Shigurui – Partea a doua


Partea I, aici.

Shigurui mi se pare un pic diferită de alte manga celebre pentru brutalitatea lor și nu din cauză e un studiu al esteticii violenței, așa cum afirmă. Din contra. Nu găsesc nimic estetic în cele prezentate, nimic care să îmi stârnească interesul pentru acțiune. Iar spre deosebire de altele, precum Berserk, personajele implicate nu au niciun fel de nuanțare, chiar sunt mult mai sumar caracterizare, deci nu prea îmi pasă de ceea ce li se întâmplă. Însă mi se pare clar că Takayuki Yamaguchi are o fascinație pentru corpul uman. Nici nu cred că e sadism, pentru că asta implică suferință, iar personajele sunt dubios de stoice chiar și în fața celor aprige pedepse primite.

La început m-am gândit că poate domnul Takayuki se mândrește cu talentul său în desen anatomic și vrea să ne impresioneze cu ale sale cunoștiințe de construcție a corpului omenesc. Dar cred că situația alta e, fiindcă dânsul perseverează chiar și la mult timp după ce ne-am fi format o părere despre stilul său de a desena forma umană. Eu cred, și nici mie nu-mi plac că citesc intenție auctorială, că artistul este sincer fascinat de trup, de musculatura sa, de modul cum clivează oasele în încheieturi și cum se așează mușchii unii pe alții. Iar doar să-l reprezinte nu îi este destul. Trebuie să îl desfacă și despice și studieze pentru a-și satisface curiozitățile, iar ce loc mai bun să facă asta decât într-o bandă desenată în care niște bărbați vântură săbii ascuțite unii în fața altora.

Pe lângă faptul că mi se pare un pic sinistră atitudinea asta(pe care nu o condamn pentru că s-a putea să fie doar o proiecție și să nu pot fi mai departe de adevăr) mă deranjează faptul că îmbracă totul într-o mantie de realism și fapt istoric chiar bine documentat, permanent susținând implicit veridicitatea celor ce ne sunt arătate. Cât o fi meritul lui Yamaguchi, cât al lui Norio Nanjo, autorul romanului ce a servit drept bază benzii, asta nu pot să spun. Însă de la incipit, până probabil la sfârșit, ne sunt servite atât prin casete de text cât și episoade informative, detalii despre diferite obiceiuri, evenimente și instituții. Să nu mai spun de stilul arhitectural și vestimentar, care din vasta mea cultură referitoare la Japonia medievală(adică wikipedia și câteva filme de Kurosawa) pare mai aproape de ce s-ar fi găsit prin secolul XVII decât ceea ce se arată prin multe lucrări ce au loc în aceeași perioadă. Iar contaminând asta cu tehnici de luptă inventate, realizări supraomenești și personaje reale hiperbolizate, nu mă ajută deloc să îmi suspend neîncredera.

Totuși ceva a făcut bine pentru mine seria asta: m-a ajutat să apreciez mult mai mult benzile lui Ennis.

PS: Sunt curios ce popularitate are printre fătucile morbie de pe Deviant Art.

Anunțuri

5 gânduri despre „Shigurui – Partea a doua

  1. Pingback: Shigurui – Part 1 « Razvan Van Firescu

  2. Pingback: General: Shigurui

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s