiar disparute, si tot timpul sunt puse in contra balanta cu societatea si cultura din care autorii fac parte. Stii ce mi se pare foarte ciudat? Ca aceste culturi care sunt ridicate in slavi sunt or pe cale de disparitie, or disparute, pe cand noi si autorii cartilor fac parte dintr-o cultura si societate care rezista si se dezvolta. Omul nu este in fruntea lantului trofic si daca nu se razvratea si nu incerca sa lupte cu natura, nu ajungeam unde suntem acum.
        Sunt perfect de acord ca biologic suntem facuti impotriva legilor sociale si culturale, cel putin al legilor occidentale, dar, repet, or acceptam societatea in care traim, or ne luam si plecam intr-o cultura si societate care ne este pe plac. Sau ne construim un mini-stat in care cei de aceeasi credinta sa se adune laolalta. Sau sa se faca cluburi, organizatii etc. adica lucruri care sunt deja.
        Da, restrictiile sexuale sunt frustrante si o resimte absolut orice persoana care are o relatie de lunga durata. Probabil ca acceptarea promiscuitatii ar fi un pas inainte si o mare lovitura adresata divortului. Nu stiu ce sa zic, mi se pare un experiment care poate sa aiba parte de un rezultat la fel de dezastruos ca cel al lui Zimbardo. Sau poate ma insel. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s