Doua filme (Adica: Da, traiesc, rareori mai scriu)


Am tot încercat când aveam timp să scriu un text pe care să-l urc mai apoi pe blog. Am făcut ceva dezvăluiri la un moment dat, după care mi-am dat shutdown pentru că m-a scârbit toată afacerea despre care am povestit. Am vrut să scriu despre excursia în Germania şi să aştern impresiile mele de călător, însă de fiecare dată îmi ieşea o prostie, în sensul că fiecare poză era încărcată cu un text plin de tot felul de detalii care mai de care mai complexe şi probabil plictisitoare. Plus că, îmi pare mie, nu am deloc talent să povestesc despre locurile pe care le-am văzut. Dacă la un moment dat îmi va place vre-un text despre trip-ul meu prin Deutschland, promit să-l public împreunăcu ceva poze.

Am vrut să scriu mai apoi despre gustul amar pe care îl ai când faci un drum prin ţara care se cheamă România şi o străbaţi plecând din Timişoara, trecând prin Alba-Iulia, Cluj, te opreşti puţin la Suceava, apoi Iaşi, Vaslui, Brasov şi iar Timişoara. Scuipi tot praful adunat în plămâni, îţi verşi nervii adunaţi de-a lungul celor două mii de km pe prima piatră întâlnită în cale după care îţi juri să nu mai pleci altădată la drum fără, cel puţin, un spray paralizant. Însă mi-am dat seama că nu aş spune nimic nou, aşa că am lăsat-o baltă.

În schimb am să scriu cât de curând despre cărţile pe care le-am citit (nu vreau să dezvălui încă nimic) precum şi despre o iniţiativă “culturală”, iniţiativă care mie îmi place să cred că ar putea deveni o mică revoluţie. Dar asta rămâne de văzut pe mai încolo.

Şi mai e totuşi un bonus (cel puţin pentru mine :D): mi-au venit cărţile de la anticariatultau.ro. Dar despre ele, puţin mai încolo.

Booon! Singurele lucruri la care m-am oprit şi m-am decis să vă povestesc impresiile mele sunt câteva filme pe care le-am văzut în ultimul timp şi mi-au plăcut.

Animaţii

1.      Rango – 2011, Regia: Gore Verbinski; Scenarişti: John Logan (story); Distrib.: Johnny Depp;  IMDB

Nu există nici un prim loc în aceste liste, singurul motiv pentru care îl trec pe Rango primul fiind acela că l-am văzut mai devrem decât L’illusionniste. Rango, cameleonul căruia Johnny Depp îi împrumută vocea este un film superb în primul rând datorită calităţii animaţiei. Se vede foarte clar că în spatele metrajului a fost o mână de profesionişti care şi-au dat toată silinţa să facă o treabă cât mai bună. Rezultatul, zic eu, cred eu, o să se vadă în ceva premii, premii care vor fi acordate cel puţin pentru calitatea animaţiei.

Povestioara din spatele filmului este destul de simpluţă, nimic ieşit din comun, nimic fenomenal, nimic extravagant, cu excepţia faptului că mi-a părut că Logan (scenaristul) bate ceva apropo-uri marilor concerne americane care încetul cu încetul acaparează viaţa americanului de rând dictându-i ce să cumpere şi de la cine, ce să produce, ce să vândă şi, mai ales, cui să vândă (de văzut şi FOOD Inc. dacă nu l-aţi văzut încă. Un documentar destul de interesant. Parcă atunci prind puţin sens unele chestiuni din Rango 😉 ). Deci, Rango nu are o poveste extraordinară, însă este amuzantă, lucrurile se petrec cu sens pe ecran, nu ai impresia că eşti luat de prost, ceva replici destul de deştepte, apropo-uri care pe mine m-au sedus de cum le-am observat la Fear and loathing in Las Vegas (superbă faza cu Depp animat vânând lilieci şi cu un Benicio del Toro dărâmat pe bancheta din spate), cameleonul îmbrăcat foarte asemănător cu Hunter S. Thompson, şi alte mici detalii care te fac să îţi placă această animaţie per total.

