Mon Amelie


Am dat din greşeală peste un clip pe youtube dedicat soundtrack-ului făcut de Yann Tiersen filmului Le Fabuleux Destin d’Amélie Poulain şi mi-am adus aminte de frumoasa Audrey Tautou şi superbul personaj pe care-l reprezintă şi am început să scriu:

Am şi eu o Amelie. Nu ştiu dacă are un destin la fel de fabulos, pentru că nu ştiu să citesc în stele, însă ştiu că dacă un om ar avea nevoie de un set de ingrediente pentru a avea un destin fabulos, atunci ea sigur le are pe toate. Şi mai ştiu cu siguranţă că destinul meu a devenit fabulos în momentul în care am întâlnit-o pe ea.

Însă eu vreau să scot destinul din ecuaţie şi să las doar extraordinarul, pentru că extraordinarul este singurul lucru pe care-l au în comun cele două Amelie din textul meu. Extraordinarul ochilor pătrunzatori şi visători. Extraordinarul zâmbet care-ţi poate schimba ziua, care poate opri ninsoarea, care poate stopa zumzetul vulgar al oraşului, care poate zămisli răsărituri de soare la orice oră din noapte. Extraordinarul râset care poate face ca muzica sferelor să sune afon şi Universul să se vadă forţat să-şi rescrie simfoniile. Extraordinarul fel de a te privi pe sub gene. Extraordinarul fel de a înţelege şi explica natura lucrurilor într-un fel în care tu nu-l vezi şi fără de care ai fi de o mie de ori mai sărac şi trist. Extraordinarul mod cu care face lumea să se învârtă în jurul ei doar pentru că ea există. Extraordinarul fel de a face universul să existe doar pentru că ştie să iubească. Extraordinarul faptului că nu este un personaj fictiv şi nici o vedetă de cinema. Extraordinarul faptului că este un simplu om ce nu poate fi altfel decât extraordinar… pentru că:

 

 

Amelie a mea are mereu nasul roşu şi rece iarna şi nu suportă frigul dar adoră ninsoarea şi zăpada.

Amelie a mea daliniază ceasurile şi le face să curgă tic-tac-tic-os lichidând timpul când se refugiază în braţele mele sau când este fericită.
Amelie a mea arcimboldează tot ce este frumos repictând cu zâmbete lungi până la urechi lumea în care trăieşti.
Amelie a mea este fabulosul meu destin.
Amelie a mea păstrează filosofia vie şi poeziile în metri antici.
Amelie a mea face ciocolata mai dulce şi zambilele mai frumoase.
Amelie a mea nu este Amelie.
Sună extrem de pretenţios tot ce am scris până acum, însă acest lucru este pentru că nu o cunoşti pe Amelie a mea. Dar sigur o cunoşti pe Amelie a ta şi atunci toate cele spuse mai sus prind sens.
Pe Amelie a mea o cheamă Elena. Cum o cheamă pe Amelie a ta?
Dar şti ce e ciudat? Că fără Elena, Amelie nu ar fi avut nici un rost în acest articol. De fapt, fără Elena, Amelie nici măcar nu ar fi existat.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s