Top 10 Benzi de la DC – Locul 2

Nu știu…Chiar nu știu. Au rămas două locuri, iar pe ele trebuie să pun două dintre benzile mele preferate, de către trei dintre creatorii mei preferați, dar nu știu dacă pot să pun una deasupra celeilalte. Așa că oficial, le iubesc pe amândouă la fel de mult și le-aș apăra și lăuda până în pânzele albe, m-aș război cu troli răbufniți din cea mai neagră pucioasă și aș străpunge (verbal desigur, pentru că suntem oameni civilizați) pe orice demon nebulos care încearcă să le conteste valoarea(căci doar o asemenea creatură ar îndrăzni). Dar pentru că Segepop consideră cel puțin una dintre ele ca fiind penibilă(nu am îndrăznit să îl întreb de cealaltă), mă scoate din dilemă.

aici <– locul 3

Dark Knight Returns

de…scrie sus

Au mai rămas lucruri de spus de Dark Knight Returns? Sigur că da. Pentru o bandă atât de discutată, s-au spus suspect de puține lucruri despre ea și tocmai acele lucruri care nu o fac chiar spectaculoasă. Cu fiecare frântură de înțelegere a mediului benzii desenate pe care o capăt, crește și admirația mea pentru DKR. Pentru că este o adevărată încoronare a tot ceea ce se putea face la acea vreme cu banda desenată și încă pe atât. Stilistic, formal, conceptual, din aproape toate punctele de vedere este o bijuterie.

Are o narațiune densă, dar deloc laborioasă, cu pas susținut riguros și totuși armonic mulțumită grilei de patru pe patru panouri, care s-ar putea foarte bine să fie una dintre cele mai de succes formule structurale. Iar în umbra fiecărei afirmații bombastice, sub fiecare frază necizelată, se ascund elemente organice, naturale și idei subtile, cu atât mai mult în arta care plătește constant tribut lui Hugo Pratt, pe lângă faptul că profită din plin de descoperile stilistice ale foștilor asistenție ai lui Neal Adams (în principal Chaikin, Sienkiewicz și Miller însuși).

Să nu îi credeți pe cei care vă spun că Miller l-a transformat pe Batman într-un psihopat monoideatic. E nuanță în caracterizare și dialog, iar comportamentul personajelor reacționează la ambianță(știi, ca în realitate). Batman este un bătrân prins într-o lume ce se dărâmă în jurul său, care își vede prietenii neputincioși sau corupți, iar pe tineri lipsiți de idealuri în numele cărora să clădească o lume mai bună. Vina pentru îndobitocirea personajului cade pe umenii lui Dixon și a editorilor de la diferitele benzi din linie, care nu au înțeles motivul pentru succesul lui DKR.

Dark Knight Returns funcționează ca o deconstrucție a lui Batman prin recrearea originii supereroului, funcționează ca pur și simplu o bandă de acțiune prin ritmul imprimat fiecărei acțiuni exagerate, funcționează ca bandă cu supereroi vorbind pe larg despre ideea de moștenire, de influență și datorie, funcționează ca analiză a ideii de supererou în lumea reală mult mai bine decât o va face Watchmen vreodată(și mi-am promis că nu o să vorbesc despre asta), funcționează ca bandă de artă prin apoteozarea experimentelor din Ronin și a culorilor lui Varley.

Este întradevăr un clasic care își merită un loc de frunte în istoria întregii benzi desenate, nu numai a celei cu supereroi.

…Doar atâtea paragrage? Dar mai am poze de pus :((

locul 1 –> aici