Ultimele achiziţii via anticariatultau.ro


V-am spus eu la un moment dat pe al meu blog despre o promoţie foarte faină marca anticariatultau.ro la care v-am îndemnat. Ei bine nu ştiu câţi dintre voi au profitat de cadoul anticarilor, însă eu unul nu m-am putut ţine deoparte şi am făcut ceva cumpărături de la ei. Cărţile mi-au venit foarte repede însă nu am vrut să le prezint încă în primul rând pentru că am fost mult prea entuziasmat de ele şi am vrut să le parcurg cât de cât.

Ei bine, dragii mei cititori necunoscuţi, iată cu ce s-a îmbogăţit biblioteca van Firesciană:

Piesa de rezistenţă este de departe O viaţă de Benito Mussolini. Vita de Arnaldo este un fel de scurtă biografie a fratelui ducelui italian. Cărţulia, a cărei traducere pare a fi din perioada interbelică, a început să fie scrisă de Mussolini după decesul fratelui său şi redă viaţa celor doi fraţi precum şi ascensiunea celui dintâi la conducerea statului italian iar celui din urmă la şefia Il Popolo d’Italia. Pozele care se găsesc printre paginile cărţii precum şi fotocopia testamentului lui Arnaldo mi-au dat aceea senzaţie ciudată pe care o ai când te afli în preajma unui lucru extrem de important.

Foarte interesant şi semnul de carte :).

A doua carte este o culegere de discursuri ale tătucului Stalin care ne vorbeşte cu tâlc Despre bazele leninismului. Cartea este apărută în 1952 sub egida editurii PMR şi este de fapt o culgere de texte din volumul 6 Opere complete ale lui Stalin. Trebuie să mărturisesc că sunt înnebunit după căutarea cărţilor de genul pentru că poate găsesc ceva însemnări al vechiului posesor şi cartea asta este una dintre cărţile pe care cititorul şi-a lăsat amprenta. Am fost fascinat pe măsură ce parcurgeam textul de însemnările şi sublinierile făcute de vechiul cititor care dă impresia că îşi interiorizează sfaturile părintelui pentru a-şi crea o viaţă cât mai bună prin aplicarea cu exactitate a învăţăturilor sale. Priceless piece of history…

A treia carte cu care mă mândresc şi o pun la loc de cinste în bibliotecă este Memoriile de război ale lui Charles de Gaulle. Cine mă cunoaşte ştie de pasiunea mea pentru cel de-al doilea război mondial şi pentru personalităţile marcante de atunci. Am citit Memoriile lui de Gaulle când eram prin liceu, cartea fiind împrumutată de la bibliotecă, şi deşi am căutat-o până acum nu am avut norocul să o găsesc. Jurnalul ţinut se întinde pe perioada 1940-1942 şi este extrem de interesant cu atât mai mult cu cât descoperă personalitatea puternică şi decisă a generalului.

Constituirea logicităţii de Pete Botezatu cred că este o carte care nu necesită vreo prezentare.

Pasionat colecţionar de Edgar Allan Poe am achiziţionat tot de pe anticariatultau.ro, normal, Mellonta Tauta. O culegere de 7 povestiri, elegant traduse de Ion Vinea şi Petre Solomon cu o frumoasă prefaţă semnată Ion Hobana.

Despre David Prodan şi Transilvania şi iar Transilvania precum şi Interpretările româneşti ale lui Petre P. Panaitescu consider, din nou, că prezentările nu îşi au rostul.

Vă las în compania pozelor şi vă reamintesc ca aceste mici minunăţii le-am găsit pe anticariatultau.ro.

Ajută cărţile să nu moară.

Anunțuri

6 gânduri despre „Ultimele achiziţii via anticariatultau.ro

  1. Să ai parte de (re)lecturi plăcute 😀

    Am făcut şi eu o comandă astăzi, aştept cu interes pachetul. Nu-i foarte mare , mai degrabă de test. Eu am o obsesie cu starea cărţilor, aşa că sunt curios dacă se adeveresc afirmaţiile de pe sit.

    • Ai sa vezi ca se afla in conditii excelente cartile lor. Toate pozele pe care le-ai vazut pe blog sunt facute de mine. Si recunosc ca m-a dat pe spate excelenta stare in care se afla O viata!!!
      Poate imi spui si mie ce ti-ai luat. 😀
      Chiar sunt curios.

      • Am făcut comanda în primul rând pentru Vedetele romanului poliţist, o cărţulie (văd acum) de existenţa căreia am aflat dintr-o singură referinţă. Am căutat-o la un moment dat pe net, dar fără niciun rezultat. Nimic. Ceea ce m-a intrigat. Acum sunt tare curios să văd despre ce-i vorba, fiind unul dintre puţinele (adică se numără pe degetele de o mână) volume de la noi dedicate romanului poliţist.
        Am adăugat un roman de George Arion, Crimele din Barintown, şi câteva broşurele de Niculae Frânculescu, cel cu westernurile à la roumaine. Toate acestea în primul rând pentru a trece de 15 lei, comanda minimă. În funcţie de cât voi fi de mulţumit de cum arată, voi reveni cu alegeri mai consistente.

    • Am rugamintea sa intrati pe situl anticariatultau.ro si sa cautati in baza lor de date. Din pacate eu nu am cum sa va ajut mai mult decat atat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s