Însă Rango merită din cu totul şi cu totul alte motive: animăluţele din film JOACA! Joacă pe bune! Atâtea prim-planuri câte am putut să văd în Rango, nu ştiu dacă am văzut în zece animaţii la un loc! Atâtea expresii atât de bine redate, atât de bine puse pe piele şi în ochii animaţiilor nu am văzut niciodată! Fiecare bucăţică din faţa animalelor care se perindă pe ecran pare vie, umană! Recomand acest film în primul rând datorită acestor prim-planuri superbe, atât de grăitoare încât le poţi visa noaptea şi chiar lăcrima când te uiţi la film. Dacă nu eşti un fan al detaliului sau al fineţii expresivităţii actoriceşti şi eşti posesor de ceafă lată care vrea doar să vorbească la telefon şi să croncăne popcorn în timp ce băleşte la nişte imagini care se mişcă, ţi-l recomand şi ţie, însă o să îţi placă mult mai mult dacă o să îl ai pe DVD şi o să-l priveşti de acasă. Crede-mă, merită!

Nota 8 (hai 8.50 că o fost prea fain corul casandrian al bufniţelor)

  1. L’illusionniste, The Illusionist, Iluzionistul – 2010 Regia: Sylvain Chomet; Scenariu: Jacques Tati (scenariul de bază), Sylvain Chomet (adaptare); Distrib.: Jean Claude Donda;  IMDB

Nu scriu despre acest film pentru a-l recomanda, deşi mi-ar face o foarte mare plăcere dacă s-ar comenta pe marginea filmului lui Chomet şi Tati, ci pentru a atrage mai degrabă atenţia asupra faptului că există animaţie europeană de lung metraj, animaţie europeană de înaltă calitate (nu ca Rio), emoţională (dar nu patetic precum Wall-E), suprarealistă (dar nu în genul Avatar), inteligentă (şi nu în genul Toy Story 3), vie (cam în genul UP, doar că puţin mai realist). Cine-l cunoaşte pe Chomet sigur a văzut filmul, doar dacă nu este un întârziat ca mine, cine îl cunoaşte pe Chomet doar datorită Tripleţilor din Belleville (Paris je t’aime nefiind animaţie) şi a fost speriat de arta lui, trebuie să îşi învingă teama pentru că Iluzionistul este o animaţie superbă, este o adevărată capodoperă, şi chiar îndrăznesc să spun că depăşeşte Tripleţii când vine vorba de unele panorame.

După cum probabil că ştiţi, Iluziunistul a pierdut Oscarul în detrimentul lui Toy Story 3. Nici în ziua de azi nu ştiu de ce, cu toate că îmi pot uşor imagina, o capodoperă precum Iluzionistul poate fi surclasată de o povestioară ieftină şi fadă precum cea a jucăriilor vorbitoare. Nu m-ar fi deranjat dacă nici măcar nu ar fi fost nominalizat Iluzionistul şi s-ar fi bătut între răufăcătorul (care chiar mi-a plăcut) şi cu jucăriile şi ar fi câştigat cowboy-ul, deşi mie personal Despicable me mi s-a părut mai bunicel decât Toy Story, dar asta este deja altă poveste.

Lăsând americanismele deoparte, filmul lui Chomet este superb, este sensibil, este fascinant de bine desenat, personajele cumplit de reale, povestea zdrobitor de bine redată (nu este o super inovaţie, o poveste mega nouă, deloc, e chiar puţin clişeistică, însă filmul reuşeşte cumva, per total, să o facă să pară de parcă nu ai mai auzit-o vreodată J), plus că, fraţilor într-ale junk-ului borât constant pe pânză în 3D-uri (deja începe să sune a cupă de sutien… ) căutaţi pe undeva, pe oriunde Jacques Tati să vedeţi că se poate să scoţi oftate şi tremolouri fără albăstrei care să se biciuiască cu cozi în vânt şi nu oricând, ci cam acum 30 şi ceva de ani.

Deci, Iluzionistul merită văzut, revăzut şi avut în videotecă, categoric.

Nota 9

Anunțuri

Un gând despre „Doua filme (Adica: Da, traiesc, rareori mai scriu)

  1. Legat de Rango(pe care nu l-am văzut. N-am mai văzut un film de mult timp) și Fear and Loathing, stau și mă întreb dacă faptul că Johnny Depp e un cameleon bate un apropos la scena când Hunter e tripat în bar și vede oamenii precum șopârle.

    Și mie și Luciei ne-a plăcut foarte mult L’illusionniste (deși am reușit să-i stric scena finală cu niște răutăți), iar când mă uitam la ce recenzii a primit am rămas un pic perplex. Ce se așteptau oamenii aceia să vadă și cât de mult i-a orbit în găsi o foarte bună explorare a relației tată-fiică, făcută cu atât mai spectaculoasă cu cât e aproape complet non-verbală. Plus animația și ce ai mai menționat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s