Lion King


Nu am vorbit prea mult despre animație, cu toate că ar fi trebuit să o fac. Este până la urmă o artă soră cu banda desenată, care a precedat-o cu foarte puțin timp, ambele industrii făcând schimb de tehnici, de mijloace de producție și chiar de artiști. Poate este timpul să remediez acest lucru. Aș vorbi despre Winsor McCay, cu al său extrem de imaginativ Little Nemo, însă pentru început am ales un exemplu mai cunoscut și mai accesibil. Nici măcar nu voi trata problema benzilor desenate acum ci vom porni pe drumul nostalgiei alături de Walt Disney.

Diseny a fost un vizionar, un luptător, clădind prin propria sudoare o întreagă industrie, un întreg mediu, dând naștere aproape de unul singur celor mai populare și îndrăgite figuri din cultura populară, iar moștenirea îi este purtată și astăzi. Personalitatea sa nu a dus însă lipsă și de caractere sumbre. Își muncea angajații ca pe sclavi, studiourile îi erau adevărate panopticoane, toate pentru a-și susține un cult al personalității. Însă mai presus de pornirile sale dictatoriale, sau mai prejos ar trebui să spun, sunt tendințele sale homosexuale și pedofile. Nu sunt un consipiraționist. Nu consider că făcea parte dintr-o organizație secretă având menirea strictă de a corupe mințile fragede și influențabile ale copiilor. Însă prin arta sa, mai ales trăind în societatea în care trăia, încerca să se exorcizeze de aceste porniri, transmutându-le în diapozitiv, ceea ce conferea conflict și energie aproape demonică și modernism filmelor sale, iar într-o mai mică măsură, benzilor sale.

Această devianță sexuală a permeat animațiile de la Disney chiar și după moartea artistului, iar aici nu cred că trebuie să dezvolt substratul de homosexualitate latentă din The Great Mouse Detective, sau să amintesc că Mica Sirenă este minoră. De fapt, doar rămânând la Mica Sirenă, putem găsi o explozie de imagini tensionate sexual și afronturi la virtuțiile tradiționale. Însă, începând cu Alladin, aceste lucruri încep să se remedieze, izbăvirea finală realizându-se în Regele Leu. Puteți vedea chiar cum toate filmele ce i-au urmat abundă de curățenie și cumințenie, mergând până într-acolo încât să atace falsa religie a catolicismului, denunțând toate patimile care au loc sub acea instituție.

Prima poveste originală de la Disney a fost un adevărat nou început pentru companie și ce mod mai bun de a marca acest fapt decât prin a prelua o animație a echivalentului nipon al lui Walt Disney, curățând astfel întreaga lume de influențele sale, atacând problema de la rădăcina sa noduroasă. Doar să mai amintim că două dintre cele mai importante serii ale lui Osamu Tezuka urmăreau aventurile unui monstru dezbrăcat cu chip, subtil satanic, de băiețel, respectiv ale idolului păgân, Buddha.

Dar să urmărim Regele Leu și cât de frumos se îndeplinește el de cele menționate mai sus. Filmul începe cu celebrarea unei nașteri, a puiului de leu, Simba, care va ajunge să preia rolul tatălui său de rege al animalelor.  În această scenă ni se prezintă imaginea tânărului, din moment ce Simba este primul lor copil, cuplul monarhic și fericirea pe care le-o aduce viața lor întru curățenie și sprijin monahal, fericire care nu e resimțită numai ei, ci se răsfrânge asupra tuturor supușilor lor, întradevăr, natura însăși este astfel afectată.

Nu este evident că aceste animale întruchipează degenerații care își nesocotesc corpul abuzând de substanțe?

Timpul își urmează cursul, iar micuțul leu crește. Însă nesocotindu-și lecțiile Simba se lasă amăgit de sfaturile întunecate ale unchiului său și nu numai că încalcă învățăturile părintești, dar și pricinuiește moartea trupească a tatălui său. Neputând să facă față vinei de comite o atât de atroce faptă, neputând să își asume responsabilitatea, se refugiază în pustiu lăsând tronul liber pentru a fi ocupat de ruda sa trădătoare.

