O listă cu benzi anglofone


#1 – Maus de Art Speigelman

Cartea care le-a început pe toate(mă rog, început e un termen cam puternic, dar a dat startul unei mișcări de literalizare a benzii desenate și a revitalizat multe aspecte ale industriei, în special ce țin de alternativă) și una dintre puținele lucrări canonice care în momentul de față poartă același impact asupra cititorului ca atunci când a fost scrisă. Asta pentru că pe lângă caracterul istoric, bibliografic, informativ, are un centru de mare densitate a trăirilor. Nu este vorba numai despre persecutarea evreilor de către naziști, ci și despre lucruri universale precum relația cu părinții, moșteniri culturale, sentimente de vinovăție. De abia aștept să fie adusă în țară.

#2 – Blankets de Craig Thompson

Până acum e un singur bildungsroman în care m-am regăsit(cărțile 2 și 3 din Lanark). Din nefericire nu e Blankets, deși în puncte cheie seamănă. În schimb, unde eu am fost și încă sunt panicat, deprimat, frustrat, dărâmat, intern dezarticulat, avatarul domnului Thompson a reușit să găsească refugiu și scăpare în mici plăceri, să înțeleagă ce se întâmplă și să facă alegerile pe care vrea. Este o poveste despre familie și iubire și pierderea credinței, însă lipsită de tragism sau furie. Plus că e desenată foarte bine. Adică, foarte bine.

#3 – Black Hole(se bate cu X’ed out care cred că s-ar putea să fie mai bun, doar că nu e încă terminat) de Charles Burns

Simbolurile, doamne, simbolurile! Artă superbă, personaje și situații atât de reale(mă rog, exceptând evidenta boală ciudată) și de întunecate.

#4 – All Star Superman
scenariu de Grant Morrison, iar arta de Frank Quitley și Jamie Grant

De fiecare dată când mă uit prin banda astă mă cuprinde un sentiment acut, incredibil de puternic de fericire și încredere. Dacă asta nu e frumusețe, atunci nu știu ce e.

#5 – Black Orchid
scenariu de Neil Gaiman iar artă de Dave McKean(Lucia o să mă omoare că am pus o bandă de McKean sub una cu Superman)

Sooo pretty + Divina Comedia cu supereroi. Să nu uităm de arta superbă a lui McKean.

#6 – Ronin de Frank Miller și Lyn Varley

E plină de energie plus Miller încercând să asimileze stilul lui Moebius și Goseki Kojima. Nu e frumos, dar e spectaculos. Precum privind la un boa cum digeră un elefant(Saint-Exupéry refference FTW). Plus referințe biblice, ambiguitate psihologică și samurai.

#7 Jimmy Corrigan: The Smartest Kid On Earth de Chris Ware

Sunt destul de sigur că merită un loc mai sus în listă, pentru că nu cred că nu poți aprecia măiestria tehnică de care dă dovadă și puterea melancoliei pe care o evocă. Mi-e lene să restructurez lista.

#8 – Bodyworld de Dash Shaw
http://www.dashshaw.com/bodyworld.html
Fuck! Fuck! Fuck! M-o bulversat, m-o metamorfozat. Și am citit-o sub formă de webcomic!

#9 – League of Extraordinary Gentlemen

scenariu de Alan Moore

artă de Kevin O’Neill

Atât de amuzant și de inteligent și de bine făcut și îmi place atât de mult de arta lui Kevin O’Neill. From Hell e un pic mai serioasă și mai densă, adică mult mai densă și după multe standarde(în general și după ale mele, dar acum sunt într-o altă dispoziție) ar fi mai bună, dar League of Extraordinary Gentlemen e mult mai distractiv de citit.

#10 – Ice Haven de Daniel Clowes

Cred că de abia cu asta Clowes a ajuns la o maturitate artistică. Nu știu sigur dacă narativ, pentru că încă de la început în Oddball dădea dovadă de un puternic simț al personajelor și al dialogului, însă aici este mai ambițios, iar din punct de vedere artistic dezlănțuie o multitudine de stiluri mânuite foarte bine și precis.

Anunțuri

5 gânduri despre „O listă cu benzi anglofone

  1. interesanta lista: pentru neinitiati un punct de plecare, pentru cunoscatori un punct de dezbatere…Eu numarandu-ma printre primii nu pot decat sa multumesc autorului pentru postare, mi-a placut ce am citit din recomandari 🙂

  2. Pingback: Concizia este sufletul istețimii « Razvan Van Firescu

  3. Pingback: Concizia este sufletul istețimii « Razvan Van Firescu

  4. Pingback: Blog: WEBCOMICS.ro Concizia este sufletul istețimii | WEBCOMICS.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s