Benzi care nu ar trebui să fie bune și totuși sunt – 2


Valentina de Guido Crepax

(1968-1996)

După sfârșitul celui de-al doilea război modial, odată cu terminarea raționalizărilor, cenzurii și sistarea nevoii de propagandă, artiștii au putut să redevină autori capabili să-și controleze operele și conținutul lor. Asta înseamnă că temele pot fi adoptate în moduri mai realistice, că se poate oferi cititorului violență și sexualitate și conținut istoric nuanțat, iar că protagonistul nu trebuie să fie neapărat un model de urmat în viață. Asta înseamnă și că materialul oferit poate fi…din lipsa unei expresii mai la îndemână: ”batshit insane”.

Și de ce nu ar trebui să fie Valentina o bandă bună? Dintr-un motiv foarte simplu și conservator. E pornache. Sau mai degrabă, devine de la un moment dat. A început descriind aventurile fanteziste ale personajului eponim, însă Guido a schimbar relativ repede macazul în ceea ce privește tematica. La început fotojurnalistă(ok, ce dracu e cu benzile desenate și ziariștii?), Valentina s-a găsit în postura de spion, detectiv, astronaut, însă cu trecerea timpului conflictul imediat a căpătat un rol tot mai atrofiat în fața eroticismului, deja pronunțat.

Iar dintr-o exploratoare a timpului și spațiului, Valentina s-a transformat într-una a orificiilor. Nu, sunt răutăcios. Prin scenele de un suprarealism impresionant și un fetișism care i-ar rușina pe Giger și Cronenberg, Crepax lucrează cu un simbolism invers scenei finale din North by Northwest, ajungând ca prin acte sexuale să vorbească despre o gamă variată și sensibilă de subiecte. De la cele mai evidente, cum ar fi natura sexualității umane, până la unele mai puțin, cum ar fi evoluție personală și subconștient, uneori fără să fie nevoit să spună vreaun cuvânt. Capacitatea artistului de a sugera complexitate alternând minimalismul redărilor cu expresitatea liniilor este mai mult decât suficient.

Iar apoi, poate cel mai interesant lucru de care se face vinovată, cred că aici sunt printre cele mai frumoase secvențe și secționări ale panourilor pe care le-am văzut vreodată într-o bandă desenată. Conduce ochiul cu grație și reușește să îl oprească asupra imaginilor parcă fără pic de efort știind mereu ce amănunte să selecteze pentru a creiona un întreg mult mai vast și poate prea liric pentru a putea fi reprezentat pictorial. E un teritoriu pe care doar Steranko, Miller și Eisner au mai pășit până acum nu mult timp. Și ghiciți cine a fost o inspirație majoră pentru primii doi!

Anunțuri

2 gânduri despre „Benzi care nu ar trebui să fie bune și totuși sunt – 2

    • În a patra imagine? Da sunt două.

      Eu aș zice că e doar tuș, dar nu bag mâna în foc. Cine știe ce făceau italienii pe vremea aia.

      Asta înseamnă că pot să vorbesc aici despre orice bandă colorată? Asta îmi oferă ceva libertate…Chiar vroiam să scriu despre Dungeon(Donjon) a lui Sfar și Trondheim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s