Acesta purcede într-o domnie nu numai nelegiută în ciuda aparentei ei legitimități, dar și incompletă trăind fără de jumătate feminină lângă el, asociindu-se suspect de mult cu cete de hiene. Știm că hienele sunt niște animale putrede, care consumă morții, dar și mai spurcat, femelelor le crește o falsă parte bărbătească, iar masculii se lasă dominațe de ele. Se sperie cugetul la ceea ce ne-ar putea trimite acest anturaj.

Mi-e teamă că s-ar putea să fie prea explicită această imagine

 

Și chiar dacă pentru a ne lua gândul de la orgiile contra naturii ce sunt sugerate, îl găsim pe Simba adoptat de un cuplu format dintr-un porc și o mangustă care au adoptat un stil de viață nu numai hedonist, dar care și par a trăi în concubinaj, unul dintre filmele care întregește povestea și universul ne adâncește această impresie.

Micul prinț felin acceptă de nevoie stilul de viață al celor doi, consimțind să doarmă precum ei, să gândească precum ei, chiar să mănânce precum ei, iar aici trebuie să ne oprim, pentru a dezvălui un prim aspect curățitor al peliculei. Cele două animale care îl iau în grija lor pe Simba consumă aproape în totalitate nevertrebrate. Insecte, moluște, omizi scârbnavice, odioase și cu un foarte evident aspect falic, astfel încât chiar dacă Simba cu mintea sa fragedă ajunge să le considere hrană ca oricare altă, noi, pubicul deja înțelept știim la ce degradări este supus, pentru că în ciuda oricăror proprietăți gustative, nutritive ale târâtorelor, chiar avantejele din punct etic ce le-ar prezenta, noi nu trebuie să putem trece peste suprafața estetică.

Anii trec din nou, iar micul leu devine unul tânăr, dar complet dezvoltat, care atunci când se întâlnește fortuit cu o prietenă din copilărie începe să realizeze eroarea drumului pe care a pornit. Aceasta îl pune la curent cu starea regatului tatălui său, care sub domnia unchiului perfid și pervers și onanistic s-a degradat după chipul acestuia.

Ajutat de sihastrul Rafiki, care a asistat la nașterea lui Simba născându-l pe acesta a doua oară când îi prezintă duhul tatălui, dar și de sentimentele pure pentru juna leoaică, prințul se întoarce în regat, își răpune unchiul în luptă dreaptă punând astfel capăt domniei depravate, dar și curățând întreaga lume de asemenea murdării. În final urmează calea cea dreaptă alături de noua sa soață și reîntregește ciclul vieții refăcând chiar și întreaga natură ca urmare a nobilelor sale acțiuni.

Se vede astfel cum prin acest film, mințile luminate de la Disney au vrut să își anunțe lepădarea de pornirile demonice și murdare ale fondatorului firmei, fără a-i desconsidera meritele artistice. Cu părere de bine pot spune că această curățire nu se resimte numai în cadrul filmelor animate, dar și în aproape toate produsele de sub sigla firmei. Ba mai mult chiar, influența transcede compania în discuție inflitrându-se în literatură unde minunata Stephenie Meyer face un lucru similar predicând abstinența în mult celebrata ei serie, Amurg.

PS: Pe bune că după asta nu mai apare nimic cel puțin o lună.

Anunțuri

8 gânduri despre „Lion King

  1. De ce ai scos poza aia cu popa si ‘ahem’ problema in pantalon? Hey, daca nu a fost cenzurat de Disney, nu tebuie sa te cenzurezi nici tu! Si daca nu te dereanjeaza, mai breau articole din astea cu filme Disney, in special cu cele clasice 😀 Mi-a placut asta atat de mult…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s