Singur în Berlin – Hans Fallada


Singur in Berlin

 

Fiecare carte care îmi pică în mână are de obicei o scurtă povestioară. Ei bine, Singur în Berlin de Hans Fallada (Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen) nu are nicio istorioară interesantă, autorul nefiindu-mi cunoscut, titlul nu mi-a spus nimic, coperta cât de cât interesantă însă ştampila Reich-ului pusă pe spatele celor doi bătrânei care se pierd pe aleea ceţoasă mă duce cu gândul la cât de clişeistice sunt acest tip de compoziţii. Deci, nimic aţâţător, la o primă privire, la acest roman extraordinar pe care nu l-am putut lăsa din mână până când nu am ajuns la ultima propoziţie. Probabil că nu am găsit ceva mai interesant la noutăţile care erau prezentate cu vârf şi îndesat pe măsuţă, însă sunt foarte fericit că editurile se întrec în a publica tot felul de inepţii pentru că altfel nu aş mai fi avut norocul să-l descopăr pe Hans Fallada şi al lui îmbucurător roman.

Autorul este o persoană extrem de interesantă care a refuzat să plece din Germania hitleristă spunând că nu-şi poate părăsi ţara şi că nu ar fi putut scrie într-o altă limbă. Şi-a atras oprobriul public, Thomas Mann fiind unul dintre cei care l-a admonestat pe Fallada pentru faptul că nu condamnă regimul părăsind ţara şi atacându-i pe nazişti, neştiind că acest autor care a avut parte de interesul lui Goebbels şi care a primit ordine de la ministrul propagandei naziste să scrie texte antisemite, va ajunge în 1946 să scrie o capodoperă, după umila mea părere: Jeder stirbt für sich allein, un roman dedicat celor care şi-au păstrat umanitatea, bunătatea, decenţa şi demnitatea într-o perioadă în care adevărul era urât doar pentru că displăcea marilor lideri.

Nu am să scriu aici ce scrie pe spatele cărţii pentru că aceste informaţii le puteţi afla atât de situl editurii Polirom cât şi din orice librărie care are această carte pe raft, aici am să vă expun motivele pentru care această carte merită citită, cumpărată şi păstrată în bibliotecă şi numele lui Hans Fallada păstrat în inimile cititorilor săi.

Singur în Berlin nu este un roman întunecat, deşi perioada pe care o zugrăveşte şi personajele pe care Hans Fallada ni le prezintă sunt josnice şi mârşave iar acţiunile pe care le întreprind par adesea edsprinse dintr-o lume fantastică.  Romanul păstrează în rândurile sale cele mai de preţ simţăminte omeneşti, simţăminte fără de care umanitatea s-ar pierde în negurile urii şi a vrajbei, speranţa şi încrederea în bunătatea omului şi demnitatea celui care, deşi poate pierde totul în urma unei acţiuni care poate să nu aibe niciun răsunet în cei din jurul său, riscă pentru a nu fi o rotiţă într-un angrenaj violent şi vulgar.

Otto şi Anna Quangel nu sunt nişte eroi, ba dimpotrivă, sunt nişte oameni simpli care trăiesc o viaţă simplă şi gândesc simplu, aura de eroi plutind deasupra capetelor lor datorită laşilor care-i înconjoară. Personajele care îi însoţesc pe soţii Quangel sunt oameni la fel de simpli ca şi ei, familia Persicke se deosebeşte de Quangeli prin faptul că sunt loiali lui Hitler, Barkhausen pentru că este un turnător care-şi poate câştiga pâinea mult mai uşor pândind şi denigrând, Enno Kluge pentru că este un om slab căzut în patima jocurilor de noroc, comisarul Escherich este diferit de soţii Quangel pentru că este sclavul propriei inteligenţe şi este hrănit de iluzia intangibilităţii, Obergruppenführer-ul Prall pentru că are o poziţie care-i permite să dea frâu liber oricăror porniri animalice pe care le simte fără nicio frică, Trudel Baumann pentru că nemulţumită de viaţa ei pentru că laşitatea o conduce…

Familia Quangel îşi pierde unicul fiu în războiul de cucerire al naziştilor pe frontul de vest, undeva pe pământul mult dorit de Hitler al Franţei, scrisoarea standard pe care o primesc din partea statului declanşând un sentiment de revoltă împotriva lumii care pare să se învârtă şi să se schimbe după bunul plac al Führer-ului. Astfel cei doi soţi se decid să scrie cărţi poştale care să trezească Berlinul din amorţeala ucigaşă nazistă, cărţi poştale în care denunţă crimele acestora, fiind siguri că mulţi gândesc ca şi ei şi la un moment dat se vor aduna şi vor pune capăt fricii şi războiului. Nici că se putea înşela mai mult. Din toate cărţile poştale şi scrisorile pe care cei doi le-au împărţi peste tot în casele berlinezilor, majoritatea au sfârşit în ghearele Gestapo-ului, răsunetul pe care-l aşteptau nu s-a făcut auzit niciodată. Prinderea, judecarea şi condamnarea celor doi a fost o chestiune de timp şi greşeala pe care a făcut-o Otto Quangel în momentul în care a luat cărţile poştale cu el la atelier s-a dovedit a fi fatală.

Comisarul Escherich reuşeşte să-l prindă pe Omuleţ, după luni bune de aşteptare a unei greşeli din partea acestuia şi după o scurta vizită în celulele Gestapo-ului în care a avut parte de un tratament special din partea SS, precum şi după uciderea stupidului Enno Kluge. Însă amprenta figurii impenetrabile şi a fizionomiei păsăreşti al Omuleţului  Otto Quangel îl face pe comisarul Escherich să se sinucidă la câteva ore după arestarea acestuia, atrăgându-şi pentru ultima dată zbieretele Obergruppenführer-ului Prall şi scăpând de frica pe care acesta i-a însămânţat-o în oase odată cu bătăile administrate de băieţii din SS.

