Caţavencu fuge de Dan(danache) Adamescu ca să (i-)o dea în Dinu Păturică, pardon, Patriciu


Am aflat şi io din ziare că Caţavencii au plecat, aşa le-a şi rămas numele, adicătelea noua revistă sub care ei o să apară aşa se cheamă şi că vechea Academie a rămas pe mâinile lui Dandanache.

Bon monşer, la asta ne aşteptam cu toţii, adicătelea la plecarea lu’ Buşcu şi tot aşa de sub Agamiţă dar tocmai sub aripa ciocoiască a lu’ nenea Dinu?

Băi bre Caţavencilor, mogulii voştri e mai inteligenţi decât ai altora?

Chestia este că Cartianu+Păturică/Patriciu=love cu Mircea Dinescu, ceea ce înseamnă că cel cu vechi ştate de plată Caţavenciene vrea să revină la stilul gazetăresc care l-a consacrat post-revoluţionarium.

Care-i şpilu’? Oare Caţavencii urmează să apară în locul Adevărului literar şi artistic ceea ce înseamnă că o să crească vânzările şi lu’ Adevărul basicu’ cu aşa supliment? Ori urmează o nouă colecţie: 1001 de reviste Caţavencu pe care trebuie să le ai pe raftul din cămară? Ori să fie acesta un mod de a-ţi face campanie electorală, că oricum vine imediat sezonul de muială şi pupincureală populară şi Caţavencii ştie o parte din popor la care Patriciu nu prea avea acces până acum? Oare să fie asta şmecheria care să scoată Holdingul din criză? Librăriile nu prea merg (din lipsă acută de librari, însă din plin vânzători), colecţiile nu prea mai prind pentru că s-au prins şi românii ăia de le cumpărau cu plasa că nu prea-i pont să ai cărţi în casă, nu de alta dar nu mai au loc bibelourile, pozele cu părinţii morţi şi borcanele de murături şi zacuscă.

Deci e clar că nu o să mai facă nimeni bâză de Cartianu şi că nu o să mai scrie nimeni despre Patriciu că face, că drege, că ia, că dă, că Holdingul e stat în stat, etc. Oricum eu sper, sincer sper şi îmi doresc ca echipa lui Buşcu să-i poarte acelaşi noroc pe care i l-au purtat lui Vântu şi lui Patriciu. Doamne dă!

Mă cam doare şi deranjează faptul că nu mai există respect pentru cititorii care au făcut din Caţavenci ceea ce sunt ei acum. Fără cititori inteligenţi, intransigenţi, cu dragoste de adevăr şi justiţie, dacă nu am fi fost noi, cumpărătorii de Caţavencu, nu ar fi ajuns niciodată unde sunt acum Caţavencii. Deci, trădare monşer, trădare. Ne-aţi trădat şi v-aţi trădat cei 14 ani de echilibru şi onestitate jurnalistică. Păcat, păcat…

În concluzie lucrurile sunt clare şi Caţavencii vor vedea asta pe propria piele: Cititorii voştrii sunt mai proşti decât ai lor!

Nu îmi mai rămâne altceva de spus decât că KAMIKAZE fuckin’ rulz! Mergeţi la chioşcuri şi ajutaţi presa non-mogulă să  câştige un ban cinstit

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s