ALIVE


În virtutea diversificărie dietei bedeistice i-am propus Denisei un schimb de experiență. Într-o singură instanță, periodic sau cât ne-om suporta, nu pot preciza cu exatitate. De această dată mi-a recomandat ALIVE de Takahashi Tsutomu.

În cele zece capitole ale volumului este descris parcursul lui Yashiro Tenshu de la deținut ce-și așteaptă execuția, la gazdă pentru o entitate parazită de natură nedeslușită. Aproape fiecare număr este un studiu, nu știu sigur cât de intenționat, de gen, glisând peste diferite clișee dar fără a comenta prea mult asupra lor trecând prin spectrul misterului hitchcockian, mergând cât mai mult către fantastic și horror, până când derivă din nefericire în SF și spre finalul deosebit de abrupt, fantezie a puterii. Însă Hitchcock fără subtilitatea simbolisticii sale e mai mult sau mai puțin un cumul de idei istețe, dar nerefolosibile, SFul fără teză este o speculație în gol, rămând doar horrorul să ofere substanță benzii și reușește într-o oarecare măsură, în ciuda faptului că este corodat de premizele în continuă schimbare și intrigile care apar din neant. Chiar dacă banda nu cere asemenea complexitate narativă.

În schimb pe partea vizuală se descurcă mai bine. Fără să dea dovadă de prea mult lirism în reprezentări, detalierea autistică a fundalurilor materializează lumea, iar astfel conferă oarece greutate afectivă personajelor, chiar dacă petrecem foarte puțin timp cu ele. Perspectivele holurilor care par să se întindă la infinit sau a camerelor care stau să zdrobească pe cei din interiorul lor conferă conferă stări de neliniște ajutând, până la un punct, cititorul să empatizeze cu dorința lui Tenshu de a vedea cerul. Iar hașurile de pe fețele personajelor sau de pe hainele acestora oferă grafismului impresia de artizanat, de autentic, chiar dacă bruschețea liniilor ar putea deranja pe unii.

Impresia generală pe care mi-a lăsat-o e lipsa unei structuri în narațiune, poate ambiții prea mari într-un spațiu prea mic, sau neutilizat cum trebuie. Aduce în tematică și estetică cu trilogia NoiSE-Blame!-Biomega a lui Tsutomo Nihei, care i-a și fost asistent autorului benzii de față. Benzile lui Nihei îmi par mai reușite, sublimând narațiunea și lăsând loc unei imaginații debordante. Sau poate că îl ajută spațiul mult mai larg de desfășurare.

Anunțuri

2 gânduri despre „ALIVE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s