Enno Kluge a murit la fel precum a trăit: trădat de cel în care a crezut că poate avea încredere, neavând nici măcar şansa respectării ultimei sale dorinţe. Vânat de propria inutilitate şi parşivitate micuţul Enno Kluge a reuşit să adune lângă el personalităţi precum comisarul Escherich, care nu a ezitat să-l facă ţap ispăşitor pentru a-şi salva pielea şi mai apoi să-l ucidă, sau turnătorul Barkhausen care a profitat de bunătatea şi buna credinţa a Hetei pentru a o stoarce de bani datorită relaţiei pe care o avea cu Herr Kluge, Herr Kluge pe care l-a denunţat oricum, în ciuda angajamentului luat în faţa celei care-l proteja pe amicul său de Gestapo, comisarului Escherich atras de cele cinci sute de mărci promise de acesta.

Familia Persicke a trăit întru cuvântul partidului şi a avut numai de câştigat atâta timp cât nazismul a fost la putere însă mirosul de moarte s-a infiltrat din uniforma fiului Baldur direct în pielea sa, neezitând să-şi ucidă tatăl alcoolic cu sânge rece atunci când a avut ocazia.

Berlinul la începutul anilor ’40 este un Berlin în care victoriile Wermacht-ului nazist dau încredere şi curaj locuitorilor săi în ceea ce le-a promis marele Führer: un Reich de o mie de ani cu Europa la picioarele lor. Însă blietzkrieg-ul nu se duce doar pe front ci şi în spatele acestuia, turnătorii luându-se la întrecere în a deconspira organelor partidului oameni mai mult sau mai puţin vinovaţi de “trădare” pentru a câştig mici favoruri, de obicei financiare. Nimic nu scapă marelui aparat datorită acestor “mici întreprinzători”. Frica constantă că oricând Gestapo-ul îţi poate bate la uşă şi te poate ridica pentru că ai spus o glumă sau ai rostit un cuvânt împotriva regimului în preajma unui vecin prea săritor şi atent, îi face pe berlinezi să-şi regândească modul de a trăi în societat. Sentimentul de neîncredere în ceilalţi ajungând să devină paranoia, iar cu cât eşti mai paranoic cu atât ai mai multe şanse de supravieţuire.

Otto Quangel în momentul în care se decide să scrie aceste “manifeste şi denunţuri” pe cărţile poştale, este ferm convins că propoziţiile sale vor găsi destinatari ca şi el şi că astfel, şi acei oameni îşi vor da seama că nu sunt singuri împotriva naziştilor şi poate că se vor aduna şi se vor ridica împotriva regimului.  Însă instinctul de supravieţuire îţi spune să nu ai încredere în nimeni, ori aceste cărţi poştale  scrise de Otto Quangel sunt mai mult decât înfricoşătoare pentru că sunt anonime şi spun adevăruri în cuvinte simple, aşa cum gândesc şi vorbesc foarte mulţi berlinezi, însă e destul de periculos numai să dai senzaţia că ai putea să gândeşti astfel de lucruri, darămite să şi ai asupra ta astfel de scrieri criminale. Astfel, majoritatea acestor cărţi poştale ajung în mâinile Gestapo-ului iar planul lui Otto Quangel de a schimba lumea dă greş. Când află soarta muncii lui, Otto Quangel se simte trădat şi singur, un fir de nisip îndărătnic, prins şi înconjurat de laşitate. Însă eşecul nu distruge nici demnitatea Quange-lilor, închisoarea îi uneşte şi mai mult iar cei patru pereţi păziţi de sufletele mizerabile al gardienilor nu pot întina sau zăgăzui sentimentele de respect şi iubire pe care cei şi le poartă. Singuri în faţa pumnului de fier nazist, cei doi bătrânei nu se frâng, trupurile lor gârbovite înâlţându-se deasupra stindardului înroşit şi a crucii îmbârligate demonstrând că idealul în care cred merită orice sacrificiu.

Hans Fallada scrie simplu, chinul şi tristeţea scriitorului obligat să se supună unui sistem pe care nu-l înţelege şi uşor vinovat şi bântuit de fantomele trecutului răzbătând adesea printre rândurile acestui roman în care speranţa că lucrurile nu sunt aşa cum le zugrăvesc naziştii. Fallada povesteşte şi povesteşte ca un bunic care-şi ia nepoţii pe genunchi şi le spune grozăvii pe care ar vrea să nu le mai spună vreodată însă trebuie să o facă ca să se asigure că nu se vor mai întâmpla vreodată.

Impresia cu care am rămas a fost aceea că Hans Fallada îşi scrie, de fapt, testamentul pentru generaţiile viitoare şi, deşi nu este un roman care să te surprindă din punct de vedere stilistic, această poveste, scrisă simplu dar pătrunzător, a familiei Quangel/Hampel este strigătul de libertate al omului de rând.

Anunțuri

3 gânduri despre „Singur în Berlin – Hans Fallada

  1. Si mie mi-a placut cartea enorm de mult. Am citit-o pe germana, titlu este Jeder Stirbt fuer Sich Alein, (adica: Fiecare moare pentru el singur,) si am avut ajutor de a o citii cu o traducere pe engleza. Cind citiesti cartea ai impresia ca cunosti pe cei din ea si ca te recunosti.

  2. Pingback: Și acum ce facem, micuțule? – Hans Fallada | Colț Firesc de refugiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s