Batman a murit, trăiască Batman! partea a treia


Partea a doua.

Detașarea de banda originală nu are loc doar la nivelul desfășurării acțiunii. Arta lui Miller mi s-a părut mereu surprinzător de îngrijită și constrânsă în DKR, mai ales după ceva atât de experimental precum Ronin. Grila de șaisprezece panouri era mereu acolo și încadra acțiunea. Într-un mod mult mai liber decât se întâmplă în benzile lui Moore, dar afecta pasul, afecta tonul și îi dădea un ritm. O împiedica să treacă peste anumite praguri. Stilul în care Miller își desena personajele era o simplificare a realității. Culorile lui Varley erau atât de șterse încât umbrele puternice păreau la locul lor.

În DKSB grila nu apare decât atunci când acțiunea capătă proporții globale și poate fi doar sugerată, trecând fulgerător prin multiplele planuri pe care are loc printr-o nebunie de cadre care nu se succed ci au loc în același timp. Lipsită de această stavilă pasul benzii este mult mai alert, evenimentele se succed cu mai multă forță și chiar dacă Miller nu uită să mai încetinească din când în când pentru a pune în perspectivă lucrurile cu adevărat importante, lipsa de consistență poate să impresioneze negativ. Culorile au devenit digitale, iar odată cu asta țipătoare. Personajele sunt mult exagerate, cele televizate de-a dreptul caricaturale, dând deseori în grotesc. Arta se apropie acum, atât în intenție cât și aspect mult mai mult de Gary Panter decât de Neal Adams. Ceea ce o face urâtă și al naibii de spectaculoasă, să nu mai zic de eficiență.

Când sunt mai mult de trei pe pagină, panourile se juxtapun, se luptă între ele, dar și cu imaginile din fundal. Curg unele peste altele și se izbesc de contururi. Reușesc să redea magnitudinea evenimentelor, iar imaginile întinse pe câte o pagină, sau chiar două nu își pierd din efect, în ciuda numărului lor ridicat, pentru că sunt balansat de grămezi psihotice de panouri micuțe care se încalecă. Este furie și freamăt și dinamism în ele, spunând povestea mult mai bine decât o fac ilustrațiile din ele sau cuvintele.

Ce este înăuntru însă, este cel mai bun exemplu al talentului lui Miller de a produce imagini puternice. Sunt genul de imagini care poate nu fac o artă secvențială bună, deși eu personal le prefer de o mie de ori copiilor de Jim Lee care își duc veacul la DC acum, dar în schimb fac artă bună. Sunt genul de imagini cu care mi-aș decora camera. Intense, mergând până la abstracție pură. E desen de dragul desenului, al defulării pe foaie de stări viscerale, fiind mult mai important ca fiecare imagine să exprime forță și vigoare, uneori o curioasă senzualitate și doar întâmplarea face ele să se înlănțuiască într-o poveste relativ coerentă. Nu degeabă sunt atât de multe imagini întinse.

Culorile lui Varley au atras ceva critici benzii. Pentru că sunt simpliste, pentru că e ușor să îți dai seama de filtrele și pensulele folosite. Pentru că nu arată chiar bine. Pentru că este aproape complet diferită de modul cum ar trebui să fie așezate culorile într-o bandă desenată. Și așa ar trebui să fie. Pus în față cu o tehnologie relativ nouă, primul lucru pe care trebuie să îl vezi, e ce poți face altfel, nu ce poți face la fel. Cum poți să îndeși cât mai multe lucruri pe care le poți face numai digital, nu cum poți să găseși cât mai multe moduri de a masca intervenția mașinii. Țipând prin fiecare por că paginile benzii nu au văzut niciodată pensulă și dezvăluind instrumentul creator în adevărata sa splendoare, afirmând fără pudoare că în procesul creator a fost implicat intim un calculator, i se oferă benzii poate nu o naturalețe, dar în mod sigur suflet și viață. Altfel banda ar fi una mincinoasă. Și multe dintre peisajele produse astfel sunt de-a dreptul spectaculoase.

Toți cei implicați în banda asta s-au luptat cu ea, cu forma benzii și cu uneltele alese să sculpteze în ea, iar furia și pasiunea se lasă simțite, chiar dacă produsul final are destul de multe colțuri ascuțite. E cert că s-a dus o luptă pe paginile benzii și nu doar textual, o luptă a artiștilor cu sine, cu ceea ce au fost învățați să facă și cu modul cum au fost învățați să își gândească operele.

Ultima parte.

Anunțuri

2 gânduri despre „Batman a murit, trăiască Batman! partea a treia

  1. Pingback: Batman a murit, trăiască Batman! – partea a doua « Razvan Van Firescu

  2. Pingback: Batman a murit, trăiască Batman! partea a patra « Razvan Van Firescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s